Comportamentul prociclic al băncilor este normal, dar cel al guvernului nu este normal, a spus guvernatorul BNR Mugur Isărescu, comentând declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu cu privire la băncile comerciale din România. Isărescu a spus că declaraţia preşedintelui se adresa unui anumit tip de mesaje publice.
Președintele Traian Băsescu a declarat la TVR că în perioada 2007-2008 s-a înregistrat o creştere economică „bolnavă”, stimulată şi de băncile „care acum ţipă şi ne dau lecţii” şi care arată o „obrăznicie a celor care au dezechilibrat bugetul României”. El a adăugat că băncile se derobează de orice răspundere pentru situaţia în care au adus România.
În replică la afirmațiile lui Băsescu, guvernatorul BNR a declarat că „dacă ne referim la comportamentul prociclic al bancilor atunci acesta e unul normal. Cel al Guvernului nu e normal. Băncile și-au facut calcule și au mărit creditul de consum. Bineinteles că asta a subrezit poziția fiscală a României dar comportamentul prociclic al băncilor este normal, însă cel al guvernului nu este normal”
Și preşedintele executiv al grupului Erste, Andreas Treichl, spune că nu înţelege de ce Guvernul român are performanţe atât de slabe, în contextul în care România este una dintre ţările din regiune cu cel mai mare potenţial. Preşedintele Erste crede că membrii executivul ar trebui să ştie ce au de făcut pentru a ajuta economia, dat fiind faptul că o mare parte dintre ei sunt şi oameni de afaceri.
„Nu sunt proşti, nu sunt tâmpiţi, sunt oameni inteligenţi şi sunt foarte mulţi oameni de afaceri în Guvern. De aceea nu reuşesc să înţeleg ce se întâmplă (…) Au şansa să aducă România în prim-planul regiunii şi risipesc în stil mare această şansă”, adaugă acesta.