Armata israeliană a confirmat, într-un comunicat, că acceptă să respecte, începând de sâmbătă, la ora locală 08.00 (08.00, ora României), un armistiţiu umanitar de 12 ore în Fâşia Gaza. Un oficial al mişcării islamiste palestiniene Hamas a anunţat mai devreme că organizaţia şi-a dat acordul în vederea respectării un armistiţiu de 12 ore, potrivit Mediafax.
Potrivit unui comunicat al armatei israeliene, Israelul intenţionează, totuşi, să riposteze „în cazul în care teroriştii vor încerca să exploateze această perioadă pentru a ataca militari sau a trage în direcţia unor civili israelieni”.
John Kerry şi secretarul general ONU, Ban Ki-moon, au făcut apel la un armistiţiu de şapte zile.
Exprimându-se în faţa presei, la Cairo, alături de Ban Ki-moon, John Kerry a explicat că cele două părţi au divergenţe asupra „termenilor” privind încetarea focului, adăugând, totuşi, că s-a ajuns la „un cadru de bază” pentru un armistiţiu.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.