Israelul șterge pe jos cu Antonio Guterres: „Dezonorează poziţia”

Reprezentanți ai Guvernului israelian l-au acuzat sâmbătă pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, că este de partea Hamas, în contextul în care înaltul oficial portughez a cerut o încetare a focului în Gaza.

Apelul lui „Guterres de a se alia cu Hamas şi de a cere încetarea focului îi dezonorează poziţia”, a scris ministrul de externe israelian Eli Cohen pe reţeaua de socializare X.

Cohen a adăugat că „invocarea articolului 99, în condiţiile în care nu a fost folosit pentru războiul din Ucraina sau (…) din Siria, este un alt exemplu de luare de poziţie parţială şi unilaterală din partea lui Guterres”.

„O încetare a focului în acest moment ar împiedica prăbuşirea organizaţiei teroriste Hamas, care comite crime de război şi crime împotriva umanităţii şi i-ar permite să continue să conducă Fâşia Gaza”, a avertizat el.

Cohen şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Statele Unite „pentru sprijinul acordat în continuarea luptei pentru aducerea ostaticilor acasă şi eliminarea organizaţiei teroriste Hamas, ceea ce va aduce un viitor mai bun regiunii”.

La rândul său, ministrul apărării israelian, Yoav Gallant, a scris pe aceeaşi reţea de socializare că „o încetare a focului premiază Hamas şi spune adio ostaticilor reţinuţi în Gaza”.

„Sprijiniţi Israelul în misiunea noastră: luptăm pentru viitorul nostru şi luptăm pentru lumea liberă”, a spus el.

Gallant a mulţumit, de asemenea, Statelor Unite pentru „leadership-ul lor îndrăzneţ” în sprijinul Israelului.

SUA au respins vineri o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care cerea o „încetare a focului umanitară imediată” în Fâşia Gaza, solicitată cu hotărâre de către secretarul general al organizaţiei cu sediul la New York, Antonio Guterres, transmite AFP.

Într-o declaraţie, Hamas a condamnat vetoul Washingtonului. ”Considerăm că este o poziţie imorală şi inumană”, a transmis gruparea islamistă palestiniană.

Hamas a mulţumit ţărilor care s-au pronunţat în favoarea încetării ostilităţilor, printre care a citat Rusia, China şi „Grupul Arab”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

47 de Comentarii

  1. Ce vor evreii in Ucraina si Gaza?
    Raspuns-Netanyahu primul ministru evreu :
    „Vrem sa implinim profetia lui Isaia!”
    Care este aceasta ?
    Raspunsul îl gasim la intrebarea adresata aceluiasi Netanyahu prin anii 90, de un rabin la New York(rabinul Menachem Mendel Schneerson 1902-1994, cunoscut si ca Lubavitcher Rebbe. N-a fost niciodata in Israel, veneau sefii Israelului la el: Menachem Begin, Ariel Sharon, Yitzhak Rabin, Shimon Peres, Moshe Katzav, Benjamin Netanyahu):
    „Faceti ceva pentru venirea lui mesia!”
    Netanyahu umil cu capul plecat zice : „noi facem, noi facem”!
    Rabinul raspunde : „se pare ca nu faceti indeajuns”!
    Asa ca iudeomasonii globalisti satanisti pentru ca nu recunosc ca Mesia a venit acum 2000 de ani prin Iisus Hristos-Calea, Adevarul si Viata, au facut : razboaie, revolutii colorate, „primaveri” arabe, euromaidane, invazia migrantilor arabi,negri,asiatici catre Europa, „crize” financiare, medicale, climatice, sociale, militare, au acaparat resursele energie, finante, alimente, farma, media si iata rezultatul, care, se pare ca tot nu e deajuns pentru ca, ce sa vezi, Bunul Dumnezeu le stă impotrivă „alesilor”, si le incurca planurile diabolice de înrobire a lumii, de transformare a lumii intr-un lagar digital, invatati fiind de tatal lor satana-tatal minciunii!
    Dar omul „civilizat” de „valori” ue nu constientizeză pericolul reprezentat de iudeomasonii globalisti satanisti si cad in plasa lor, fac jocul lor, acceptand „valorile” lor ue, occidentale, zise „civilizate”: pacatul, viciul, faradelegea, pervertirea sensului vietii ca norme de viata, ca politica de stat!
    Asadar, omul sa nu mai accepte „valorile” lor, pacatul, faradelegea, viciul si sa nu le mai de-a putere prin folosirea minciunii cardului bancar,sa-l arunce la gunoi si sa foloseasca numai banii numerar!
    Sa ceara imperativ, sa militeze, pentru revenirea la moneda fizica din aur pentru a fi oameni liberi si nu animale asa cum ne considera evreii!

  2. Cantecel popular printre copii din Gaza

    twinkle, twinkle little star
    how i wonder what you are !
    white with phosphorescent glow
    burning children down below

  3. Acum am inteles: e razboiul sionistilor cu lumea. Nu se vor opri decat daca se implica serios Iranul, Turcia si tarile arabe sa-i stearga de pe fata pamantului. Oricum, unde-i vedeti dati dupa ei!

  4. Guterres a primit premiul Theodor Herzl pentru munca sa la ONU de a schimba „fixația bizară asupra statului evreiesc”, de la World Jewish Congress care l-a onorat pentru aceste eforturi. Guterres a spus că pentru el, „lupta împotriva antisemitismului este profund personală”. Probabil de asta, in martie 2017, Guterres a ordonat retragerea unui raport de pe site-ul ONU care acuza Israelul de apartheid în martie 2017. Nu-i slugă tot timpul, în pauze are agendă de rebel pentru pelicani.

  5. Israel se supara pe bune.. De 30 de ani ONU este prizonier al Mafiei iudaice americane… ONU are circa 160 de membri. Dar numai Israel si SUA conteaza.

  6. totusi palestinienii unde sa se duc,ca nici o tara araba,nu ii dorestenici macar Siria depopulata de razboiul civil

  7. @ axon @ …si dupa aia te mai si intrebi ce au drogatii cu tine?

  8. „un viitor mai bun” pe mormane de cadavre…

    Lume trezeste-te…

  9. este clar ca israelul incearca sa forteze palestinieniui prin terorism la scara generala nemascat ca in west bank…sa plece din gaza…e o sansa pe care n-o pot pierde …jidanii isi ucid fara ezitare proprii cetateni daca e necesar propagandei antisemite…au facut-o din 1917 de cind englezii au administrat palestina…terorismul in palestina si influenta psihologica cu propaganda antisemita pe glob le da jidanilor influenta si putere…speculind analfabetismul si naivitatea noastra…

  10. Evident ne este, pentru întreaga Cale a Laptelui Degresat (1.5%) șamd.
    Eu vă tot spun, da’ voi nu vreți să mă credeți:
    Israelul MUTĂ DECISIV și luptă pentru Lumea Liberă, nu pentru Zăcămintele enorme de gaZe off-shore din zonă.
    Urcacii luptă pentru APĂRAREA Europei, nu pentru a înhăța Centralele Nucleare, Industria din Donbas sau controlul strategic al Mării Negre de pe „portavionul” Crimeea…
    Eu chiar îi cred, măRog…😜

  11. @Conul Mitu biciclistul:te-a întrebat cineva ceva?Stai in banca ta. Nu am nevoie de avocați îngâmfați și neserioși cum ești tu.

  12. Evreii sunt in razboi cu toata lumea, obedienta sau nu. Pacea cu evreii e imposibila. Daca ii ajuti de 99 de ori si a suta oara refuzi, esti declarat dusman. Politica lor e provocarea si crima.

    Statul Israel a fost ridicat pe cadavrele evreilor „inutili” ucisi conform planificarii sioniste (asa-zisul holocaust) si pe ale palestinienilor care nu se dadeau dusi din teritoriul revendicat de evrei. Dar tot nu s-au linistit. Orice concesie facuta evreilor e sinucidere. Cine ii critica e condamnat si urmarit toata viata. Singurul papa Francesco isi mai permite sa ceara pace, dar el el prea batran, bolnav si compromis ca sa mai fie luat in serios si pedepsit. Vedem crimele evreiesti din Gaza si cum sunt umiliti prizonierii presupus teroristi, in lumea civilizata nici cu animalele nu ai voie sa te porti in modul asta criminal. Toate aceste crime au fost planificate de serviciile secrete israeliene in colaborare cu asasinii americani.

  13. Așa o să pățim și noi românii …mă mir că Editat nu revendică jumătate românia !…
    O să ne trezim că suntem nevoiți să părăsim zone din moldova,valahia…
    Oare de ce credeți că vin americanii în colonie?…

  14. Modalitate perfecta, din partea lui Cohen si clica, de-a lasa Israelul fara nici un sprijin. Ma surprinde: evreii mi se pareau mai calculati. Netanyahu si Cohen îsi condamna, însa, tara la moarte.

  15. Singura cale spre pace este anularea rezolutiei ONU nr. 181 din 1947 !!!
    Shalom !

  16. Majoritatea oamenilor nu realizează că Torah și Vechiul Testament creștin sunt același lucru. Și Torah spune că este în regulă să ucizi pe cei care se închină la idoli.

  17. Primul WW a avut ca scop real cedarea Palestinei de către Marea Britanie, al doilea WW a fost declanșat pentru aprobarea înființării statului Israel de către învingători în Palestina, care fără băgarea în război a SUA nu ar fi putut fi câștigat de URSS, iar acum se urmărește declanșarea celui de-al treilea WW care să consfințească hegemonia planetar-iudaică !
    Rămâne de văzut dacă Rusia, Iranul și China vor fi de acord ! 😎

  18. Cei nascuti mai devreme ,isi aduc aminte ca in Romania dupa ce se daduse permisiunea ca evreii sa plece ,stiam cu totii ca plecau in Palestina ,nimeni nu spunea ca pleaca in Israel.Acum dintr-o data Palestina a devenit oaia neagra si vinovata de tot ce se intimpla ,iar Israelul milelul alb si nevinovat.Ovrei sint si unii si altii ,doar ca nu vor sa recunoasca.

  19. „Sprijiniţi Israelul în misiunea noastră: luptăm pentru viitorul nostru şi luptăm pentru lumea liberă”, a spus el.
    Păi, pianizdul din Ucraina nu tot așa spune: că el apără de ruși toată Euro😒pa ?

  20. Şeful ONU este persoana sau personalitatea cu cea mai mare autoritate şi responsabilitate de pe glob, indiferent cum s-ar numi şi orice etnie, religie sau naționalitate ar avea. Nici o altă persoană sau personalitate, şef de stat sau guvern, oricum s-ar numi orice etnie, orice religie sau naționalitate ar avea, NU poate întruni aceste îndatoriri şi responsabilități. Din acest motiv şeful ONU trebuie respectat. Cine nu poate face asta, este liber să se retragă din organizație.
    Cred că Mesia Însuşi dacă ar fi astăzi printre noi, acelaşi ar face.

  21. Daca vreti sa cunoasteti situatia reala din Gaza, urmariti Aljazeera English, nu Latrina 3 la care se linge tuhasul teroristilor cu tichie.

  22. Dincolo de nervii Ierusalimulu, Gutierez este într-adevăr o alegere proastă, omul bilderbergilor care, nu odată, a scos pe nas neonazisme cu controlul populației și intervenții climatoase de prăfuit cerul la cererea billgatesului ce începe să pută ca un partid comunist pentru că-l găsești, de la o vreme, în tot și în toate.Și după cum e aia cu turcul si arma aferentă cam la fel pute gubernanța mondială scontată, dăsteptii lumii care ne vor morți.

  23. @mishteaux … REAL-PROPHETULE
    cum naiba 😀 😀 😀 stiai altfel dcat sa ai legatra direcat la DUMNEZEU
    ca „SCANDALUL” incepe in TEXAS
    intreb pentru ca Ken PAXTON …contra … PFIZER Inc.
    ____________
    le dai astora CLAR-PROPHETIC dinainte … si …esti crezut doar POST-FACTUAL!
    ACUM mi-e clara prophetia asta ” cu scandalul incep in TEXAS ”
    incep sa cred ca 129 milioane erau putin … la ce evident … demon strat … poti !

    PS: Ce ti-a venit la faza cu … „incepe in TEXAS” 😛 Esti pe zi ce trece atat de sttraniu incat
    Q

  24. Nu mi-ai raspuns

    … care-i IQ-ul lui mishteaux 145 sau 155 ? 🍥🍥🍥
    Intreb eu serios ti da-ti doar cu parerea … inj logica predictiilor DEJA 😉 implinite !

    AUD ? ❤️

  25. AȚI ÎNȚELES -GOIMILOR ?: UMANITATEA ESTE =I S R A E L! și punct!!

  26. DA GUVERNANȚA MONDIALĂ A CUI E ? NU A „ALESULUI POPOR! ”?/?

  27. Dupa razboi multzi viteji se-arata ! Aflam ca Egiptul a avertizat Israelul cu 3 zile innainte de 7 octombrie dar nu s-a luat nici-o masura. Armata era in permisie tocmai atunci iar Mosadul dormea in stare de ebrietate. Acum,cand e prea tarziu, sunt ucishi multzi Palestinieni complet nevinovatzi cipurile ca sa scuze incompetentza shi inactziunea de pe 4 octombrie. Atunci trebuia atacat, acum e prea tarziu.

  28. „„Spinoza the 13-th spune:
    07 OCT. 2023 LA 19:07
    NU cred ca Netanyahu se va avanta intr-un GENOCID anti-palestinain acum ca-i in CRIZAN POLITICA si crede ca :
    v-a fi scutit-motivat de orice EXAGERARE, prin atacul „neprovocat?” al terroristilor palestinieni … ?
    Sau , o va face ? Cu premeditare ?
    DE CE ACUM ? TPTUSI ! Si de ce nu anti-cipa moSSad-ul tot tambalaul daca nu e … spontan la palestinieni ? MDA !
    IQ=?
    SHALOM !””

    se ante-stia de GENOCID [inca din „07 OCT. 2023 LA 19:07” MAGA!]?
    … daca se ante-stia 8si) de … POGROAME ? 😉

    IQ=?
    😉

  29. „Sau , o va face ? Cu premeditare ?”
    prophetii au mereu toate raspunsurile privin o PROPHETIE anume
    in aceea prophetie !
    DE FACTO asta-i definitia unei prophetii … faptul ca e informational 😉 completa !
    🙂
    SULLIVAN nu doar ca n-a fost instiintat de FRANKFURT 😉 ci mai si vorbea tampenii despre „linistea fara pogroame” din OM !
    EPIGONILOR ! …spune trisst mishteaux ! 🙁
    SHALOM !

  30. Urmatorul sef ONU va fi 99% un arab, sa vezi atunci spume pe Editat…

  31. @some girl alone (sando khan, mishteaux …) : e drept ca Texas-ul a dat în judecata Pfizer. Spune-o si mai limpede.

  32. „Munteanu spune:
    09 DEC. 2023 LA 19:34”

    MOSSAD-ul nu stia ! OK !
    Cine-i mishteaux ca asta ca prophet e arivist verificabil ca stia , n-asa ?

    AUD ? 🙁

  33. „Ileana Rollason spune:
    09 DEC. 2023 LA 19:54”

    O spun doar pentru persoane de-astea mai delicate , care inteleg SINGURE(IQ)
    pentru ca simplilor deageaba le-o zici simplu pentru ca tot- … simplu o-nteleg !

    IQ=?
    😉

  34. Israel este o tara terorista care dezonoreaza umanitatea, si trebuie sa fie stearsa de pe fata pamantului.

  35. daca era asa ..iesesu milioane de evrei DE TREABA la demonstratii ?
    daca evrei-s rai ieseaumin NY pe strazi evreii ne-sionisti ?

    Nu fi rau ! NU GENERALIZA !
    („trandafirul-alb” n-a fosr raupe vemea lui 88!)

    ochii pe -> „27 decembrie!” 😐

  36. Israelul este un stat artificial facut in 1948 pentru a putea fi dominata de catre oligarhia sionista a zonelor bogate in petrol din Orientul Mijlociu. A fost intemeiat prin aducerea in calitate de colonisti a unei populatii nomade raspandite in toata lumea, dar unita prin interese secrete de tip organizatie religioasa mondiala, condusa cu mana de fier. Invadatorii israelieni au recurs de la bun inceput la genocidul locuitorilor Palestinei, a celor care i-au primit la ei acasa pe acest neam nomad colonizator. Deci vina apartine exclusiv invadatorilor grupati sub denumirea nelegitima de Israel. Spun nelegitima, pentru ca amprenta genetica a nomazilor colonizatori nu are nici o legatura cu vechii evrei din Palestina pe care cu obraznicie ei o revendica, desi sunt majoritatea khazari, un neam de tip turanic venit din stepele Asiei sau sunt convertiti din alte religii.

  37. Samuel Paty, care avea 47 de ani, a fost ucis pe 16 octombrie 2020 la Conflans-Sainte-Honorine, lângă școala unde a predat istorie și geografie. Ucigașul, un adolescent cecen de 18 ani, a încercat să amenințe poliția care a sosit la fața locului și a fost împușcat. Profesorul le-a arătat elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed într-un curs despre libertatea de exprimare, provocând furia unora dintre părinții musulmani.
    Șase elevi implicați în decapitarea profesorului Samuel Paty au fost condamnați cu suspendare sau cu 6 luni de închisoare.

  38. Cum este possibil Ca o tara cu oameni care se considera Cei mai INTELIGENTi ,sfinti ,alesi si buni,in secolul 21 sa comita toate aceste nelegiuiri,crime ATROCITATI,impotriva unor nevinovati asupriti ?

  39. 1.avraam,moise,ilie si atii ar putea sa se laude cu baimanalele astea care vor sa l puna sef peste lumea inyreaga pe idiotul cel mai mare posibil,pe anyihrist,omuldrac?mahomedanii,2mrd,sa fie pregatiti sa ramina fara moscheea din ierusalim.daca nu sint uniti,o bor vedea darimata.adevarul e ca tembelul antihrist trebe si el sa fie numit undeva si unde in alta parte decit in templul 3 al acestor vicleni.dar,si acest templu se va da jos,nu va permite dumnezeu cel viu ca omul evreilor,tembelul sef pe care vor sa l proclame asa,sa stea prea mult la comanda.evreii sint un popor inselat,stie toata lumea asta.din pacate conducerea sua,nato,ue este acaparata de diabolici,de masoni evrei,asa scrie pe net.uite si ce legi impun sua si ue 2.daca e adevarat ce scrie pe net,dinspre iran sau n cirea vir zbura spre sua 7rachete nucleare,probabil unele vir explida.noua nu ne va parea rau,sua este o tara viciata,condusa de idioti,nu mai este tara libertatii 3.new yorkul are 2mil evrei.daca racheta trimisa din port sau fe departe va rasturna zgiriienorii,vor dispare si o parte din acestia asa ca ce fac evreii acum.distrugind poporul palestinian,vor suferi si ai lor.asta e.4.ne pare rau penyru germania,conform netului si ea s a inchinat fortei intunericului ca in ww2.
    5.revenind la romania,onu,si altele se vor muta in bucuresti,linga bucuresti mai exact.speram ca din romania sa se faca o dreptate intre popoare,sa fie exclusi,pedepsiti criminalii care aduc razboaie.6.gaza are avutie de 600mrd euro,de,asta evreii s au lasat atacati ca sa,aiba motiv:uite ce ne fac,si acum vedem gaza distrusa.daca ecreii ar fi oameni ai lui dumnezeu n ar fura,n ar omori,l ar,cinsti pe dumnezeu.prosti cum sint,se inchina la un zid,ca daca erau destelti se inxhinau lui dumnezeu cel adevarat,nu l asteptau pe un tembel sa i faca un fel de,sefuleti prin lume

  40. Știau toti ,mai cu seamă Netanahui ce a spus Profetul,da nu știa Mosad ,nimic!!!😱🤔Acum in schimb sânt toți deacord că ‘nevionovatii evrei trebuiau sacrificați și palestinienii uciși în masă!Ce scuze infantile și idioate mai au și sioniștii ăștia ,îi credeam ,de fapt se cred inteligenți,in mintea lor nu își dau seama că va veni fi răsplată,sau stai ,ei cred că mesia lor îi v.a salva ….de la toate crimele astea….Atunci mesia lor e la fel de criminal ?cum eposibil că o rasa să cadă așa în jos.Rasa in sensul că ei se cred aparte,superiori,cei buni și noi santem GOIMI iar mesia vine foar pentru ei să-i facă să comande pe toți.BOALA ASTA CUM SE CHEAMA?

  41. „Și i-am avertizat pe copiii lui Israel în
    Sfânta Scriptură: Cu siguranță o vei face
    de două ori provoacă ruină în țară și
    devin extrem de aroganți.” Dacă primul
    dintre cele două avertismente ar avea loc, Noi
    ar avea unele dintre ale noastre trimite
    slujitori puternici împotriva ta
    Devastați-vă casele. Asta ar fi
    un avertisment îndeplinit. Apoi, „în conformitate cu
    pocăința ta” Ți-am da
    acest lucru Dați-le mâna superioară și luați
    ei cu tine Bogăție și urmași
    ajutor, astfel încât să le depășiți numeric. Lf
    Acționezi corect, este cel mai bun al tău, dar dacă
    greșești „Dacă acționezi, va fi pentru
    propriul tău prejudiciu.” Și dacă al doilea
    avertisment apare ar fi, dușmanii tăi
    te-ar distruge complet Fall from
    har și acest loc Adorație ca
    Ele ajută,astfel încât să le depășiți numeric. Dacă
    Acționezi corect, este cel mai bun al tău, dar dacă
    greșești „Dacă acționezi, va fi să
    propriul tău prejudiciu.” Și dacă al doilea
    avertisment apare ar fi, dușmanii tăi
    te-ar distruge complet Fall from
    har și acest loc Adorație ca ei
    intră în el pentru prima dată Timpurile au intrat, și totul în ele
    mâinile ar cădea, ar distruge complet
    Poate că Domnul tău va avea milă de
    Ai când te pocăiești, dar când
    te duci la Dacă te întorci la păcat, Noi vom fi
    o pedeapsă pentru întoarcere. Și avem
    Iadul a închis o detenție „permanentă”
    Centru pentru ele făcut de necredincioși”

    Coranul Al Isra 17.4-8 😐

  42. Omenirea se conduce dupa niste legi asemanatoare celor din fizica. Locul care ramane liber de populatia autohtona, va fi ocupat de alte populatii. Citeam ca o multime de tari ofera facilitati pentru cei care vor sa munceasca sau cum este Grecia si care vor sa se mute in ele.

    Citeam de asemenea ca organizarea manifestațiilor propalestiniene recente din România, unde au putut fi auzite și scandări considerate antisemite, au fost legate de grupul informal „Solidaritate România Palestina” unde lider este o persoană numită Cristian Popescu care neavand nicio legatura cu Fasia Gaza, se presupune ca o face pentru orgoliul propriu…

    Asa ca, dragii mei, ar trebui sa stim ce ne dorim caci s-ar putea sa se intample…

  43. Sunt de acord cu Israelul…Guterres este un bolsevic inrait care face rau umanitatii! De zeci de ani ONU nu mai reprezinta interesele oamenilor. Este doar o organizatie de birocrati mediocri in solda interselor globaliste. Trupele ONU trebuiau sa impiedice orice conflict inclusiv epurarea etnica initiata de Ucraina in 2014. Romania sa-si apere romanii acolo unde se afla ei. Cei care sufera cel mai mult acum sunt romanii din Ucraina.

  44. Radem glumiim HAHAHA
    dar in GAZA mor mii de soldati copii deghizati in haine civile !
    Din vina parintilor lor …care nu se supun … fortei de ocupatie a GAZA dupa
    razboiul de 6 zile (de ce „razboiul de 6 zile” ? Pen’c-a urmat SHABAT-ul si-aveau de facut pauza-n a 7-a zi, care nu-i deloc DUMINECA 🙂 in Israel, nu GAZA ! )

    2000 000 de HAMAS deghizati cu perfidie in CIVILI !
    Si ne vorbiti de nazisti si abu ghraib … mda ! … au fost CUMVA 🙁 nazistii atacati misheleste cum am fost noi in „7 octombrie” de armata regulara a filistenilor din GAZA ?
    Prin … 🙁 … SUR-PRINDERE ?

    AUD ?

    SHALOM!

  45. @ facocerul di … ,mda , presupun ca esti acelasi @ misteaux. Cel cu IQ peste 145 . Ceea ce spui tu la 15:07 te descalifica . Si daca-i adevarata chestia cu ” copiii ” cine i-a adus la radicalism ? Nu-ti neg IQ-ul , dar stii cum se traia in Palestina -, da Palestina aia de prin 1918 pina la crearea statului Israel ? Nu fi ” curva” cu doua fete. Te-am respectat si apreciat.Si de care ” filisteni ” vorbesti ? Caci la voi pina si o pasare apare pe monitoarele paznicilor ” maretiei lui Israel” ! Numeste-ma antisemit, dar cei din fosta Palestina si nu numai sunt cu totii semiti.Nu mai fa greseli. ” PROFETII ” nu gresesc. Intelegi man ? Sau omule ?Nu mai fa referire la acel ” razboi de 6 zile” impotriva Egiptului ,unde ati luat peninsula Sinai .Ori incerci sa-i imbirligi pe oameni ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.