Isteria „strigoilor” este cel mai nou trend printre utilizatorii de TikTok, care atrage tot mai mulți români.
S-a extins rapid pe rețelele de socializare, chiar dacă este extrem de periculos. Provocarea constă în faptul că oamenii se înarmează cu bâte, se maschează apoi își aleg victime la întâmplare pe care trebuie să le sperie.
Isteria „strigoilor” a ajuns și la Brăila
„Strigoii” de pe TikTok au creat panică într-o comunitate din județul Brăila. Mai exact, în satul Șuțești.
Publicația locală DeBrăila.ro relatează despre faptul că mai mulți tineri, înarmați cu bâte și mascați, au intrat în curțile câtorva localnici cu scopul de a-i speria.
În tot acest timp, scenele au fost filmate și publicate pe internet.
Imaginile video arată cu suspecții lovesc violent geamurile și ușile locuințelor, agitând în mâini obiecte contondente. Totul sub privirile înspăimântate ale proprietarilor care ies din case pentru a vedea ceea ce se întâmplă.
Scenele nu se opresc însă aici. Tinerii aruncă apoi cu pietre pe case pentru a crea și mai multă panică.
La Șuțești, oamenii revoltați de întreaga situație au sunat la 112.
Oameni speriați, anchetă la poliție
Clipele de groază pe care oamenii din Șuțești le-au trăit i-au făcut să ceară ajutorul autorităților. Poliția a deschis deja o anchetă, pornind de la apelurile localnicilor, dar și pe baza imaginilor video apărute pe TikTok.
„Sperie oamenii, aruncă cu pietre pe case și în geamuri, sparg mesele de afară. Fac zgomote de speriat. O fac pentru ca lumea să creadă că sunt strigoi, cum au văzut în alte comune, că sunt mereu live-uri pe TikTok despre cum atacă strigoii” a povestit un localnic pentru sursa citată.
În momentul de față, Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila face demersurile necesare pentru a-i identifica pe toți „strigoii” care au băgat spaima în comunitatea din Șuțești.
Cercetările în această anchetă sunt în acest moment în plină desfășurare, potrivit informațiilor oficiale.