Firmele de IT din India, în special cele mici şi mijlocii, îşi înghesuie angajaţii în spaţii cât mai înguste, pentru a face economii de costuri cu chiria, potrivit publicaţiei The Economic Times.
„Nu puteam să-mi mişc mâinile de pe tastatură, de frică să nu lovesc pe cineva. În plus, nu puteam să muncesc pentru că auzeam continuu poveştile colegilor despre prietenele lor, despre mâncăruri sau despre maşini”, spune un fost angajat al unei firme din Bangalore.
„Dimineaţa, aglomeraţia din lift este atât de mare de parcă te afli într-un tren personal din Bombay. Multinaţionalele au ajuns să nu mai respecte nici măcar condiţiile minime de igienă personală”, spune un alt IT-ist indian.
Într-unul dintre sediile vizitate de jurnaliştii de la The Economic Times, spaţiul de lucru al fiecărui angajat nu depăşeşte 5 metri pătraţi în prezent, de la 9 metri cât aveau anul trecut.
Şi marile companii de IT şi-au redus dimensiunile birourilor în 2011, însă spaţiile de lucru ale acestora sunt încă rezonabile, la un standard de 12 metri pătraţi per angajat.
Mulţi dintre angajatorii care îşi reduc pe zi de ce trece spaţiul de muncă, dar al căror număr de angajaţi rămâne constant sau creşte, sunt filiale ale unor companii americane care fac outsourcing în India.
Explicaţia acestei strategii de înghesuire a IT-iştilor în căutarea profitului constă în creşterea cu până la 80% a chiriilor la spaţiile de birouri în ultimii cinci ani. În plus, şi salariile acestora au crescut anual cu 15-20%.