Italia impune restricţii de Sărbători

Premierul italian Giuseppe Conte se teme că un al treilea val al pandemiei va lovi Italia la sfârşitul lunii ianuarie şi va fi la fel de puternic ca primele două

De (R.C.)
Italia impune restricţii de Sărbători

Premierul italian Giuseppe Conte se teme că un al treilea val al pandemiei va lovi Italia la sfârşitul lunii ianuarie şi va fi la fel de puternic ca primele două

În ziua în care Italia a înregistrat recordul absolut de 993 de decese, premierul italian Giuseppe Conte, a anunţat restricţiile de Crăciun.

Italia nu este dispusă să estompeze sacrificiile făcute până acum, nici măcar de dragul Sărbătorilor de iarnă.

Conte se teme că un al treilea val al pandemiei va lovi Italia la sfârşitul lunii ianuarie şi va fi la fel de puternic ca primele două.

Prin urmare, începând din 21 decembrie şi până la 6 ianuarie, circulaţia între Regiuni va fi interzisă.

La întoarcerea din străinătate, italienii sau turiştii vor intra în carantină, iar carantina nocturnă se extinde cu două ore în noaptea de Revelion.

Italia a înregistrat joi 993 de noi decese asociate COVID-19 în ultimele 24 de ore, cel mai ridicat bilanţ zilnic al deceselor de la începutul pandemiei.

Numărul noilor cazuri de infectare este de 23.225, confirmate în urma efectuării a 226.729 de teste, potrivit Ministerului italian al Sănătăţii, citat de agenţia ANSA.

Rata de infectare este stabilă la 10,2% comparativ cu testele făcute în ultimele 24 de ore. Miercuri, incidența a fost de 10%.
Sunt 3.597 de pacienți aflați în terapie intensivă, cu 19 mai puțini decât miercuri.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.