Italia a semănat austeritate și culege furtună

După spaimele alegerilor din 2017 din Olanda, Franța și Germania, unde extrema dreaptă și partidele antisistem au avut o ascensiune spectaculoasă, în dauna unor partide tradiționale ce s-au predat austerității sau „marilor coaliții“, pe 4 martie vine rândul Italiei.

Populiștii antisistem din Mișcarea de 5 Stele sunt creditați cu 26,3%, Partidul Democrat, aflat la guvernare, cu 21,3%, Forza Italia (partidul lui Silvio Berlusconi) cu 15,9%. Ajutat de extrema dreaptă (Liga Nordului, Fratelli d’Italia, Noi con Italia), Berlusconi poate crea o coaliție ce ar aduna 37,5%, în timp ce democrații ar putea ajunge la o coaliție de doar 25,5%. Sunt rezultate în acord cu ceea ce arăta ultimul Eurobarometru, cel din 2017: doar 36% din italieni au o opinie favorabilă despre UE. Cel mai îngrijorător procent este al celor care nu vor vota, circa 33%, în mare majoritate tineri, la fel ca și cei care preferă partidele antisistem și extremele. Cine este și ce vrea această majoritate tăcută?

Tinerii, principalele victime

Presa italiană este îngrijorată de violența politică tot mai evidentă, de marșurile tinerilor din organizațiile de extremă dreapta și din cele anarhiste. „Tineri de dreapta și de stânga provenind din categoriile inferioare sau din clasa de mijloc sunt principalele victime. Economia crește, dar nu redistribuie și la orizont apare o fractură între generații. Ideologiile politice nu au nimic a face cu asta“, scrie site-ul Linkiesta. În Italia, șomajul în rândul tinerilor este de 35%, iar în regiunile sudice depășește 40%. Unul din cinci tineri cu vârsta de până la 24 de ani nu își cauta un loc de muncă, iar tot mai mulți tineri locuiesc împreună cu părinții lor, ale căror pensii sunt mai mari decât salariile la care copiii pot spera. Din acest bazin electoral în creștere vin voturile antisistem pentru Mișcarea de Cinci Stele și tot de aici vin voturile pentru partidele eurosceptice, precum Liga Nordului, ce dorește retragerea din zona euro sau chiar din UE, sau pentru Forza Italia.

Tot de la această stare de fapt vine spaima tinerilor șomeri italieni față de valurile de imigranți, teamă speculată de Matteo Salvini, liderul Ligii Nordului, care vorbește despre „haosul, furia, drogurile, tâlhăriile, violurile și violența“ pe care le aduce acest fenomen. Luigi di Maio, liderul Mișcării de 5 Stele, vorbește despre „bomba socială“ a imigrației și nu a condamnat atacul comis de un tânăr neofascist care a ucis șase imigranți africani în orașul Macerata. Silvio Berlusconi a promis deportarea a 600.000 de imigranți ilegali din Italia.

Austeritatea nu a salvat Italia

Partidul Democrat, aflat la guvernare, și presa tradițională fac apel la condamnarea violenței împotriva imigranților și a violenței politice, însă rareori abordează cauza profundă a acestor evoluții – economia. La finalul anului 2011, al patrulea guvern Berlusconi demisiona sub presiunea crizei, iar noul guvern de tehnocrați condus de un fost comisar european, Mario Monti, adopta cele mai dure măsuri de austeritate. Prin „decretul pentru salvarea Italiei“, italienii își vedeau salariile și pensiile înghețate, TVA-ul crescând, investițiile statului anulate, piața muncii dereglementată, vârsta de pensionare urcată de la 62 la 66 de ani. Au primit drept consolare doar lacrimile ministrului Muncii de la acea vreme și promisiunea fostului bancher Monti că va renunța la salariul de premier.

„Cadouri“ de la Bruxelles și Berlin

Guvernarea Partidului Democrat, de centru-stânga, nu a fost mai puțin austeră, cu excepția marilor bănci, pentru care guvernul a convins Berlinul să dea Italiei o derogare de la regulile europene ce interzic împrumutarea băncilor cu banii contribuabililor, pentru a salva Monte dei Paschi, cea mai veche bancă din zona euro. Populația a rămas în continuare în chingile „compactului fiscal“ din 2012, ce impune limite statelor euro (dar și celor noneuro care s-au angajat la respectarea sa, cum a făcut-o România) în privința deficitului bugetar. Italia este una dintre puținele țări care a stabilit aceste limite prin legi constituționale, greu de schimbat de un nou guvern.

Comisia Europeană și Berlinul încearcă să dea o mână de ajutor Partidului Denocrat, sigurul cu adevărat proeuropean din Italia. Guvernului condus acum de Paolo Gentiloni i-au fost iertate păcatele depășirii deficitelor (mai mereu pedepsite în cazul micilor economii). CE a închis ochii și la deficitul structural, și la datoria publica uriașă a Italiei (cea mai mare din UE) și a anunțat că Italia nu va suferi „consecințe procedurale“. La fel a procedat Bruxellesul și în cazul alegerilor din Spania (din 2015 și 2016), pentru a-l menține la putere pe aliatul Angelei Merkel din PPE (premierul Mariano Rajoy și Partidul Popular). Tot o mână de ajutor pentru Italia a fost și amânarea dezbaterilor pentru modificarea Acordului Dublin, pentru primirea imigranților de către țara prin care aceștia intră în UE, profund dezavantajos pentru Italia, dar care este greu de modificat din cauza opoziției țărilor estice.

Însă acestea sunt măsuri pur electorale luate la Bruxelles. Nota de plată pentru Italia va veni imediat după alegeri, când deficitul structural va trebui corectat, ceea ce va presupune reduceri de cheltuieli de cel puțin 4 miliarde de euro și o creștere a TVA-ului, până în 2019, estimata de analiști de la 22% la 27%, cea mai marea taxă de acest fel din UE.

„Apocalipsa“ demografică

Ultimele sondajele de opinie, a căror publicare a fost interzisă cu mai puțin de două săptămâni înainte de scrutin, sugerează că Italia va avea o formulă parlamentară din care poate rezulta o coaliție doar în schimbul unor concesii politice majore. Scenariul repetării alegerilor nu este exclus. Indiferent de coloratura sa, noul guvern va trebui să se îngrijească de cea mai mare problemă a țării – tinerii. Tinerii italieni, transformați de austeritate în „generație pierdută“, alimentează extremele politice. Tot ei, după ce „reformele structurale“ le-au ucis optimismul social, sunt responsabili de scăderea „apocalisptică“ a natalității, în cuvintele ministrului Sănătății. Italia pierde 66.000 de nașteri pe an, în timp ce începând din 2015 a primit anual peste 100.000 de imigranți.