Iuliu Winkler: Nu cred că se va face regionalizarea până la 1 ianuarie 2014

Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler nu crede că regionalizarea se va face în România până la 1 ianuarie 2014, precizând că UE nu ne impune să avem regiuni administrative. „Dacă vreţi o opinie personală, nu cred că se va întâmpla acest lucru până în 1 ianuarie 2014. Nu cred că este dezirabil să se întâmple. Şi […]

De cotidianul.ro - Autor

Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler nu crede că regionalizarea se va face în România până la 1 ianuarie 2014, precizând că UE nu ne impune să avem regiuni administrative. „Dacă vreţi o opinie personală, nu cred că se va întâmpla acest lucru până în 1 ianuarie 2014. Nu cred că este dezirabil să se întâmple. Şi […]

Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler nu crede că regionalizarea se va face în România până la 1 ianuarie 2014, precizând că UE nu ne impune să avem regiuni administrative.

„Dacă vreţi o opinie personală, nu cred că se va întâmpla acest lucru până în 1 ianuarie 2014. Nu cred că este dezirabil să se întâmple. Şi cred că o răstălmăcire a semnalelor care vin de la UE se întâmplă în fiecare zi. (…) Se face o confuzie voită între ceea ce este recomandare la nivelul UE şi ceea ce este directivă, care este obligatoriu de aplicat, se face o altă confuzie, care este tot voită, între reforma administrativă şi reforma în domeniul regiunilor de dezvoltare, sunt două chestiuni complet diferite. Şi se fac aceste valuri de tele-guvernare, care înseamnă diferitele concursuri între judeţe”, a declarat vineri, la Sibiu, Iuliu Winkler.

Acesta a explicat că UE nu cere României să creeze regiuni administrative.

„UE nu ne solicită absolut nimic în ceea ce priveşte sistemul administrativ din România, pentru că structura administrativ-teritorială este competenţa exclusivă a statutului membru. (…) UE ne face recomandări şi are chiar criterii în ceea ce priveşte structura de dezvoltare regională, deci regiuni statistice de dezvoltare, asta este o altă chestiune şi ar trebui cele două tratate distinct, în aşa fel încât şi publicul să înţeleagă despre ce este vorba. Nu există o obligativitate în faţa UE de a avea structuri regionale cu competenţe administrative”, a precizat europarlamentarul UDMR (PPE).

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.