Jaf din banul public pe „spatele” Corvinilor

Primarul PDL al municipiului Hunedoara, fostul deputat Viorel Arion, cunoscut pentru cele 265 de contracte cu statul, nu se dezice când vine vorba de dirijarea banului public înspre firmele patronate de familia sa.

 

Carmen Camelia Popescu

 

De cotidianul.ro - Autor
Jaf din banul public pe „spatele” Corvinilor

Primarul PDL al municipiului Hunedoara, fostul deputat Viorel Arion, cunoscut pentru cele 265 de contracte cu statul, nu se dezice când vine vorba de dirijarea banului public înspre firmele patronate de familia sa.

 

Carmen Camelia Popescu

 

Primarul PDL al municipiului Hunedoara, fostul deputat Viorel Arion, cunoscut pentru cele 265 de contracte cu statul, nu se dezice când vine vorba de dirijarea banului public înspre firmele patronate de familia sa. Edilul din Hunedoara foloseşte drept paravan o Asociaţie din localitate, pentru a-şi finanţa televiziunea locală patronată de soţia sa. Peste trei miliarde de lei vechi au fost direcţionaţi că Asociaţia „Castelul din Carpaţi” în baza unui proiect de promovare a Castelului Corvinilor din localitate, care presupune organizarea mai multor acţiuni culturale dar şi producţia a trei documentare despre legendele monumentului istoric. Întâmplarea face ca de producţia materialelor documentare să fie direct responsabilă televiziunea locală Info HD, patronată de soţia primarului Viorel Arion.

Asociaţia „Castelul din Carpaţi” a anunţat marţi deschiderea oficială a Festivalului de artă și documentare „Legende și tradiții la Castelul Corvinilor” – Legenda Fântânii. Legislativul local a aprobat asociarea cu „Catelul din Carpaţi” în cursul lunii mai. Aceeaşi asociaţie a obţinut în luna aprilie o finanţare nerambursabilă de aproximativ trei miliarde de lei vechi din bugetul primăriei în baza unui proiect de promovare a Castelului Corvinilor. Proiectul cuprinde organizarea mai multor acţiuni culturale , dar şi producţia a trei documentare despre cele trei legende ale castelului. Valoarea totală a proiectului este de 330 de mii de lei, dintre care 297 de mii de lei este contribuţia de la bugetul local, iar diferenţa este completată de Asociaţie.

Televiziunea personală, finanţată din bani publici

Primul Festival organizat cu aceste fonduri are loc în perioada 10 – 15 iunie. Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei „Castelul din Carpaţi” mai mulţi voluntari şi vizitatori ai castelului vor contribui la punerea în scenă a unei piese de teatru şi la producţia documentarului Legenda Fântânii. Pentru informaţii despre filmul documentar l-am contactat pe preşedintele Asociaţiei, Cristian Stan. „În cadrul festivalului va fi proiectat documentarul. Filmăm pentru el în fiecare zi şi vrem să proiectăm o parte la sfârşitul acestei săptămâni. Documentarul va fi produs de trustul de televiziune Info HD”, a explicat Stan. Postul local Info HD este televiziunea de casă a edilului Viorel Arion. Potrivit datelor de la Consiliul Naţional al Audiovizualului licenţa de emisie a postului de televiziune este deţinută de societatea Rom Consult SRL, al cărei asociat unic este Gabriela Romaniţa Arion – soţia primarului Viorel Arion.

Pe Arion îl interesează banii, nu să fie informeze cetăţenii

Contactat telefonic pentru a comenta colaborarea dintre televiziunea patronată de soţia sa şi Asociaţia finanţată din bugetul local, primarul Viorel Arion s-a arătat mirat şi a cerut un scurt răgaz „pentru a se documenta”. La scurt timp, edilul a revenit cu un telefon iar în loc de bună ziua a spus răspicat Nu există contract cu Info HD”. La restul întrebărilor a refuzat să mai răspundă şi a pasat telefonul consilierului său personal, Bianca Lovasz, de la care am aflat că bugetul pentru producţia acestui documentar este de 42 de mii de lei şi mai urmează să fie produse alte două. „Bugetul, la capitolul alte cheltuieli de producţie, recuzită, creaţie etc. este de 42 de mii de lei. Este prima parte. Vor fi trei documentare pentru că sunt trei legende ale castelului. Suma totală a proiectului este de 330 de mii de lei, dar contribuie şi Asociaţia, dar pentru mai multe detalii îl puteţi contacta pe organizator”, spune Lovasz, care nu neagă total colaborarea cu televiziunea soţiei lui Arion. Conform declaraţiilor consilierului personal al primarului în cazul în care Asociaţia Castelul din Carpaţi ar încheia un contract cu Info HD nu ar fi nimic ilegal. .

Rom Consult SRL firma abonată la banul public

Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului societatea Rom Consult SRL este deţinută de Gabriela Romaniţa Arion – soţia primarului Viorel Arion. Firma respectivă nu este străină de contractele finanţate din bani publici. Potrivit declaraţie de interese a lui Arion, în perioada în care acesta deţinea fotoliul de deputat al Colegiului Hunedoara, firma soţiei sale avea în derulare 23 de contracte cu mai multe primării din judeţ şi instituţii deconcentrate. Majoritatea contractelor au fost încheiate prin negociere directă. Lunar, Rom Consult SRL încasa în baza acestor contracte 103.454 de lei, cea mai mare parte din bani provenind de la Hidroserv Haţeg, Casa Judeţeană de Pensii şi Primăria Deva.

 

Carmen Camelia Popescu

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.