La evenimentul organizat în Piaţa Unirii din centrul oraşului Focșani, Ana Maria Bărbosu a fost întâmpinată de circa o mie de persoane.
Gimnasta medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 a primit, joi, titlul de Ambasador al municipiului Focşani.
Printre participanți s-a aflat și un bărbat care putea fi luat ușor drept jandarm din cauza vestimentației cu însemne ale Jandarmeriei pe care o purta fără a avea acest drept.
Falsul jandarm avea asupra lui și o armă neletală.
Condus la audieri
„Echipajul din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil Focşani, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu la o adunare publică avizată, în Piaţa Unirii din Municipiul Focşani, a identificat un bărbat purtând obiecte vestimentare cu însemnele ‘Jandarmeria’ şi având asupra sa un pistol care, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este de tip airsoft. S-a procedat la interceptarea şi legitimarea persoanei în cauză, stabilindu-se faptul că acesta nu avea dreptul de a purta uniforma şi nici de a deţine arme neletale la adunările publice”, a precizat IJJ Vrancea.
În acest caz au fost întocmite actele de sesizare cu privire la săvârşirea faptelor prevăzute de articolul 372 litera b) Cod Penal – Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

@CONTESTATARUL & Yako Yukutawa
-cand a vazut-o cum se zbate
la sol
s-a gandit sa o faca elice-n pat….o lua cu catushele!!!!