Jandarmii italieni, trimiși la Consulatul român de la Torino (video)

Jandarmii italieni au fost trimiși, la orele prânzului, la Consulatul român de la Torino, pentru a asigura ordinea, acolo unde peste 5.000 de români așteaptă la coadă să își exercite dreptul de vot. Unii dintre aceştia au început să scandeze mesaje antiguvernamentale, nemulţumiţi că trebuie să aştepte ore în şir pentru a putea vota.

„Coada este foarte mare, se întinde pe aproape un kilometru. 5.000 de oameni aşteaptă la codă să voteze. Forţele de ordine au sosit la Consulat pentru a asigura ordinea, în condiţiile în care oamenii sunt revoltaţi de faptul că la fiecare jumătate de oră se permite intrarea a 40-50 de persoane în curtea instituţiei şi apoi porţile se închid”, a precizat Adrian Chifu, consilier local la Verbania, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, oamenii strigă „Vrem să votăm”, „Jos Ponta”, „Jos comunismul!” sau „Iohannis iese preşedinte”.

Încă de la primele ore ale dimineții, coada se întindea deja pe aproximativ 2 kilometri.

Şi la Paris, mii de oameni își așteaptă rândul pentru a intra în secția de votare, a afirmat Lucian Mândruță. ”Peste 3000 de oameni la ora 8.00 la coadă aici la Paris. Incredibil”, a scris jurnalistul pe pagina sa de Facebook.

Numărul românilor de peste hotare care vor merge astăzi la vot ar putea fi de două ori mai mare faţă de cel înregistrat în urmă cu două săptămâni, spun specialiştii. În mai multe capitale europene, cozile au fost uriaşe, iar mii de oameni nu au mai putut vota.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.