Japonia redevine o putere militară pe scena internațională

Parlamentul japonez a aprobat în primele ore ale zilei de sâmbătă o serie de legi în domeniul apărării care permit, pentru prima dată de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, trimiterea de soldați într-un conflict în străinătate, relatează AFP, citată de AGERPRES.

Senatorii au votat în ședință plenară aceste texte care dau o nouă interpretare Constituției pacifiste a țării, după dezbateri furtunoase și în timp ce mulțimea manifesta în fața parlamentului.

Președintele Senatului, Masaaki Yamazaki, a anunțat adoptarea cu 148 de voturi pentru și 90 împotrivă.

Pentru adversarii acestora, legile — care vor permite Japoniei să intervină pentru a apăra un aliat — încalcă principiul renunțării la război înscris în articolul 9 al Cartei fundamentale impuse în 1947 de Statele Unite.

Opozanții susțin că noua interpretare a Constituției ar putea implica țara în războaie la capătul lumii alături de americani.

Premierul de dreapta, Shinzo Abe, afirmă însă că o evoluție legală este necesară în fața amenințărilor tot mai mari venind dinspre China și Coreea de Nord. Prim-ministrul nipon consideră că este vorba despre o normalizare a situației militare a Japoniei, limitată după încheierea războiului la autoapărare și misiuni de ajutor umanitar sau logistic.

În ultimele săptămâni, zeci de mii de persoane au ieșit în stradă în cursul unor manifestații organizate aproape zilnic contra acestor legi, o mobilizare de o amploare rară în arhipelag.

De asemenea, eveniment excepțional într-un parlament ale cărui ședințe se desfășoară de obicei într-o atmosferă tăcută, senatorii au ajuns să se bată joi înainte de a aproba în comisie această legislație propusă de guvernul Shinzo Abe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.