
Şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, Jeffrey Franks, a apreciat, la sfârşitul întâlnirii cu reprezentaţii Ministerului Muncii, că aceasta a fost eficientă.
„A fost o întâlnire eficientă cu oficialii MMFPS, iar discuţiile vor continua în zilele următoare”, a spus Jeffrey Franks.
Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a confirmat cele spuse de Jeffrey Franks. „Discuţiile au mers bine, şi este important să avem un tablou complet al discuţiilor, şi după aceea vom putea să facem nişte comentarii mai profunde”.
În ceea în priveşte subiectele abordate, reprezentantul României la FMI a spus că discuţiile s-au concentrat nu numai pe problematica asistenţei sociale, ci şi şi pe alte chestiuni, cum ar fi cele legate de Codul Muncii.
Referindu-se la viitoarele întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Muncii, Tănăsescu a confirmat că acestea vor avea loc, probabil, la sfârşitul acestei săptămâni.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.