Jeffrey Sachs: Ucraina trebuie să învețe lecția Afganistanului

Războiul este cel mai mare inamic al dezvoltării economice. Dacă lumea va aluneca spre un război global, speranțele noastre economice, chiar și supraviețuirea noastră, vor fi puse sub semnul întrebării. Oamenii de știință au dat înainte ceasul apocalipsei nucleare, care acum indică doar 90 de secunde până la miezul nopții.

Nicio țară nu a pierdut mai mult în 2022 decât Ucraina. Economia a scăzut cu 35%, potrivit FMI. Războiul se poate încheia curând și ar putea începe refacerea economică, însă asta depinde de modul în care Ucraina își înțelege situația de victimă a unul război prin procura între Rusia și SUA, un război început în 2014”, scrie Jeffrey Sachs, profesor de economie la Columbia University, fost consilier al mai multor secretari generali ai Națiunilor Unite și părinte al terapiei de șoc aplicată în mai multe state est-europene la începutul anilor 1990.

Dacă războiul nu se încheie în curând, Ucraina va avea un viitor cumplit. Ucraina trebuie să învețe din experiența groaznică a Afganistanului, pentru a evita să devină un dezastru pe termen lung. Se poate uita și la războaiele prin interpuși duse de SUA în Vietnam, Cambodgia, Laos, Irak, Siria și Libia.

Începând din 1979, SUA i-au înarmat pe mujahedini (luptătorii islamiști) pentru a hărțui guvernul susținut de sovietici în Afganistan. După cum a explicat ulterior Zbigniew Brzezinki, fost consilier pentru Securitate al președintelui Jimmy Carter, scopul SUA a fost să provoace o intervenție a URSS în Afganistan, pentru a prinde apoi Moscova în capcana unui război costisitor. Pe liderii americani nu-i preocupa faptul că Afganistanul va fi dauna colaterală a acestui război.

Armata sovietică a intrat în Afghanistan în 1979, așa cum au sperat SUA, și a luptat acolo în anii 1980. În acest timp, luptătorii susținuți de SUA au creat al-Qaeda, în anii 1980, iar la începutul anilor 1990 au apărut talibanii. Strategia SUA împotriva URSS a lovit apoi ca un bumerang. În 2001, SUA au invadat Afganistanul pentru a lupta împotriva al-Qaeda și a talibanilor. SUA au continuat acest război vreme de 20 de ani, retrăgându-se în 2021. Și acum mai sunt executate sporadic operațiuni militare americane în Afganistan.  

Afganistanul este o ruină. Statele Unite au cheltuit peste 2000 de miliarde de dolari în acest război, dar Afganistanul este sărăcit, cu un PIB pe cap de locuitor de 400 de dolari, în 2021. Ca un ”cadou” de despărțire pentru Afganistan, în 2021, guvernul SUA a înghețat rezervele valutare ale țării, paralizând sistemul bancar.

Războiul prin procură din Ucraina a început în urmă cu nouă ani, când guvernul SUA a sprijinit înlăturarea președintelui Viktor Ianukovici. Păcatul lui Ianukovici, din perspectivă americană, era acela că dorea să mențină neutralitatea Ucrainei, în ciuda dorinței SUA de a extinde NATO, incluzând Ucraina (și Georgia). Obiectivul Americii era ca țările NATO să încercuiască Rusia în regiunea Mării Negre. Pentru a atinge acest scop, SUA au înarmat masiv Ucraina, începând din 2014.

Protagoniștii de la Washington de atunci și de acum sunt aceiași. Oficialul guvernului SUA care s-a ocupat de Ucraina în 2014 a fost Victoria Nuland, asistent al secretarului de Stat, Acum, Nuland este subsecretar de Stat pentru probleme politice. În 2014, Nuland a colaborat îndeaproape cu Jake Sullivan, care era consilierul pentru Securitate națională al vicepreședintelui Joe Biden. Acum, Sullivan este consilierul pentru Securitate al președintelui SUA.

SUA au trecut cu vederea peste două realități politice dure din Ucraina. Prima este că Ucraina este profund scindată din punct de vedere etnic și politic între naționaliștii anti-ruși din vestul țării și etnicii ruși din Crimeea și din estul Ucrainei. A doua realitate este că extinderea NATO în Ucraina presupune depășirea unei linii roșii trasate de Rusia. Rusia va lupta până la capăt și va escalada conflictul, dacă va fi nevoie, pentru a împiedica includerea Ucrainei în NATO.

SUA repetă mereu că NATO este o alianță defensivă. Însă NATO a bombardat Serbia vreme de 78 de zile, în 1999, pentru a rupe Kosovo de Serbia, după care SUA și-au creat o mare bază militară în Kosovo. Forțele NATO l-au dat jos pe Muammar Gaddafi, în 2011, și au deschis calea pentru un deceniu de haos în Libia. Rusia nu va accepta așa ceva în Ucraina.

La finalul anului 2021, Vladimir Putin a trimis trei solicitări pentru SUA: Ucraina să rămână neutră, să nu adere la NATO; Crimeea să rămână parte din Rusia; Donbasul să devină autonom, potrivit Acordului Minsk II. Echipa Biden-Sullivan-Nuland nu a vrut să negocieze pe baza acestor solicitări, la opt ani după ce aceiași oficiali au sprijinit răsturnarea regimului Ianukovici. După refuzul SUA, Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022.

În martie 2022, președintele ucrainean Volodimir Zelenski părea să înțeleagă soarta cruntă pe care ar avea-o Ucraina ca victimă a războiului prin interpuși dintre Rusia si SUA. El a declarat public că Ucraina poate deveni o țară neutră și a cerut garanții de securitate. El a recunoscut public ca Crimeea și Donbasul vor avea parte de un tratament special.

Premierul israelian de atunci, Naftali Bennett, s-a implicat ca mediator, împreună cu Turcia. Rusia și Ucraina s-au apropiat de încheierea unui acord. Însă Bennett a declarat recent că SUA au blocat procesul de pace.

Începând de atunci, războiul a escaladat.

Potrivit ziaristului american Seymour Hersh, agenții americani au aruncat în aer gazoductul Nord Stream, în septembrie 2022. Recent, SUA și aliații au căzut de acord să trimită tancuri, rachete cu rază de acțiune mai lungă și, posibil, avioane de luptă în Ucraina.

Fundamentul păcii este evident. Ucraina trebuie să fie țară neutră, non-NATO. Crimeea să rămână baza Floteri ruse de la Marea Neagră, așa cum a fost începând din 1783. Pentru Donbas va fi găsită o soluție practică, cum ar fi împărțirea teritoriului, autonomia sau un armistițiu și o zonă demilitarizată. Cel mai important, luptele vor înceta, trupele ruse se vor retrage din Ucraina, iar suveranitatea Ucrainei ar trebui garantată de Consiliul de Securitate ONU și de alte state. La un asemenea acord se putea ajunge în decembrie 2021 sau în martie 2022.

Peste toate, guvernul și poporul ucrainean vor trebui să spună Rusiei și Statelor Unite că Ucraina refuză să mai fie câmpul de lupta într-un război prin procura. Dincolo de diviziunile interne, cele două tabere din Ucraina trebuie să lupte pentru pace și să nu creadă că vreo forță externa le va scuti de efortul de a găsi un compromis.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 53

66 de Comentarii

  1. Multi troli rusi si in universitatile americane. Zici ca recita zaharova. Ma intreb de ce tot traduceti imbecilitatile astea, deja traduse din rusa in engleza?

  2. Și ce să facă Ucraina? Să renunțe la ieșirea la mare, la mine, la teritorii? Ca să intre în NATO, Ucraina ar fi renunțat la Crimeea. Rușilor nu le-a ajuns. Și Finlanda vrea în NATO. De ce nu intră rușii și acolo? Acolo nu-i mai freacă grija de securitate? E ușor să faci analize când te despart continente sau oceane de Rusia. De ce vorbesc toți de un război prin procură SUA – Rusia și nu-i zic invers. Compararea economiei Ucrainei cu cea a Afganistanului înainte de razboi mi se pare nu numai forțată, dar și arogantă. Stalin a umplut Ucraina de ruși, apoi au urmat tătarii din Crimeea. Ce-ar fi să revendice englezii și spaniolii America? Cu Israel cum rămâne?

  3. De ceva vreme americanii cred ca sunt convinsi ca ucrainienii nu au sense sa-i inninga pe rusi (=eliberarea intregului teritoriu ucrainian, inclusiv Crimeea) si iau in considerare solutii mai putin costisitoare. Cea mai la indemana, specifica lor, ar fi orchestrarea unei lovituri de stat prin care circarul sa fie eliminat, scapandu-i pe yankei de costul reconstructiei.

    .

  4. Brzezinski este parte din guvernul din umbra, filiala americana. Citez „Era tehnotronică presupune apariția treptată a unei societăți mai controlate. O astfel de societate ar fi dominată de o elită, neîngrădită de valorile tradiționale. În curând va fi posibilă afirmarea unei supravegheri aproape continue asupra fiecărui cetățean și menținerea completă la zi a unor fișiere care conțin chiar și cele mai personale informații despre cetățean. Aceste fișiere vor fi supuse recuperării/evaluării instantanee de către autorități.”– Zbigniew Brzezinski, membru CFR, membru co-fondator al Trilateralei, Bilderberg attendee, consilier pentru securitate nationala la cinci președinti americani. Ucraina este un starv peste care roiesc hoitarii cabalisti.

  5. 10+++++++++++++! Adevarata fata a politicii SATAN USA din ultimii 45 de ani. Politica care s-a concretizat prin distrugerea tarilor ca: Afganistan, Iraq, Libia, Liban, Yugoslavia si Siria. Tari distruse care se adauga la lungul sir al altor tari distruse de acelasi SATANA USA in alte razboaie de cotropire duse in perioada 1945-1978. Razboaie in care au murit zeci si zeci de milioane de oameni nevinovati numai pantru ca SATAN USA sa modeleze aceasta lume dupa dorinta lui SATAN. Corifeii acestei politici fiind sanatistii khazari ce au penetrat centrele de putere ale statului american, mort ca stat democratic si devenit in realitatea SATAN USA pe care-l vedem astazi pe post de criminal mondial.

  6. Excelenta analiză dar propaganda amerlocă o s-o bage pe silenzio stampa!

  7. „Nicio țară nu a pierdut mai mult în 2022 decât Ucraina.”A vrut sa faca pace si n-a fost lasata … inaintea caderii LIREI STERLINE , din cauza anticipatei caderi a ei BORIS JOHNSON a zburat iute la Kiew interzicand ukrainienilor sa faca o PACE care, azi se stie, SALVA MULTE ukranilor !
    Ba mai mult ukrainenii pur-sange, nu a la Zelinsky, care au vrut PACE atunci, au fost ucisi de SBU pentru ca, cica: INALTA TRADARE, doar pentru ca au dorit patriot o pace, un compromis cu rusii, care sa nu le DISTRUGA COMPLET, ca acum, tara !
    PS: Deocamdata nu ukrainenii sunt cei care comanda-n UKRAINA 🙁
    Ca evreu imi fac griji de POGROAMELE din deznadejde (a la ce au patit colaboratorii USA, dupa ce USA a fugit lasha din Afghanistan) … pogrome dupa ce ukranii treziti beliti vor vedea ca Zelinsky si NULAND si BLINKEN sunt doar niste evrei, ca mine insa gandind altfel 🙁 care le voiau „BINELE” ! 🙁
    Dupa orice somn-de-veci exista o desteptare, ca evreu stiu cat de ANTISEMITI pot fi ukranii treziti din trasul-pe-sfoara manipulativ actual ! Vestul de doar foloseste PROXI de ei ! 🙁
    De indata ce Ukraina nu v-a mai primi bani (republicanii nu mai dau ORICUM, UE deja incerca sa amaneteze PENSIILE propriilor populatii pentru asta 🙁 … vezi FRANTA ) va incepe o vanatore anti-semita 🙁 de VRAJITOARE la ei !
    Exact cum a fost cu colaborationistii afghani ai yankeilor 🙁 dupa ce USA sa retras … lash de la ei ! MDA !
    Politica USA a fost … retragerea dupa oalele sparte ! Politica care se va termina MULTI-polar !
    Ca evreu mi-e deseori sila de chiar evreii mei !
    In Israel am evrei care ies din sila, pe strazi, impotiva altor … evrei !
    SHALOM ! PUP !
    TRISST !

  8. Așa ar fi dacă urcanii nu ar fi conduși de nazisti si sprijiniți de fasciștii din SUA și Evropa(Poland).Nu imi închipui ca in țara drogatului plătit gras de Bidon nu sunt si oameni care gândesc dar in Ukrania a gândi e interzis,gândesc altii ce au de făcut iar dacă indrăznesti esti aruncat in prima linie.Nazist nationaliștii nu vor să invete din istorie la fel cum nu a invațat nici Hitler iar rusii nu au incotro si îi vor forța să o facă până la urmă.Din păcate vom suferi toti dacă nu dăm de pământ cu condurerile pro război.America merită o lectie si totă lumea stie asta.

  9. E o soluție viabilă, de pace in
    textul de mai sus.
    „Fundamentul păcii este evident. Ucraina trebuie să fie țară neutră, non-NATO. Crimeea să rămână baza Floteri ruse de la Marea Neagră, așa cum a fost începând din 1783. Pentru Donbas va fi găsită o soluție practică, cum ar fi împărțirea teritoriului, autonomia sau un armistițiu și o zonă demilitarizată”.
    Dar vrea americanul? Care e scopul americanului? Rusia slăbită, Europa la pamant sub cizma americană.
    Așa vrea americanul ?
    Atunci nu e de bine pt europeni.
    Europa, UE trezeste-te ! Capul sus !
    Suntem pradă unei propagande profund dăunătoare Europei.
    America lasa egoismul, calmeaza-te si lasa Europa sa trăiască.
    Nu-ti bate joc de aliați tratandu-i cu aroganta si dispreț!
    Ai nevoie de EUROPA puternica nu de o Europă la piciarele tale Americă egoista….cel puțin!

  10. @Elena Popa “ Ce sa faca Ucraina ? “ Ceea ce ar face Mexic sau Canada , daca Rusia dadea lovituri de stat in tarile astea , si incerca sa amplaseze focoase nucleare.
    Unii cred ca toata planeta ii imbecila , doar khazarii sint destepti.

  11. Comparatia cu Afganistanul este total eronata .Pentru cine nu stie Ucraina este impreuna cu Rep Moldova parte a unor intelegeri ce va aduce aceste doua natiuni in UE .Indiferent de cum se va termina razboiul chiar daca Ucraina nu va reusi sa isi refaca vechile granite in totalitate ea va fi refacuta de catre UE .Deocamdata vedem cum rusii distrug chiar intreg teritoriul ce era ocupat cindva majoritar de etnicii rusi .Donbasul si o parte din sud estul Ucrainei este distrus .Ceea ce va ramine intreg va fi refacut in totalitate de catre UE si SUA.Rusii distrug un imens teritoriu ce deja este identificat(Medevedev chiar a sustinut aparitia unei astfel de linii de demarcatie ) ca si teritoriu de separare intre Rusia si Occident .Un pamint al nimanui nelocuit si nelocuibil , ceea ce le ofera si rusilor si ucrainienilor posibilitatea de a sta, fata in fata ,sute de ani fara sa se atace totul stind sub spectrul posibilitati de lovire (si uni si altii o pot face ) nucleara .

  12. China si Rusia au pornit la lupta avind in fata o expertiza de Inteligence eronata .Populatia ucraineana nu s-a predat . Separarea natiunilor Occidentale nu s-a produs .Decuplarea de la resursele Rusiei nu au avut nici un impact aspra UE .Sanctiunile au devenit de nesuportat pentru rusi .Armata Rusiei (cine ar fi crezut ) s-a dovedit o fantosa .Occidentul vinde acum mari cantitati de armament in dauna rusilor ce nu isi mai pot onora contractele. Multi beneficiari vor renunta la armamentul rusesc dovedit neperformant .China nu poate sa preia intreaga distributie a gazului si petrolului din Rusia .Punerea in aplicare a tuturor planurilor ce tin de exportul de energie din Rusia fiind purtatoare de mari costuri de executie si ele nu pot fi puse in aplicare decit intr-o perioada de timp foarte mare . De partea cealalta UE se federalizeaza, Suedia si Finlanda intra in NATO .Franta devine a doua tara mare exportatoare de armament si inlocuieste Rusia .PNRR obliga supunere totala fata de Bruxelles . SUA isi vinde gazul lichefiat in UE si ofera in contrapartida armament Ucrainei.Tarile Europei ofera armament si sprijin Ucrainei .China nu a reusit sa faca mare brinza la Moscova iar M.B. se alatura planurilor SUA din Pacific. Amentintarile nucleare devin de risul lumii .Nu mai sperie pe nimeni .Daca le iese ofensiva Ucraina se reface in totalitate .

  13. Jeffrey Sachs este vocea ratiunii, a crearii premizelor pentru negocieri si pace. Din cei de mai sus, Adi, Elena Popa si bunul (??) samaritean (carora li se mai adauga bineinteles alte canalii, deeper, tetea, Rumburak si godacul Ghita, de citeva zile disparut ca porcu’ in ceata) nici macar nu sint voci, ci doar grohaieli de patrupede agresive si decerebrate.

  14. @mistheaux/Nu va inteleg, de ce nu va delimitati voi, evreii de clonele voastre khazare si ii tot luati in brate considerandu-va toti o apa si un pamant? Khazarii au adoptat religia voastra dar la origine acestia au facut parte dintru-n trib turcit si nu au nici o legatura de sange cu voi.

  15. Cand se va apasa pe Butonul Rosu, UE nu va mai exista iar Urcacania va fi mormane de moloz la sfarsitul acestui razboiului clasic, deocamdata.

  16. Un articool de cacao comandat de Kremlin ! Ce are a face Ukraina cu Afganistanul ?! Rusia sec xxl a rămas încorsetată în mentalitatea țaristo stalinistă de expansiune și dominație . Războiul cu Ukraaina s-a transformat intr-un duș rece pt Putinmși Rusia .Ukraina este o nucă prea tare pt șubrezita Rusie .Oricîte resurse ar avea ,nu-i vor fi de folos pt continuarea războiului .Lumea occidentală este mai unită ca niciodată ,NATO este o superforță . Rusia va avea de pplătit despăgubiri mari de război .Și le va plăti ! Raketele nucleare să- și le bage Putin în koor !

  17. Am dubii..mari..
    Sa cred ce spune un profesor ca Jeffrey Sachs. Sau ce spune o martzoaga cu 4 clase ca gica?

  18. Ucraina nu mai exista. Poporul erea in sclavia evvreilor. Rysii ii elibereaza.

  19. gica spune:
    31 martie 2023 la 15:12 —- Viseaza frumos incontinuare Gica ,din pacate in urmatorul timp vei fi dezamagit pt. nimic din tot ce visezi tu acum ,nu se va realiza.

  20. Li?icii si sclaveții din UE au pornit la lupta avind in fata o expertiza de Inteligence eronata (NU E PRIMA DATĂ…Afganistanul e un EXCELENT EXEMPLU). ÎN CIUDA SPERANȚELOR lu’ Macrou, RUSIA A INTRAT IN Urcaca. Decuplarea de la resursele Rusiei A avut un impact DUR asUpra UE. CAND SE REDESCHID Alro, Alum, AzoMureș șamd ?. Sanctiunile AU AVUT UN EFECT MINOR ASUPRA RUȘILOR, MĂRCILE OCCIDENTALE DOAR AU FOST RUSIFICATE. VENITURILE DIN GAZE SI PETROL AU CRESCUT !?
    Armata DE MERCENARI Wagner si CECENII LU’ KADÂROV (cine ar fi crezut ?) au PUS PE BUTUCI armata urcacă antrenată și dotata de NATO (Mariupol, Soledar, Bahmut). Occidentul NU vinde acum mari cantitati de armament in dauna rusilor FIINDCA NU MAI ARE NICI PENTRU EL. Multi beneficiari vor renunta la armamentul OCCIDENTAL dovedit neperformant. China, India și alții CU CAPUL PE UMERI preiaU gazul si petrolul din Rusia. CE RĂMÂNE IN SUBSOL, NU SE STRICĂ. DAR UE CE PREIA, DE UNDE ȘI LA CE PREȚ ?
    BLA-BLA-BLA…
    DACA SI CU PARCĂ / SE PLIMBAU IN BARCĂ…?

  21. Kahzarii sunt sionisti (din motive $tranii!) … adevaratii evrei, putinii care mai exista istoric, sunt dinnou intr-o noua robie babylonica azi !
    Noi evreii szatmarii … nu-i toleram ! dar nici nu-i vrem … morti !
    EL … va hotara ce-si-cum !
    SHALOM ! PUP !

  22. Evrei originari au fost si-n Asia Mica … sunt si „khazari” in lume, insa, nu toti evreii originari sunt „sepharzi” 🙂
    SHALOM ! PUP !

  23. Serios?! Din 2004 se pregatesc amerlocii pentru actiune, in 2014 a fost un popas cu mica stabilitate si urmarire ca soarecele si pisica.

  24. Gică, tu știi doar ce se spune la TV, dar dintr-o singură direcție. Lucrurile sunt mai complexe, nu știm noi dedesubturile afacerii. Dar sigur noi vom plăti farfuriile sparte. Pacea e cu mult mai bună decât războiul. Propaganda occidentală spune minciuni, cea rusească la fel. Eu cred că scopul rușilor și al aliaților care o ajută să nu cadă economic, este de a ține cât mai mult acest război. Consecința… erodarea economiei din Vest, uită-te la criza și manifestațiile din Europa. Acest război este unul al Asiei cu Occidentul. Cine va câștiga, va domina lumea.

  25. Daca vrei sa ai o tara puternica si o viata fericita, ferestete de seudo economisti evrei ca asta. Tipii se zic ” Economisti” dar nu stiu decit sa aplice retete scoase din fundul lor si care nu au niciun fundament stiintific. Asa chemata Economia neoliberala nu e decit o vederea sionista absolut alienata a Economiei.

  26. Un expozeu corect, care prezintă cronologic evenimentele. Profesorul Sachs (american, nu rus) face un succint rezumat istoric privind conflictele din ultimii 70 de ani. Mai toate au un numitor comun, un personaj belicos omniprezent: S.U.A. De la WW2 ȋncoace, SUA au fost implicate in 80% din conflictele de pe glob iar cine cercetează un pic ajunge la concluzia că relaţia SUA faţă de alte state se rezumă la: _Eu sunt cel mai tare si nu trebuie să devii concurentul meu; _Toate afacerile se fac ȋn moneda mea; _ Eu stabilesc regulile şi tot eu am dreptul să le ȋncalc sau să le schimb dupa interesele mele. Cine ȋncalcă aceste „principii” va suporta consecinţe, va primi sancţiuni, va fi epuizat prin interpuşi sau va fi atacat direct… Exemple?.. nu-i destul spaţiu: Ţările care au refuzat să mai vȃndă petrol pe dolari au suportat consecinţele (Irakul este una dintre ele); .. Alianţa economică dintre tehnologia germană si resursa ieftină rusească devenea o concurentă inacceptabilă pentru SUA. Consecinţa o trăim chiar acum… scl, scl… E-adevărat, strategia şi propaganda SUA sunt imbatabile: totdeauna ne vor convinge că acţiunile/loviturile lor, bine studiate (date deseori „cu ricoşeu” sau prin interpuşi) nu sunt ceea ce par şi chipurile sunt făcute spre binele victimei, ȋn numele democraţiei, securităţii mondiale, drepturilor fundamentale etc,etc… Urăsc Rusia pentru cei 45 de ani de comunism. Sunt deja 33 de ani de-atunci. Rusia s-a retras din Europa conform convenţiei. SUA nu… Am admirat America şi am avut enorme aşteptări. Nu-mi mai place America odată ce-am ȋnceput să-i pricep cinica strategie care, la fel ca şi fosta URSS, lasa ȋn urmă milioane de victime spre a-şi atinge interesele. Ȋncă odată, americanii stau cu pop-cornul ȋn fotoliu iar Europa stă ȋn buza războiului şi, ȋmpinsă de SUA, aţȃţă focul stȃrnit de Nuland et comp… Mi-e teamă că va fi ultimul război.

  27. „Rusia va avea de pplătit despăgubiri mari de război .Și le va plăti !”

    Cui ? Va faceti avant cu rasina B ? In ultimii 80 de ani americanii n-au castigat vreun razboi. Acum au reusit sa stranga mai mult de 50% din glob impotriva lor ! Se razboiesc din gura, ca babele.

  28. Autorul filoputinist comite doua erori colosale: compara Afganistanul cu Ucraina si pe afganistanezi cu ucrainenii.
    Este ca si cum ai compara cioara cu elefantul……[Rumburak]

  29. Ucraina nu există, a fost doar un pretext, cum pot fi justificați cei 7 ani de ‘conflict înghețat’, cine pierde (în primul rând Europa), America pe al doilea loc, winner China.

  30. O comparatie cam fortata.
    Dupa ww2 si Germania era o ruina. Depinde ce model civilizational o sa castige razboiul, cel occidental, sau cel orchistanez.

  31. … are mass-psihologic ceva arestarea lui TRUMP cu ante-prtedictia ;I) ta privind april ultima luna ca POTUS a lui Biden ?
    V-o vedea ! 🙂
    Esti mai mult decat straniu ! Te pishi informational 🙁 cu bolta nu pe CIA+BND ci pe ONOAREA lor …din april ne-reperata, stiind dinainte ce-ar trebui ele sa pazeasca ca TOP-TOP-SECTRET !
    …esti cumva din „…castel” ? 😉
    3301_Q
    „mishteaux 🙁 cu regrete ” altora” ! spune:
    28 MARTIE 2023 LA 16:17
    E NASOL !
    Cred ca in april urmeaza un coup de’etat in USA ! nu cred ca ma insel
    e forfota-n retea …de azi dimineatza „paianjenii” aleaarga nebuni intre …
    PE BUNE ! Nu exclud o LOVITUTRA DE STAT …in chiar USA ! (si nu fac propaganda sau trolism rusnac in cde spun !
    „consiliul” a hotrat sa-l schimbe pe BIDEN !)
    Dublu NASOL ! Triplu … ? ? ?
    Sper sa nu se ajunga la asta … desi NU pot gresi … nu am talentul asta ! Nu faceti nimic = considerati informatia asta ca ceva absurd , ceva IMPOSIBIL [!!!] insa in april fiti pe faza ! Dac-ati sti „cine” si „cati” vor asta … ati gandi altfel !
    Considerati-o o „prorocire” falsa care nu se v-a adeverii precum nu s-au adevarit altele in cele spuse de straniul mishteaux !
    Vor sa-l dea jos pe BIDEN in april ! ?
    (PS: …vom vedea in sfarsit daca mishteaux e destul de straniu-strashnik-misterios sa poata „anticipa” asa ceva ! Pana se-ntmpla considerati „informatia” ca delirul unui nebun ! Asa si pare ! Pe tema insa vom sigur discuta …dupa ! „consiliul” si-a zis azi cuvantul ! ? )
    Inca ceva … nici un „profet” nu da date exacte … mishteaux insa cateodata o face si-i straniu „nimereste” ! PUP !
    SHALOM !
    [nu-s BUCUROS pentgru cele care vor SIGUR urma in APRIL ! nici macar eu n-as fi crezut asta …PS: nu e necesar sa faci informatia oficial = s-o publicati adica ! tineti-o pentru „voi” :* ]”

  32. Cum e vremea la Frankfurt … 😀 (mai) circula autobuzele 😉 ?
    😛
    [vezi ca sti prea multeeeee ! „democratilor” n-o sa le convina ca le vomiti in ciorba ! 🙁 ]

  33. bunul samaritean spune:
    31 martie 2023 la 14:58

    „Comparatia cu Afganistanul este total eronata .Pentru cine nu stie Ucraina este impreuna cu Rep Moldova parte a unor intelegeri ce va aduce aceste doua natiuni in UE .Indiferent de cum se va termina razboiul chiar daca Ucraina nu va reusi sa isi refaca vechile granite in totalitate ea va fi refacuta de catre UE”
    Comparatia cu Afganistanul ,adica Ucraina total la pamant economic. Pamantul arabil in buna parte e la americani.
    Sunt interese ,colonisti de era noua. Romania e Colonie Devalizata!
    Europa plateste din greu pt. razboiul americanilor. Si UE contribuie dupa razboi la refacerea Ucrainei? Gratis caci sunt sleiti dupa rzboi. In niciun fel gratis. Dupa razboi nici Europa nu se va simti bine,de fapt nici acum nu se simte bine ,deci cu atat mai rau ii va fi dupa razboi. Europa trebuie sa le spuna ferm americanilor STOP JOC! GATA ! Hai sa gasim pacea!

  34. …cand o sa ajungi la nivelul de stranii nimerelipara-statistic-arhi-predictive ale „pueril” mascariciosului … misheteaux ?
    De unde ante stia PUNCTUAL mishteaux ce va urma 😀
    Vezi :
    „„mishteaux ? cu regrete ” altora” ! spune:
    28 MARTIE 2023 LA 16:17 … … … ” 😉
    IQ=?
    😉
    […ce-l apucase INSPIRATIV pe mishteaux atunci (are cumva acces la orice fel de acte indiferent de ideologia partidului ce le ascunde 😉 ?? … hahaha …a avut cumva o „viziune” DUMNEZEIESC .PUNCTUALA la cde va urma
    sau … pur si simplu cei cu IQ>145 …chiar gandesc altfel decat TURMA (desi desoori o fac 😉 tacut si-n surdina ! )
    Vezi ca aperentele inseala …daca … nu esti atent la detalii ! 😉 CAPISHI ? :*]

  35. Elena Popa:ce ai citit si ce ai intales ,este o mare diferenta.Intrebarea este nu ce trebuie sa faca Ucraina acum,ce trebuiea sa faca din 2014 este intrebarea corecta.

  36. Ucraina este doar un pretext, daca nu exista trebuia inventata.Trei sferturi dintre ucraineni ar fi de acord cu aceasta radiografie facuta de Jeffrey Sachs. Daca ar spune-o, stiu ca ii asteapta glontul.

  37. Mda. Mai era nevoie de o lecție pentru amatorii de arme și războaie a licuriciului..Este evident că americanul te impinge la prostii, te aruncă in apa adâncă fără vesta de salvare.. De altfel un om chibzuit, cu mintea la purtător, nu ar fi semnat in astfel de condiții aderarea la NATO,. mai ales și cu taxa de protecție..și obligativitatea de a cumpăra arme..

  38. Ukraina sa faca la fel ca Afghanistanul, adica sa-i trimita pe amerikani acasa!
    @Oana are dreptate, este o solutie posibila pentru pace, numai ca amerikanii nu vor, ei trebuie presati de de Europa sa accepte pacea.

  39. Nu crede in mishteaux … te hypnotizeaza cu IQ-ul lui extra-terestru 🙁 ! te va face sa-l crezi …la urma de tot .. in mai ! PROPHET ! asta va fi mai rau pentru ca atunci sigur:
    14 august = APOCALIPSA ! 🙁

  40. Europa e sub cizma yankeilor.Europa nu poate zice decat : „luati-l de pe mine ca-l omor ” . NATO inseamna taxa de protectie platita khazarilor din SUA .

  41. American swamp se crede de-a dreptul genial, dar pe banii altora.TOATE războaiele pe care le-au purtat prin interpuși dar cel mai des direct, le-au pierdut cu brio.C-a fost Vietnamul, Coreea, Orientul Mijlociu, Africa, Serbia, au reușit să se facă urâți de toată lumea, inclusiv de proprii cetățeni iar asta e o realizare.Chestia cu Ucraina a fost însă tâmpenia exclusivă a Putinelului care a învățat de la swampul american să-și dea șuturi în c-r singur.Cu Stalin emblemă(să știe lumea ce tip de psihopat ești) l-a apucat logoreea imperială și și-a pus singur ștampila de dobitoc patent pe rateul politic de proporții pe care l-a inițiat.Pentru că trebuie să fii îngrămădit rău să stârnești un război semi fratricid și să faci ca tontul jocul Americii mai ales că ai lucrat în KGB și mai pretinzi ca mai ai și mintea la tine…

  42. Toate RAZBOAIELE sunt create de BANCHERI !. Cetateanul neavizat crede ca asa-zisele crize financiare mondiale sunt niste fenomene care apar in mod natural in economia capitalista si au o ciclicitate care tine de „mecanismele pietei libere”.Ce ati zice insa daca ati afla ca toate acestea sunt niste minciuni ticaloase!. In realitate toate crizele financiare si razboaiele care le urmeaza sunt create INTENTIONATde BANCHERI pentru a face profituri uriase,pentru a-si regla conturile fabuloase si pentru a-si consolida dominatia globala,dupa cum se petrece azi. Cei multi,saraci si fraieri se ucid intre ei,isi nenorocesc familiile si isi distrug casele si proprietatile in timp ce bancherii prospera si devin tot mai puternici. Vedeti soarta Ucrainei cazute in „latul” bancherilor evrei-Khazari,cu complicitate bancherului evreu de 92 de ani George Soros si a celor din Grupul Davos,la care se adauga faimoasa banca-privata Fondul Monetar International,ca sa nu mai pomenim de bancherii-mondiali-evrei Rothschild (cea mai bogata din luma,de origine evreiasca- khazara,adica isi au radacinile vechi chiar pe teritoriul Ucrainei de azi),care a cumparat in 2017 si Datoria Suverană a Ucrainei.

  43. A aparut un nou „virus” pe site ,unul al DEMENTEI,PROSTIEI si PSIHOPATIEI …el se numeste de 3 ani @ Mishteaux (cititi bine !). Asta daca nu este bagat in seama,incepe si posteaza comentarii si tot el isi trasmite raspunde. Mare este Casa de NEBUNI si @ mishteaux a sarit gardul.

  44. Inainte vreme crizele erau rare si de lunga durata, iar in timp au devenit din ce in ce mai dese si din ce in ce mai scurte ca durata. Una dintre explicatii este polarizarea averilor si distribuirea averilor din ce in ce mai mari in mana a unor mai bogati si mai putini ca numar . ….restul intelegeti , adica sa o pui de-un cartel sau de-o criza e din ce in ce mai usor pentru ca decidentii sunt din ce in ce mai putini si ajung mai usor la intelegere.

  45. „„mishteaux ? cu regrete ” altora” ! spune:
    28 MARTIE 2023 LA 16:17 E NASOL ! Cred ca in april urmeaza un coup de’etat in USA ! nu cred ca ma insel
    e forfota-n retea …de azi dimineatza „paianjenii” aleaarga nebuni intre …
    PE BUNE ! Nu exclud o LOVITUTRA DE STAT …in chiar USA ! (si nu fac propaganda sau trolism rusnac in cde spun !
    „consiliul” a hotarat sa-l schimbe pe BIDEN !)
    Dublu NASOL ! Triplu … ? ? ?

    😀
    mishteaux e cel mai tare din parcare … hahaha …faza cu incercarea american de rasturnare alui Xi …. care s-au ulterior concediar „echipa” trada ca iloiala …mishshshsteaux HAHAHA !

  46. Uite la faza la care n-a crezut nimeni … cu TRUMP 🙂 ! 😮
    De unde ante-stia mascariciul atat de sigur ca BIDEN v-a fi rasturant taman de cei ce-l pazesc 😉
    viseaza ? Are haluncinatii ? 😀 😛 😀
    Daca-i prost de ce STRANIILE subiecte mereu PUNCTUAL la obiect ?
    ceva pute-n sistematika trankanelilor lui … IQ=? 😉 [altceva ar fi de s-ar doar juca informational cu mintea „voastra” ! 😀 !]
    PUP !

  47. YES.Iar tu esti un fraier.De ce nu faci si tu bani ? Nu-ti merge mintea ? Omul prost vede mereu in inteligenta un pericol. La munca baaaa.

  48. Cine nu intelege realitatea si ca Rusia nu e o colonie care poate fi calcata in picioare e un dobitoc sau dobitoaca care provoaca lovituri de stat crezandu-se mare stratega mondiala. Multi dictatorii si imparatii nebuni si ignoranti au provocat razboaie si in final s-au ars nasol cu Rusia.

  49. si eu zik la fel_ ca in Ukraina reversul medaliei, precum va veni, va fi mult mai urat decat medalia-

  50. nu zicea Macron ca NATO e in moarte clinica ? sau ai uitat deja. Io zic ca-i bun la discoteci si Night Cluburi , ca pe front n-ai sa-i vezi ( ca-s organizatie de pace ) nu-i asa ?? zi zau.

  51. @Anti 2024,
    Rușii stau la coada,si când Americanii,Englezii,Francezii,au plătit,tot ce au de plătit in toată lumea,de zeci de ani,o sa plătească si ei….
    Dolarii Rușilor,Afganilor,Sirienilor,Irakienilor,Libienilor sunt păstrați,folosiți de Americani(sancțiuni …).
    Probabil in August 2151 cand Americanii vor sărbători 130 de ani de fuga din Afganistan-se v-a întâmpla acest lucru…

  52. Rusia nu mai crede in acorduri . Au existat , dar n-au fost respectate . Ce gandeste Kremlinul ? Ucraina delenda est !

  53. dupa mishetaux … rusii au premedita IN AMNUNT ultimul deceniu (inclusive 24-joi si urmarile GLOBALE nu LOCALE , expuse si de mishetaux „pe mai multe nivele de intelegere”) 😀
    n-ati fost atenti si-ati ras de profet …hahaha … ce se intampla cu cei care rad de profeti scrie la … IEREMIA 😀 !
    apropeaux …cand a zsi mishetaux ceva aiurea … a cantat in cor … cu broastele cand era COVID-ul moda ? 😀
    judecati profetii si dupa moaral ziselor lor ! [cine-i profet doar pentru a face bani … eun escroc nu profet ! 🙂 ]
    … „vor venii LUPI in haine de OAIE si va vor spune CE VRETI SA AZITI” 😀 😀 😀 !

  54. @mishteaux
    Interesant asupra cui se va revărsa antisemitismul in Ucraina, căci nici acolo nu prea mai sunt evrei, majoritatea s-au refugiat la începutul războiului. Apropos, in Romania, la penultimul recensământ mai erau 8000 de evrei iar la ultimul nici 5000 (de pe surse). La mine in „sat” (40-50 mii locuitori) au mai rămas 8 bărbați, de fapt și ei mai mult pe jumătate evrei, așa ca mine, iar media de vârsta a scăzut la 75, asta pentru ca doi peste 85 au decedat?.
    Pe de alta parte, cred ca ești de acord că mai antisemiți ca Soros si gașca lui nu exista pe lume, caci ei , prin ceea ce fac, pur si simplu pun gaz pe focul antisemitismului.

  55. Din nou o analiză excepțională a situației actuale în care se află nu doar Rusia și Ucraina, ci și restul Lumii din care se detașează ca de obicei SUA, dar nu ca putere benefică mersului ei și al Lumii înspre mai bine, cum ar fi de dorit și moralmente și fizicește, cum ar zice Mishteaux ( nu numai pro fhet, dar și pro echitate mondială și etnică), ci înspre o menținere în prim plan deși i-a cam trecut vremea și la iveală încep să iasă toate crimele împotriva umanității pe care le-a făcut sub pretextul apărării ei de niște dușmani ce s-au dovedit în final mult mai puțin periculoși decât ei.

    America a fost prima dată invadată de aventurieri , printre care mulți certați cu legea, veniți din toate părțile Globului și încercând să-și găsească acolo un alt rost, departe de cei care-i urmăreau și aproape că ar fi reușit, dacă între timp evreii n-ar fi mirosit că e vorba de un chilipir istoric pe care n-au voie să-l rateze. După ce s-a întâlnit hoțul cu prostul știm ce a urmat, dar după ce s-a întâlnit hoțul cu șmecherul a rezultat ceva ce transformat între timp, mai întâi în bine și mai apoi în rău, a rezultat ceea ce a ajuns astăzi America : o țară ce se hrănește doar cu faima de odinioară și care reprezintă astăzi cel mai mare pericol nu doar pentru pacea Lumii, dar și pentru existența vieții pe Pământ.
    Datori vânduți ( singura putere mondială care n-are o Bancă Națională) , copleșiți de lipsurile din ce în ce mai mari ale propriilor cetățeni , încearcă să câștige din escrocherii financiare și dacă nu ține chiar din crime umanitare pe care le pune periodic la cale jecmănind alte state sub pretexte de ei inventate . Vezi consfiscările ( cu ce drept ?)a unor averi statale cu care încearcă să-și cârpească pantalonii prea rupți în tuhăs ca să mai poată reuși să iasă în Lume cu fața curată, ci doar ascunsă cu bărbi perciunate.

  56. II…..
    Au reușit performanța de a arunca Rusia în brațele Chinei, fapt ce face să dispară visul american și să înceapă coșmarul asiatic, iar marionetele de la vârful belit al Europei asistă neputincioși/oase sau cumpărați, la tot acest dezastru mondial din care doar niște criminali cu gulere albe și cipici de rigoare au de câștigat !

  57. Scriitorul și jurnalistul român Nicholas Dima, (foto), fost deținut politic anticomunist și apoi, după emigrarea în SUA, profesor pentru militarii americani în cadrul mai multor colegii de război, cum ar fi Fort Bragg, cea mai mare baza militară din lume cât și la școala de elită a Armatei SUA – West Point Academy – apoi jurnalist la Vocea Americii timp de peste două decenii, cu o carieră impresionantă, felicitat de doi președinți americani, Ronald Reagan și George Bush, pentru lucrările sale, a avut amabilitatea să ne împărtășească punctul său de vedere despre Războiul din Ucraina, oferind cititorilor români o adevărată frescă a Marii Resetări care se derulează prin conflictul din vecinătatea noastră, în care se bat la vedere forțele SUA și UE cu cele ale Rusiei, cu China în expectativă.

    – Ca român cunosc bine si detest expansionismul rusesc si consecințele lui. In ultimii două sute de ani pământul românesc a fost încălcat și invadat de Rusia de 12 ori.

    In prezent, Moscova isi redescopera vocația imperială in Ucraina, dar de data aceasta ceva e neclar. Kievul a fost si este încurajat de anumite cercuri internationaliste sa provoace Rusia pentru a o forța sa se supuna planurilor occidentale de resetare a lumii. In acest sens, și fără a-si dezvalui public intențiile, forțele globaliste si-au mobilizat aproape toate resursele de care dispun pentru a-si atinge scopul.
    Războiul se va încheia la un moment dat si atunci granițele Ucrainei vor fi negociate. România trebuie sa se pregătească din timp…

  58. „Ucraina post-sovietică a denunțat stalinismul, dar menține intactă moștenirea rămasă de la Stalin, și anume teritoriile românești ocupate prin forța brutală de URSS in 1940 și oferite Kievului.

    „Ucrainienii țin cu dinții de aceste teritorii si nu le vor retroceda de bună voie. De fapt, guvernul de la Kiev considera in mod oficial că România era principala țară inamică a Ucrainei.

    Între timp, românii din Ucraina erau tratați cu dușmănie și au fost persecutați si deznationalizati. De exemplu, cărți inocente pentru copii de Ion Creangă au fost confiscate si distruse. Ucrainienii au depus permanent eforturi susținute să stingă identitatea românească din Bucovina și Bugeac.

    Exemple sunt numeroase si continua pâna in ziua de azi. Ce face guvernul de la București pentru promovarea drepturilor românilor ?

    Îi indemn pe cititori sa tragă singuri concluziile de rigoare. Altfel, mă întreb din nou unde se vor opri Rușii?

    In concluzie, să rămânem umanitari, dar sa nu uităm ca avem de aparat o țară, o națiune, o limba si o cultura. Războiul se va încheia la un moment dat si atunci granițele Ucrainei vor fi negociate. România trebuie sa se pregătească din timp…”

  59. „În Romania, la penultimul recensământ mai erau 8000 de evrei iar la ultimul nici 5000 (de pe surse)”, zice unul sătul cu ce îngurgitează direct de la sursă !
    Așteaptă să vezi următorul recensământ să vezi câți au mai rămas…în Ucraina și câți au primit deja cetățenie la noi în românia, deși prin lege nu sunt permise acordări de cetățenii pentru grupuri mari de străini. Dar acuma, că-i război, de ce să nu se mute la noi … ? 😉

  60. @Gica- ma scuzi, dta esti constient ca ai batut un record national ? Nu, nu cred ca ai aceasta convingere, dar asta este realitatea. Desi nici dta nu te asteptai , ai reusit sa o bati la incultura si la prostie sadea pe Raluka Tatarcan .Stii care, nu? Mandra aia pretioasa, care nu stie nici cati ani are, coborata de la Dorohoi Fundu’ Moldovei la Sighii unde se da ardeleanca laibareala,prifisoara de Limba rusa,’specialista’ in comert international cu Rusia??? Zisa si Salteluta de Partid.
    Iar in ce te priveste, scuza slaba ca ‘asa ai primit textul de la Padure sau de la @ Mbassy’ nu te absolva de prostie. Pentru ce mai ai capatzana , ca sa nu te ploua in gat, sau ca sa judeci cu ea ?

  61. La Sighet, pe frontiera cu Ukrana , s-a construit si o mare sinagoga cu fonduri iudeo-mericane.Pentru cine sa fie oare, cand in judetul MM mai sunt foarte , foarte putini evrei bastinasi, ca urmare a holocaustului unguresc in Ardealul de Nord ocupat dupa Diktatul de la Viena. Fie victimele lui Szallasi, fie ale lui Horthy, Eroul National care a adus fascismul in HU , si care a fost inmormantat cu onoruri militare dupa intrarea Ungariei in UIE si NATO, ori este cumva pentru noii imigranti din Ukraina ce urmeaza sa-si declare averie din RO si sa-si recuperezew padurile , minele de sare si ale acareturi, desi nici unul dintre ei nu a avut vreun stramosi aici evr si , evident, nema proprietati in Rumunsko !

  62. @crocodilul satul
    ” la penultimul recensământ mai erau 8000 de evrei iar la ultimul nici 5000 (de pe surse)”
    Da , dar sunt in nodurile determinante ale structurilor statale romanesti . Si mai sunt si sprijiniti dinafara . Si lor li se adauga alti iubitori de romani : ungurii , cam 1,000,000.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.