Judecătorul Cristian Jipa, învinuit în dosarul de corupţie al senatorului Cătălin Voicu, a fost sancţionat de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii cu reducerea salariului timp de o lună cu 15%. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Jipa a fost audiat astăzi de colegii săi, iar în cadrul audierii şi-a susţinut nevinovăţia, a precizat că este prieten de mult timp cu senatorul Voicu, prin intermediul soţiei sale, deputat, şi că niciun moment nu a încercat să intervină pentru acesta în soluţionarea unor dosare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Jipa a susţinut că „Voicu mi-a salvat viaţa, aveam o datorie morală faţă de el”.
Judecătorul a recunoscut că s-a întâlnit cu Voicu şi cu senatorul Alexandru Mazăre, învinuit în caz, la un restaurant, unde Voicu l-a rugat, printr-un bileţel, să îl ajute pe Căşuneanu să câştige procesele de la secţia de comercial, spunându-i că „este o prioritate zero”. La momentul respectiv, Jipa nu a reacţionat negativ, spunându-i lui Voicu doar că îl va suna a doua zi, lucru care nu s-a întâmplat.
Apărătorul lui Jipa, avocatul Alice Drăghici, a precizat că fapta clientului său nu reprezintă o abatere disciplinară pentru că cei doi erau prieteni, iar clientul său nu a influenţat în niciun fel instanţele de judecată în cazul Căşuneanu. Drăghici a susţinut că singurul lucru care i se poate reproşa clientului său este lipsa de reacţie, în sensul respingerii brutale a cererii lui Voicu, dar aceasta poate fi înţeleasă prin prietenia celor doi. Ca urmare, Drăghici a conchis prin a cere CSM să respingă acţiunea disciplinară.