Joe Biden „în culmea bucuriei”

Preşedintele Joe Biden a declarat vineri că este „foarte bucuros” după eliberarea

Joe Biden „în culmea bucuriei”

Sursa foto: nbcnews.com

Preşedintele Joe Biden a declarat vineri că este „foarte bucuros” după eliberarea

Preşedintele Joe Biden a declarat vineri că este „foarte bucuros” după eliberarea a două femei americane care fuseseră luate ostatice pe 7 octombrie de Hamas în timpul atacului asupra Israelului, transmite AFP.

Biden a mulţumit Qatarului şi Israelului pentru „parteneriatul” lor şi a promis că SUA „nu se vor opri până nu îi vor aduce acasă” pe ceilalţi cetăţeni ai săi încă ostatici.

Compatrioţii noştri au trecut printr-un calvar teribil în ultimele 14 zile şi sunt nespus de bucuros că se vor reuni în curând cu familiile lor„, a spus președintele american într-o declaraţie,

Guvernul israelian a anunţat vineri seară că cele două ostatice americane, a căror eliberare Hamas o anunţase mai devreme, au ajuns în Israel.

Cele două femei au fost răpite pe 7 octombrie în timp ce vizitau kibbutz-ul (satul agricol colectivist) Nahal Oz.

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a indicat într-un comunicat că cele două femei, Judith Tai Raanan şi Natalie Shoshana Raanan,”au fost eliberate din mâinile organizaţiei teroriste Hamas” şi se îndreaptă către un punct de întâlnire, în centrul ţării, unde le aşteaptă membrii familiei.

Aproximativ 200 de ostatici israelieni, străini şi cu dublă naţionalitate, au fost răpiţi din Israel şi duşi în Fâşia Gaza de luptătorii Hamas.

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

  1. Cand mor sau sunt salvate 2-oua persoane e tragedie sau bucurie
    insa cand mor mii de mcivilim nevinovati si-n Israel si-n Gaza
    e doar

    STATISTICA !

    [propganda la populatie care functiona istorica candva INCA nu e adptata la timpul modern unde LUMEA nu se mai bucura de moarte sau salvarea a 2-oua persoane …pentru ca LUMEA vrea azi SENZATII TARI ! ]

    PS: Dunica dup-amiaza incepe TAMBALAUL in O.M.
    care nu se va termina decat DUPA … WW3
    Stiu ce spun … ❤️❤️❤️

    [STALIN – > BIDEN 🎶 ]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.