Senatorul PSD Mircea Geoană lansează în contextul apropiatelor vizite ale vicepreședintelui SUA, Joe Biden, și a Secretarului General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, un apel către toți politicienii din România la „responsabilitate și echilibru”, potrivit unui comunicat transmis presei.
Geoană „atrage atenția” asupra faptului că, în contextul tensiunilor tot mai ridicate din regiune și a amenințărilor directe lansate de Federația Rusă la adresa României, vizita oficialului american și a Secretarului General al NATO reprezintă o reafirmare fără echivoc a sprijinului de care țara noastră beneficiază din partea Statelor Unite și a aliaților nord-atlantici. „Vizitele pe care Joe Biden și Anders Fogh Rasmussen urmează să le efectueze la București trebuie decodate în sensul unui semnal puternic de sprijin pe care Washington-ul și NATO îl acordă României în fața amenințărior și provocărilor venite dinspre Rusia. Prezența celor doi înalți oficiali la București vine să reafirme garanțiile de securitate de care România beneficiază ca membră a NATO și prin Parteneriatul strategic cu SUA”, spune Geoană.
Geoană atrage însă atenția asupra faptului că aceste garanții presupun, totodată, și o serie de obligații majore din partea României. „Țara noastră este în acest moment pe deplin apărată în fața tendințelor imperialiste ale Rusiei, ca membră a NATO, a Uniunii Europene și ca parte a unui parteneriat strategic special cu SUA. Garanțiile sporite de care beneficiem ca urmare a acestui statut nu înseamnă însă că putem să ne permitem să tratăm cu superficialitate provocările generate de criza din Ucraina și de derapajele Rusiei la adresa securității naționale. Dimpotrivă, în acest context deosebit de complicat, România are datoria de a dovedi aliaților că este pe deplin capabilă să facă față situației, atât din punct de vedere instituțional cât și politic”, spune senatorul PSD.
Mircea Geoană lansează în acest context un apel la rațiune și responsabilitate către clasa politică, atrăgând atenția că, prin continuarea disputelor între premier și președinte, între putere și opoziție, România riscă să transmită un semnal care va fi cu siguranță prost primit de către aliații noștri, dar și de către români. „Apelul meu este unul la responsabilitate și echilibru pentru toți actorii politici din România. Vizita vicepreședintelui SUA nu trebuie să ne găsească dezbinați. Președintele și premierul trebuie să depășească disputele personale și să demonstreze că, dincolo de lupta politică firească, în chestiuni de interes național nu există nuanțe, nu există un diferend de opinie, nu există tabere. Există doar România, o singură Românie, nu două sau mai multe Românii. Joe Biden și Anders Fogh Rasmussen nu trebuie să găsească o clasă politică dezbinată și măcinată de conflicte. Cred că este de datoria tuturor actorilor politici, indiferent dacă se află in opoziție sau la putere să lase la o parte bătălia electorală astfel încât România să poată susțină o poziție comună, unitară și solidară, în acord cu așteptările românilor și ale aliaților noștri externi”, spune Mircea Geoană, conform comunicatului.
„Mă bucur să văd că s-a făcut un prim pas. Poziția comună asumată de către președintele Băsescu și premierul Ponta pe tema situației din Ucraina era o decizie așteptată și cât se poate de firească. În chestiuni de politică strategică, România nu-și poate permite o abordare pe două voci, ci o retorică unitară care să urmărească exclusiv interesele țării și ale cetățenilor ei. Mizele electorale din plan intern nu au voie să afecteze deciziile de politică externă ale României. Pentru a oficializa această direcție asumată în raport cu evenimentele din Ucraina, este necesară o ședință a CSAT prin care să ofere garanția respectării înțelegerii rezultate în urma consultărilor”, a mai precizat Mircea Geoană.