John Wayne şi Margot Fonteyn, mercenarii lui Fidel Castro

Cea mai mare balerină britanică a secolului XX a fost implicată într-o tentativă de lovitură de stat în Panama, pusă la cale de Fidel Castro. Suspectaţi în acest caz au fost şi actorii John Wayne şi Errol Flynn.

Documente declasificate de guvernul britanic arată că, în 1959, Margot Fonteyn, prima balerină absolută a Royal Ballet, a fost implicată în tentativa de îndepărtare a guvernului lui Ernesto de la Guardia, cu sprijinul lui Fidel Castro, scrie „The Times”. „A trebuit să mă ciupesc de câteva ori ca să fiu sigur că nu visez atunci când mi-a spus povestea”, spune secretarul de stat al diplomaţiei britanice de la acea vreme, John Profumo, care s-a întâlnit cu celebra artistă la scurt timp după evenimente.

Căsătorită cu Roberto Arias, diplomat panamez şi fiu al fostului preşedinte al statului, Margot Fonteyn a decis, în 1959, să-şi petreacă o vacanţă „revoluţionară” în Panama. Cei doi au ajuns în Cuba cu iahtul personal, unde Castro, venit la putere în urmă cu un an, i-a oferit lui Arias arme şi mercenari pentru a înlătura regimul proamerican de la Panama City. După trei luni, însoţiţi de 125 de revoluţionari cubanezi, cei doi se îndreaptă spre Panama, unde urmau să-i conducă pe rebeli. Complotul a fost descoperit, iar trupele guvernamentale i-au încercuit pe Arias şi pe oamenii lui. Margot Fonteyn a navigat până în Panama City, unde, la percheziţia vasului, autorităţile au descoperit agenda telefonică a lui Arias. John Wayne şi Errol Flynn au fost atunci trecuţi în rândul suspecţilor.

Pentru diplomaţia britanică au fost momente delicate. Celebra balerină a fost arestată în Panama şi eliberată după negocieri intense şi o cauţiune importantă. „A fost implicată până peste cap”, spunea John Profumo la câţiva ani după incident. Cuplul Arias-Fonteyn s-a întors în Panama, după schimbarea regimului, iar Arias a fost ales deputat. Balerina britanică a murit în Panama, în 1991.

Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.