JTI aduce dansul la FITS. TragiComedy, un dialog tragi-comic al iubirii

JTI susține întreaga secțiune de dans a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), care se desfășoară în perioada 12-21 iunie, într-o ediție specială online.

De asemenea, JTI prezintă în cadrul Festivalului trei spectacole.

TragiComedy, primul spectacol prezentat de JTI în programul FITS va putea fi vizionat pe 16 iunie, ora 17:50, pe  https://www.sibfest.ro/fits-online, accesul fiind gratuit. TragiComedy este un spectacol de balet pus în scenă de Gigi Căciuleanu la Opera Națională din București, iar montajul pentru FITS este o coproducție a Fundației Art Production și Artseven. Un spectacol amintire despre Maya Plisețkaya pe muzica specială compusă de  Rodion Șcedrin, soțul marii dansatoare.
„Prin noua mea creație, TragiComedy, îmi propun să explorez coregrafic atât o serie de situații și conflicte care se pot ivi între personaje, cât și o gamă de trăiri sau frământări intime, la care mă „duce” muzica lui Rodion Șcedrin. Pe de altă parte, dansul inegalatei Maya Plisețkaya, în afară de academismul mondialmente cunoscut al artistei purtând titlul de  „ballerina assoluta”, a fost întotdeauna impregnat de un dramatism, de o teatralitate, ieșite din comun. De unde ideea de a dedica TragiComedy acestei figuri excepționale a culturii universale.”, declară Gigi Căciuleanu despre TragiComedy.

„Spectacolele lui Gigi Căciuleanu se află sub semnul iubirii. E o magie care îl înconjoară, are o energie  extraordinară, nu cred că mai există un coregraf care să dăruiască atât de mult, necondiționat, să pună în scenă atâtea spectacole, cu atâtea echipe diferite. În preajma lui Gigi sunt întotdeauna oameni tineri și artiști formidabili.”, declară Gilda Lazăr, director JTI.

JTI este partener al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) din 2008.
Compania este, de asemenea, partener al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), festivalului SoNoRo, al turneelor de muzică clasică din orașele mici și sponsor oficial al Gigi Căciuleanu Romania Dance Company. Întâlnirile JTI, eveniment lansat în 2000, se desfășoară neîntrerupt de 21 de ani și a devenit un brand cultural național pentru dansul contemporan. Sinonime cu calitatea și excelența, Întâlnirile JTI recomandă Garantat 100% și webcultura.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.