
Un bărbat a fost trimis în judecată de către procurori pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, faptă comisă în 2002. El este deja încarcerat pentru o faptă similară, fiind condamnat și în anul 2011 pentru comiterea infracţiunii de ultraj asupra unui lucrător de penitenciar.
„În sarcina inculpatului (…) s-a reţinut că în noaptea de 23/24.01.2002, în jurul orei 22:00, însoţit de concubina acestuia de la acea vreme, cu scopul de a sustrage bunuri şi sume de bani, acesta a pătruns prin efracţie (…)în imobilul persoanei vătămate (…) în vârstă de 81 ani din comuna Smeeni, sat Smeeni, judeţul Buzău şi în momentul în care a fost surprins de către victimă, a acţionat violent, lovind-o pe aceasta în mod repetat cu un topor (…), după care ulterior a sustras mai multe bunuri”, a transmis joi Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Potrivit anchetatorilor, inculpatul se află încarcerat în penitenciar şi execută o altă pedeapsă, de 25 de ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie, fapte săvârşite la data de 22.09.2002, pedeapsă din care mai are de executat aproximativ doi ani de închisoare.
„În timp ce era încarcerat, inculpatul nu a abandonat pornirile infracţionale şi a fost condamnat în anul 2011 pentru comiterea infracţiunii de ultraj, asupra unui lucrător de penitenciar. Cauza figura din anul 2002 în evidenţa cauzelor cu autori necunoscuţi, astfel că au fost efectuate cercetări complexe (audieri/reaudieri de martori, măsuri speciale de supraveghere, verificări în cadrul mai multor penitenciare din ţară), fiind obţinute probe care au condus la identificarea autorului şi trimiterea acestuia în judecată”, informează sursa citată.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.