Judecătoare Georgeta Barbălată, condamnată definitiv

Judecătoarea Georgeta Barbălată de la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost condamnată definitiv luni la 4 ani închisoare cu executare.

Judecătoarea a solicitat luni Consiliului Superior al Magistraturii eliberarea din funcție prin demisie.

Georgeta Barbălată era suspendată din funcție din septembrie 2012, după ce procurorii DNA au început urmărirea penală pe numele ei pentru favorizarea infractorului și divulgarea secretului care periclitează siguranța statului.

În același dosar, Marcel Sâmpetru, fost adjunct al procurorului general, și Mihai Vlad, fost șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Ilfov, au fost condamnați la 2 ani închisoare cu suspendare, iar George Bălan, fost membru CSM, a fost achitat.

Potrivit DNA, în perioada martie — iulie 2012, Mihai Vlad, Marcel Sâmpetru și George Bălan, urmărind comiterea infracțiunii de folosire de informații nedestinate publicității, au urmat un plan de acțiune, anterior convenit, în cadrul căruia fiecare avea sarcini bine conturate, cu respectarea unor măsuri de prevedere, de natură a înlătura posibilitățile de conservare sau administrare a unor eventuale mijloace de probă privitoare la activitatea infracțională pe care urmau să o desfășoare.

„George Bălan și Marcel Sâmpetru, prin pozițiile pe care le ocupau, precum și prin conexiunile la nivel politic, aveau sarcina de a asigura atât protecția inculpatului Vlad, în sensul menținerii acestuia pe funcția de șef al SIPI Ilfov, în interesul comun al asocierii, cât și transmiterea către acesta a unor solicitări privind obținerea de informații nedestinate publicității, în beneficiul propriu sau al altor persoane, în special pentru asigurarea apărării în eventualitatea unor anchete penale”, preciza DNA.

În perioada martie — iunie 2012, Marcel Sâmpetru i-a solicitat lui Mihai Vlad să afle și să îi ofere o serie de informații nedestinate publicității, la care acesta din urmă avea acces în virtutea funcției.

„Concret, în 16 martie 2012, Sâmpetru i-a solicitat lui Mihai Vlad să afle dacă un anumit post telefonic este interceptat; în 23 mai 2012, i-a solicitat să-i furnizeze date și informații despre persoana care îndeplinea funcția de ministru al Transporturilor și, la aceeași dată, a primit de la Mihai Vlad un plic cu informații nedestinate publicității, date pe care i le solicitase anterior; de asemenea, în perioada mai-iunie 2012, i-a cerut șefului SIPI Ilfov să verifice dacă numele său apare în lucrări sau solicitări de interceptări ale serviciului. În urma verificărilor pe care le-a efectuat, Mihai Vlad i-a comunicat lui Sâmpetru că numele acestuia din urmă nu apare în lucrări sau solicitări de interceptări ale serviciului pe care îl conducea”, mai arată DNA.

„În 10 iulie 2012, în condițiile în care la DNA se efectuau cercetări penale față de Mihai Vlad, George Bălan și Marcel Sâmpetru în legătură cu faptele descrise mai sus, inculpata Barbălată, judecător ÎCCJ, luând la cunoștință, în timp ce se afla la serviciu, despre faptul că procurorii DNA au adresat Înaltei Curți o solicitare de autorizare a efectuării perchezițiilor domiciliare, la domiciliile celor trei, l-a avertizat pe Mihai Vlad, prin intermediul altei persoane, că domiciliul său ar putea să fie percheziționat și că are probleme legate de Bălan, Sâmpetru și DNA, asigurându-i acestuia timpul necesar pentru a distruge și ascunde documente și obiecte compromițătoare ce ar fi putut constitui mijloace de probă, zădărnicind astfel urmărirea penală”, mai susțin procurorii.

De asemenea, DNA preciza că Georgeta Barbălată, după ce a pronunțat, în calitate de judecător la ÎCCJ, la solicitarea Serviciului Român de Informații, trei încheieri în baza cărora s-au emis mandate de siguranță națională pe numele unor persoane, i-a divulgat lui Mihai Vlad date referitoare la persoanele care făceau obiectul de cercetare a structurilor informative, date pe care le cunoștea în virtutea atribuțiilor de serviciu, acțiunile sale fiind de natură a pune în pericol siguranța statului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.