Judecătorii care ar fi participat la petrecerile SRI

Fostul șef al ANI Horia Georgescu susţine că la unele evenimente SRI, la care a participat, au fost prezenți magistraţi precum Livia Stanciu, fosta preşedintă al ÎCCJ, Valentin Şelaru, judecătorul care a dispus arestarea sa preventivă, și Ionuț Matei, judecător la aceeași instanță supremă.

„Unele (n.r. întâlniri) erau cu caracter privat, de genul zilei de naştere, altele de tip evenimente: 1 Decembrie, ziua SRI. La acel moment nu vedeam nimic ocult, astăzi o văd un pic diferit. Foarte des la aceste întâlniri era prezent domnul Şelaru, domnul judecător Şelaru, care, uneori, stătea lângă mine la masă şi nu a avut nicio problemă să se abţină când m-a arestat. Nu era el singurul judecător acolo, erau mai mulţi, doamna Stanciu, domnul Ionuţ Matei, în calitate de vicepreşedinte (al instanței supreme – nr.)”, a spus Horia Georgescu.

Fostul preşedinte al ANI a susținut că la o zi de naştere a lui George Maior, sărbătorită la K2, au fost prezente în jur de o sută de persoane.

În ce privește colaborarea sa cu George Maior, Georgescu a afirmat că avea discuții punctuale pe baza unor spețe cu fostul director al SRI.

„Referitor la declaraţiile făcute, marţi, de George Maior, la comisia parlamentară de control al SRI, Horia Georgescu a declarat: Eu l-am considerat, îl consider, prieten. Am văzut ieri că nu e cazul. Cred că am trăit o iluzie. Aveam o relaţie instituţională în baza unui protocol şi în baza informărilor transmise către ANI. Ulterior aveam discuţii punctuale pe baza unor speţe”, a mai spus Georgescu, precizând că cele mai multe discuţii aveau loc la sediul SRI din strada Jandarmeriei.

Fostul șef al ANI a făcut aceste afirmații miercuri seară la Antena 3, după ce pe 14 februarie a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul ANRP.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioana Radu 8531 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Domnilor sorosisti realizati ce chefuri monstruase faceua membrii statului de drepti si hotarari luau la ceas de seara? Base a fost mic copil de aceia este invidios acum!

  2. vizitele amicale făcute la sediul sri de către înalţii emisari ai judecătorilor, n-au făcut decât să cimenteze prietenia de nezdruncinat dintre organe, precum şi să demonstreze încă o dată, dacă mai era cazul, cât de independentă este justiţia română. Le reamintesc tutulor, că participările la paranghelii au fost benevole, nu cum vor să acrediteze oficinele duşmănoase, că ar fi existat mandate de aducere…

  3. Se cearta ei intre ei,gradele care au furat cu gradele care inca nu au fost dovedite!Maior a scos din sacul cu povesti nemuritoare pagini intregi despre Andronic,Dragnea,Ghita,Dragomir, etc ,doar nu a si dormit in alea 6 ore de „ancheta”!Manta ca Manta,mucles,dar ceilalti din comisie tot povestesc!

  4. Aceștia sunt cei văzuți de către H.G. la întrunirile la care a participat . Dar despre cei prezenți la sindrofiile la care H.G., nu a participat , cine poate să spună ?

  5. NU NE INTERESEAZA CE SPUN PENALII PRINSI. MINT DE INGHEATA APELE SI ACUM E INUTIL. ORICUM E GER!

    • Si penalii sunt americani! Felicitari Obama! Noi inca mai asteptam trenul democratiei in Romania!

    • @ Obama Trenul democratiei e demult sosit in gara Romania, da’ niste penali de la PSD, ALDE si UDMR vor sa-l dea jos de pe sine.

  6. Ce justitie misthto in Tara Romaneasca. Judecatorii Inaltei Curti la chiolhanuri cu sefii SRI in casele conspirative. Precis chiolhanurile erau in baza unupr protocoale secrete, incheiate cu acoprdul CSAT. Si-apoi, sa te tzii la sentinte.

    • Sunt convins ca au mancat si vita Kobe! Sa le fie de bine precum lui Blaga si Berceanu dupa alegerile din 2009!

  7. Gata, m-am lamurit ce-i cu postacii lui Kovesi. Am vazut si eu declaratia fostului ambasador US Gittenstein. Cu guritza lui a spus ca peste 140.000 tineri din Romania sunt platiti de cateva ambasade (USA, Canada, Spania, Germania, Marea Britanie) sa-si faca de cap pe internet si in strada. Programele de sponsorizari se deruleaza, in principal, prin intermediul firmelor de IT din Romania. Care, stim bine, sunt scutite de impozit. Pe mine nu ma deranjeaza ca sunt luatzi la maciuci pesedistii, care au facut o groaza de nemernicii si au tinut in loc Romania atatia ani. Problema este ca, in numele anticoruptziei, sunt bagati la inchisoare si oameni nevinovati. Aici e cheia, statele pe care noi le stim democratice inchid ochii la abuzurile din justitie. Iarasi, m-am luminat de ce Kovesi este multipla medaliata a ambasadelor. In ritmul asta, mai are putin si-l intrece pe la medalii pe inotatorul american Michael Phelps. Asadar, fara putintza de tagada, madam Codrutza este omul lor, in niciun caz al romanilor. Iata de ce trebuie sa plece, pentru ca in niciun caz nu este garantul indepententei justitiei, ci al intereselor straine.

  8. The US destroyed and completely robbed Romania, and on the Romans it made slaves

    USA a distrus si a furat complet Romania si pe romanii ea facut sclavi

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.