Avertismentul Departamentului de Stat al SUA transmis Parlamentului României privind legile justiției i-a divizat de judecători.
Judecătorul CSM Bogdan Mateescu a apreciat că tonul dur al SUA, în discursul referitor la Legile justiţiei, arată că decidenţii nu au luat în seamă niciun semnal intern sau extern, opinând că legile justiţiei ar trebui retrase.
„Partenerii externi subliniază ceea am spus şi noi, înăuntrul ţării. Peste 4000 de magistraţi, adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, CSM-ul în două rânduri, marea parte a societăţii civile, toţi au atras atenţia clar şi răspicat asupra caracterului dăunător al propunerilor legislative şi au solicitat retragerea lor. Acest ton dur, nemaiîntâlnit în raporturile actuale dintre parteneri statali subliniază că problematica este foarte gravă şi că decidenţii nu au luat în considerare niciun alt semnal intern sau extern, deşi toată lumea civilizată şi-a manifestat repetat îngrijorarea. Partenerii externi văd dincolo de acţiuni de fake news, de manipulare, de denigrare a oricui are altă părere, de poveşti legate de state paralele formate şi din organe judiciare sau de aşa zise schimbări ale voturilor peste noapte în CSM ori de nevoi de a păstra aşa zise privilegii, toate situate departe de terenul realităţii. Legile trebuie retrase, procesul legislativ reconstruit de la zero pe fundaţii solide, autismul şi aroganţa instituţională trebuie înlocuite cu respectul şi cooperarea reală”, a declarat Bogdan Mateescu presei
De partea cealaltă, judecătoarea Adina Ghiță, reprezentant al Uniunii Naționale a Judecătorilor, respinge punctul de vedere al americanilor, susținând că la Comisia parlamentară are loc o dezbatere reală și solicitând ca Ambasada SUA sau chiar Departamentul de Stat să indice care dintre amendamentele adoptate de Comisie până la acest moment afectează independența justitiei sau lupta anticoruptie.
Magistrata a avut o reacție pe Facebook după ce UNJR și-a impus câteva amendamente în comisia condusă de Florin Iordache.
„Proiectele legislative care sunt în Parlament și pe care le discutăm sunt altele decât cele propuse de Ministerul Justitiei, așa cum greșit se susține în spațiul public de unele persoane. Prin toată prezența noastră acolo, precum și prin amendamentele pe care le-am propus, ne-am concentrat tocmai pe întărirea independenței justiției și pe consolidarea garanțiilor pentru independența judecătorilor. Ședințele Comisiei sunt transparente, așa cum se poate vedea din toate înregistrările, care sunt publice. Dezbaterile au fost transmise live integral. Ideea care se încearcă să se inducă, și anume că se afectează independența justiției, nu corespunde absolut deloc stării de fapt. La Comisie are loc o dezbatere reală, normală într-un stat de drept. Este prezent CSM, sunt prezente cele trei asociații profesionale care au formulat propuneri – una de judecători, una de procurori și una cu judecători și procurori -sunt invitați din partea profesorilor de drept, este reprezentantul MJ și sunt toate partidele politice care fac parte din comisie. Discuțiile sunt intense, cu argumente din partea tuturor celor implicați, fiecare din perspectiva pe care o reprezintă. Se discută chiar îndelung pe fiecare text relevant, cu referiri la Constituție, la legislația în vigoare cu care trebuie corelate textele, astfel încât să fie identificată cea mai bună soluție. Au fost propuneri care s-au adoptat în unanimitate, așa cum au fost și propuneri care s-au adoptat cu doar o parte sau alta a opoziției alături de partidul de la guvernare. Toți participanții sunt pregătiți pe texte, toți au studiat materialele. Atmosfera este intens lucrativă. Toate acestea se pot observa dacă se privesc înregistrările ședințelor. Dacă se va continua în acest mod, propunerea legislativă va aduce un progres real în modul de organizare al sistemului judiciar. Și va consolida independența sistemului judiciar cu adevărat. Este de neînțeles de ce se prezintă altfel situația, și, mai ales, de ce este crezută, de vreme ce fiecare persoană de bună credință poate vedea în mod direct cum se desfășoară lucrările și poate analiza personal caracterul propunerilor adoptate. Este pentru prima dată din 2004 cand se discuta într-o dezbatere parlamentară pe modificări aduse legilor justiției. Modificarile făcute în 2005 s-au făcut prin asumare de guvern, fără nici o dezbatere parlamentară. Cred că este de maxim interes ca Ambasada SUA sau chiar Departamentul de Stat să indice care dintre amendamentele adoptate de Comisie până la acest moment afectează independența justiției sau lupta anticoruptie. Firesc este să vorbim pe lucruri concrete, nu pe slogane. Comunicatul în cauză prezintă incorect situația, iar poziția Departamentului de Stat este total nepotrivită și neconformă cu realitatea”, a scris judecătoarea Adina Ghiță pe pagina sa de pe rețeaua socială.
Departamentul de Stat al SUA și-a exprimat luni seară „preocuparea” în legătură cu modificările propuse de Comisia parlamentară specială, avertizând că măsurile riscă să afecteze acţiunile de combatere a corupţiei şi independenţa justiţiei din România.
„Statele Unite constată cu îngrijorare ca Parlamentul României are în vedere modificări legislative care ar putea submina lupta împotriva corupției și ar putea slăbi independența judiciară în România. Această legislație, propusă inițial de Ministerul Justiției, amenință progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani de a construi instituții judiciare puternice, protejate de intervenția politică. Indemnăm Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva coruptiei”, se arată în comunicatul Departamentului de Stat american.
Comunicatul de de Stat al SUA a fost mosit in coniventa cu forte romanesti interne din ONG uri , opozitie , diverse multinationale , etc si s-a vrut a fi Bau Baul care sa le umple scutecul lui Tariceanu si Dragnea . Spre surprinderea tuturor , inclusiv a mea , a existat o tresarire de orgoliu a acestora care a intrunit umediat o masiva adeziune a publicului si care coroborata cu aprobarea gestului SUA de catre PNL USR si PMP, cu tacerea asurzitoare a Presedintiei , Min Externe Roman , Ambasadei Romaniei in SUA , va ridica mari probleme acestora la urmatoarele alegeri . Americanii n-au citit proverbe romanesti. Asa ar fi aflat si de ” unde dai si unde crapa !”