Jurnalist agresat de poliţişti în Centrul Istoric

Reporterul Ștefan Mako, de la Casa Jurnalistului, a fost bătut luni seara de polițiștii din Centrul Istoric pentru că i-a filmat când îl băteau pe alt bărbat. A fost legitimat, i-au smuls mobilul și au șters filmarea, l-au aruncat în secția de poliție, l-au lovit, înjurat, scuipat și amenințat, apoi i-au dat drumul politicos.

Jurnalistul documenta de câteva luni procesul unui polițist acuzat că a omorât în bătaie un parcagiu, în contextul unui val de plângeri și anchete pentru abuzuri la Poliția Centrului Istoric și Secția 10 din București. Redăm în continuare mărturia lui și o secvență video pe care am recuperat-o de pe telefon:

Iată mărturia jurnalistului, aşa cum a fost publicată pe site-ul Casa Jurnalistului.

„Agenții l-au imobilizat imediat, l-au întins pe jos, i-au dat câțiva pumni și genunchi și i-au pus cătușe”

„Pe la 8 fără un sfert treceam cu bicicleta prin Centrul Vechi. Vizavi de Dristor Kebab, erau doi polițiști care vorbeau cu un bărbat. I-au cerut buletinul, l-au pus să-și scoată tot din buzunare. Tipul s-a conformat. Unul din polițiști s-a enervat, probabil tipul se mișca prea încet: „Ce faci mă? Hai odată! Când ți-am zis să faci ceva, faci”. Bărbatul s-a panicat – „ce faceți, mă, de ce mă pipăiți?!”, și a sărit la un polițist. Agenții l-au imobilizat imediat, l-au întins pe jos, i-au dat câțiva pumni și genunchi și i-au pus cătușe.

Am scos mobilul din buzunar și am început să filmez. În spatele meu, un moș comenta: „Așa vă învață, mă, la școala de subofițeri? Nu vă e rușine?”. Un polițist mai bătrân, în civil, a venit la mine:

— Du-te, mă, de-aicea!

— Lăsați-mă în pace, sunt jurnalist. Sunt pe spațiu public.

— Și dacă ești jurnalist ce? Băi prietene, dă-i drumul de-aicea, te-am rugat frumos, da?

Apoi mi-a dat una peste telefon și s-a dus să ridice stațiile polițiștilor, care căzuseră pe piatra cubică. Între timp, cei doi agenți în uniformă au luat-o spre secție cu bărbatul încătușat. Am pornit în urma lor, filmând de la distanță.

“Ești jurnalist, mă? Mă piș pe tine!”

În fața secției Centrului Istoric l-am văzut pe polițistul bătrân vorbind cu doi polițiști locali, care au venit apoi lângă mine și mi-au cerut buletinul. N-am apucat să-l întind când a apărut polițistul în civil și mi-a smuls telefonul, iar ceilalți m-au luat pe sus de lângă bicicletă, mi-au dat două capace și m-au aruncat în secție. Aici se oprește înregistrarea video pe care am recuperat-o:

Mă trezesc în secția de poliție, îmi țiuie o ureche, cred că am luat un pumn, pac și din cealaltă parte, mă ia de geacă și mă trântește de perete, apoi mă lovește în coaste cu pumnul. Polițiștii urlă la mine de parcă aș fi omorât pe cineva. Îmi scot cu greu legitimația de jurnalist, brunetul o ia și o aruncă de perete: “Ești jurnalist, mă? Mă piș pe tine!”.

În cameră mai sunt tipul încătușat mai devreme și alți doi agenți care notează în agende fără vreo reacție. Îmi golesc buzunarele în timp ce unul dintre polițiști butonează la mobilul meu, îmi șterge înregistrarea. Apare iar polițistul bătrân: “Ăsta e de la presă? Unde e legitimația?” Îi spun că mi-au aruncat-o băieții. “Bine, eu am plecat.”

Un polițist îmi citește buletinul și ia foc din nou: “Ești din Covasna?! Păi ce faci, băi, tu vii de la țară să comentezi? Filmează-mi pula, bă, filmează-mi pula!”, zice aplecându-se spre mine cu mâna la prohab, apoi îmi trage o palmă peste obrazul stâng și o flegmă în ochi.

Colegul lui coleric îmi tot reproșează că i-am comentat, deși îi tot explic că eu n-am făcut decât să filmez, erau alți oameni care făceau mișto de ei.

Apoi polițistul mai înalt mă înșfacă și încearcă să mă târască în spate, probabil la baie: “Acuma te fut în cur, să-mi bag pula. Ăsta-i jurnalism? Acuma te fut în cur!” Mă tot împinge și strigă din nou: „Tu n-ai, mă, spirit civic? Tu vii și filmezi în loc să ne ajuți? Când ai văzut că ne-a agresat un bărbat nu trebuia să filmezi, trebuia să pleci mai departe”.

Mă țin cu degetele de cadrul ușii până când unul dintre agenții care scriau mă ia și-mi spune să mă așez pe scaun. Băieții se calmează puțin: “Tu habar n-ai cum e să fii polițist. Ai fost tu într-o zi în 200 de baruri și cluburi să vezi ce văd eu? Ți-a pus ție cuțitu’ la gât cineva? De ce nu vii, mă, cu mine într-o seară, să-ți arăt eu ce înseamnă să fii polițist.” Îi zic că aș vrea să vin.

Se tot înmoaie. “Cum sunt oamenii la Covasna?” Ca peste tot, unii buni, alții răi, îi zic. “Sunt cu capul pe umeri, nu? Eu așa știu.”

Polițistul înalt îmi întinde buletinul înapoi și mă strânge de mână timid, ca între tovarăși. “Așa, măi Mako Istvan…” Întreb dacă pot să plec, îmi spun că da. Brunetul mă conduce la ușă gentil, dar îmi tot zice că nu am făcut ce trebuie.

S-aveți o seară frumoasă, le zic. “Și tu.”

Diagnosticul. Am mers la spital și am așteptat cinci ore, alături de alți bătuți, să ne bage un doctor în seamă. Verdictul este “traumatism toracic închis“:

Personajele. Polițistul bătrân în civil, care i-a pus pe agenți să mă umfle, este șef la secția de poliție din Centrul Vechi. Numele lui este Eduard Mardare, iar în pozele de pe Facebook pare un familist simpatic:

Concluzia

Jurnalistul Ștefan Mako a declarat că va depune plângere și va urma toate procedurile legale. Ştie că va urma „un șir lung de birocrație și intimidare”, prin care va trece pas cu pas „pentru a documenta procesul umilitor”.

„Nu ne așteptăm să se facă dreptate așa, pentru că Poliția e un fel de stat în stat, iar violența e lege. Când agresorul este polițist, mecanismele prin care poate fi tras la răspundere sunt viciate de conflicte de interese. Se apără între ei. În ciuda celor întâmplate, investigația noastră va include și perspectiva polițiștilor, care vin deseori din familii cu probleme, găsesc în Poliție o cultură a violenței și o folosesc pentru a se descurca într-o profesie periculoasă, îngreunată de legislația slabă. Cunoaștem și destui polițiști cinstiți, care sunt rușinați de întâmplările astea”, scriu cei de la Casa Jurnalistului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.