Un jurnalist şi activist al partidului naţionalist ucrainean Svoboda (Libertate), Vasili Serghienko, a fost găsit mort, prezentând urme de tortură, la o zi după ce a fost răpit, a anunțat duminică formațiunea.
Corpul acestuia a fost găsit sâmbătă, într-o pădure, în apropiere de un sat, în centrul ţării, la aproximativ 120 de kilometrisud-est de Kiev, se arată într-un comunicat al partidului respectiv.
Conform sursei citate, acesta prezenta „urme de tortură” şi răni de cuţit şi avea „craniul spart”. Partidul susține că bărbatul a fost răpit de acasă, vineri seara, de către persoane necunoscute care l-au urcat cu forţa la bordul unui vehicul.
Parchetul local a confirmat descoperirea corpului jurnalistului, fără să ofere precizări, din cauza „anchetei în curs”.