Justiția din Serbia anulează din nou audierea lui Ghiță

Magistraţii Tribunalului Prahova nu îl vor putea audia nici joi, prin videoconferinţă, pe Sebastian Ghiţă, în dosarul Hidro Prahova, transmite Mediafax.

Joi ar fi trebuit să fie organizată videoconferinţa prin care să fie audiat Sebastian Ghiţă, în dosarul în care se judecă cererea de arestare preventivă făcută de procurorii DNA Ploieşti pe numele fostului deputat, acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat. ”Videoconferinţa programată pentru 6 iulie 2017 (…) privindu-l pe Ghiţă Sebastian Aurelian nu va putea fi efectuată, datorită imposibilităţii comunicate de instanţa din Serbia”, arată Tribunalul Prahova.

La ultimul termen, audierea prin videoconferinţă nu a fost posibilă întrucât conexiunea prin Internet s-a întrerupt, iar interpreta desemnată să asigure traducerile nu s-a prezentat.

Procurorii DNA Ploieşti au început, în februarie 2015, urmărirea penală într-un dosar privind fraude cu fonduri europene în cadrul unui proiect derulat prin SC Hidro Prahova, firmă deţinută de Consiliul Judeţean Prahova.

În acest dosar, anchetatorii îl acuză pe cumnatul fostului premier Victor Ponta, Iulian Cristian Herţanu, a cărui firmă a câştigat un contract pentru extinderea reţelei de canalizare a oraşului Comarnic, din judeţul Prahova, de fraudarea de fonduri europene, în timp ce fostul deputat Sebastian Ghiţă, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma şi fiul acestiia din urmă, fostul deputat PSD Vlad Cosma, sunt acuzaţi de infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Până acum, pe numele lui Ghiţă au fost emise trei mandate de arestare în lipsă – unul în dosarul privind vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair, în care este urmărit penal şi fostul prim-ministru Victor Ponta, altul în dosarul de corupţie în care fostul deputat este urmărit penal pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, iar cel de-al treilea în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.