Kate Moss a pozat nud pentru iubitul ei, rockerul Jamie Hince, top modelul britanic purtând în aceste fotografii alb-negru doar o cască de ofiţer german, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.O sursă a declarat pentru tabloidul britanic “The Sun” că top modelul este foarte mândru de fotografii şi nu ştie dacă le va expune.
Negativele acestor fotografii au fost încredinţate spre păstrare bunei sale prietene Rose Ferguson şi soţului acesteia, Jake Chapman.
Kate Moss, în vârstă de 36 de ani, are o fiică, Lila Grace, în vârstă de şapte ani, provenind dintr-o relaţie anterioară. Kate Moss şi Jamie Hince, chitaristul trupei The Kills, sunt împreună de aproape trei ani.
Kate Moss este un top model britanic de succes, care a apărut pe copertele a peste 300 de reviste de modă din întreaga lume.
Kate Moss ocupă locul al treilea în topul celor mai bogate top modele din lume alcătuit de revista “Forbes” în 2009, ea înregistrând anul trecut venituri de 8,5 milioane de dolari.