Kievul anunţă că trupele ruse se retrag de la frontiera ucraineană

Rusia îşi „retrage progesiv” trupele mobilizate la frontiera cu Ucraina, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, care se temea de o invazie a ţării după pierderea Crimeei, relatează AFP, citată de MEDIAFAX.

„Forţele ruse se retrag progresiv de la frontieră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Kiev, Oleksei Dmitraşkivski. „Probabil are legătură cu nevoia de a asigura o înlocuire. Cealaltă ipoteză este că ar avea legătură cu negocierile dintre Rusia şi Statele Unite” de duminică seara de la Paris.

Joi, preşedintele Consiliului de securitate naţională ucrainean, Andrei Parubi, a afirmat că Moscova a comasat 100.000 de militari de-a lungul frontierei cu Ucraina. Statele Unite au vorbit de prezenţa a 20.000 de militari şi fac din retragerea forţelor o condiţie prealabilă la orice ieşire din criză, aşa cum a reiterat, duminică, la Paris secretarul de Stat american John Kerry după o întrevedere cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

Rusia a negat că a comasat trupe la frontieră, explicând că recentele inspecţii internaţionale nu au decelat nicio activitate militară neobişnuită şi acuzând occidentalii de rea credinţă.

Sâmbătă, Lavrov a afirmat că Moscova nu „are absolut nicio intenţie sau interes” de a trece frontiera cu Ucraina.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.