Cînd președintele României a plecat pe bike de la Cotroceni (fiind descărcat pe drum dintr-un mijloc de transport), ca să se întîlnească întîmplător (vezi Doamne!) cu niște jurnaliști care să-i soarbă propozițiile, nimeni nu s-a gîndit că începe marele război politic. Cel mult ne-am imaginat că sibianul vrea să mai avertizeze pe cineva sau să dea o „copită“. El s-a prezentat publicului, cu a sa bicicletă de pensionar, nu ca o pledoarie pentru mișcare sau ca să-și arate pantalonii noi și tricoul pe bicicletă. A „pedalat“ nițel prin „opinia publică“ spre a pregăti bomba de peste cîteva zile, cînd a cerut demisia marionetei lui Liviu Dragnea. Chiar și atunci am crezut că președintele s-a înfuriat din cauza faptului că n-a fost consultat în legătură cu mutarea ambasadei la Tel Aviv.
Ei bine, Klaus Iohannis a început un adevărat război cu PSD-ul. Cam tîrziu, ratînd momente extrem de favorabile și lăsînd populația în fața unor degradări vizibile în mai multe domenii. Președintele putea să puncteze mult mai eficient, lăsînd PSD-ul să se dea în stambă cu tot felul de improvizații. Ieșirea sa de luni este cu adevărat neobișnuită. Acuză PSD-ul (nu coaliția cu ALDE) că a întors pe dos economia și finanțele, că se amestecă în Banca Națională, că alungă investitorii, că nu îl consultă la inițiative de politică externă etc.
Toate acestea sunt vechi. Le-a lăsat Iohannis să se adune, ca să poată începe un atac mai convingător, pregătit ca deschidere a unei noi campanii prezidențiale? Sau lucrurile au evoluat prost și președintele a fost obligat să se trezească din confortul său prezidențial de situația periculoasă în care ne aflăm?
Există două ipoteze, indiferent dacă președintele își mai dorește un mandat sau nu. Situația din Finanțe este atît de proastă, încît comodul titular de la Cotroceni s-a speriat și a fost sfătuit să se delimiteze cît mai repede de coaliția aflată la putere?
Cererea de demisie a premierului să fie doar o răbufnire nervoasă? În statul de funcțiuni al funcției sale nu este inclusă o asemenea responsabilitate. Sunt convins că președintele Iohannis știe foarte bine lucrul acesta. Constituția prevede clar că președintele nu poate demite prim-ministrul. Și totuși, Klaus Iohannis a repetat solicitarea, semn că nu a fost un enunț întîmplător. Ce a făcut Viorica Vasilica Dăncilă în afara gafelor și a nepriceperii? Doar pentru că este marioneta lui Liviu Dragnea? Știa asta de cînd a numit-o. Nu mai rămîn decît două variante. Că Viorica Vasilica Dăncilă este agățată de o piatră de moară. Și solicitarea demisiei este ca un teasing, așa cum acel „dottore“ hăhăit al lui Traian Băsescu a fost ca un preludiu la scandalul cu teza de doctorat lansat în revista Nature. Nu ne rămîne decît să așteptăm mutarea următoare, fie la o ieșire cu bicicleta, fie la o conferință de presă cu un timing bine pregătit.
Nu port grija premierului și nu cred că sînt prea mulți care să plîngă o plecare a sa. Eu mă tem mult mai mult că această ieșire „tare“ a lui Klaus Iohannis anunță ceva extrem de grav. Faptul că atacul său vine cu cifre și trimiteri la un raport economico-financiar mă face să mă gîndesc la o situație periculoasă. Adevărul este că PSD-ul, cu mintea artistică a Olguței Vasilescu la Muncă și cu ideile crețe ale lui Darius Vâlcov, s-a aventurat în tot felul de aiureli. O fi România o țară a comediei nesfîrșite, dar nu poate fi reparată în mecanismele sale esențiale de către niște amatori.
Și totuși, de ce Klaus Iohannis a pus tunurile pe Viorica Vasilica Dăncilă, și nu pe Liviu Dragnea? Nu cred că se teme de el. Poate, de abilitățile sale. Dar indiferent de ce s-ar teme și feri, acesta este și principala țintă. Și dușman de moarte și pericolul de bază pentru România.
Avem de-a face numai cu primele salve dintr-un război? Sau Klaus Iohannis a greșit adversarul și s-a aruncat asupra unei marionete politice din Piața Victoriei, iar nu asupra comandantului de oști?
Editorialul complet în ziarul Cotidianul de miercuri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.
Cred ca titlul ar fi mai convenabil ” Klaus Iohannis contra … ”, deoarece sotul doamnei Carmen are, nu are, treaba el critica PSD, sau la global actuala Putere: PSD-ALDE ! Penibilul este alaturi de cel poreclit si ” Palton Voda ” prin cererea aiuritore ca Premierul ROMANIEI sa isi dea demisia cu toate ca functia ” persoanei umane ” in cauza nu are nimic in comun cu o asemenea atributie data pe goarna de insul in cauza cu toata bolta palatina de etnic german in tara asta a romanilor ! Sa speram ca in anul 2019 scapam de amaraciunea asta de om care repet este un penibil atunci cand da pe goarna oarece vorbe puse in mintea sa de cei care se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne dupa ticalosia din dec.’89, adica: rusii, americanii si acolitii sai- evreii, francezii, englezii si germanii ! Sa auzim si de mai bine ! p.s.- securistule moderator sper sa nu mai ma cenzuri sa fiu nevoit sa iti azvarl vorbe de ocara, deoarece il critic pe seful tau suprem … !!! p.s- moderatorule esti chiar bolnav la tartacuta daca imi cenzurezi comentariile fara nici o justificare, pot sa fac ceva moderabil pe chipul tau in …zda matii de tembel care esti ! – –
Cred ca titlul ar fi mai convenabil ” Klaus Iohannis contra … ”, deoarece sotul doamnei Carmen are, nu are, treaba el critica PSD, sau la global actuala Putere: PSD-ALDE ! Penibilul este alaturi de cel poreclit si ” Palton Voda ” prin cererea aiuritore ca Premierul ROMANIEI sa isi dea demisia cu toate ca functia ” persoanei umane ” in cauza nu are nimic in comun cu o asemenea atributie data pe goarna de insul in cauza cu toata bolta palatina de etnic german in tara asta a romanilor ! Sa speram ca in anul 2019 scapam de amaraciunea asta de om care repet este un penibil atunci cand da pe goarna oarece vorbe puse in mintea sa de cei care se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne dupa ticalosia din dec.’89, adica: rusii, americanii si acolitii sai- evreii, francezii, englezii si germanii ! Sa auzim si de mai bine ! p.s.- securistule moderator sper sa nu mai ma cenzuri sa fiu nevoit sa iti azvarl vorbe de ocara, deoarece il critic pe seful tau suprem … !!! p.s- moderatorule esti chiar bolnav la tartacuta daca imi cenzurezi comentariile fara nici o justificare, pot sa fac ceva moderabil pe chipul tau in …zda matii de tembel care esti ! –
Nu-i adevarat ! Datele economice sunt bune ! Afirmatii de genul: „PSD-ul s-a aventurat in tot felul de aiureli” sunt extrem de daunatoare mai ales ca nu au suport real cresterea fiind „in continuare robusta”(U.E. spune). Sunteti parte din „complotul denigrarii” pentru a scadea actiunile la bursa ? Se pot , intr-adevar, castiga bani frumosi dar este urat. F. urat !
Maestre, poate ca Premierul este intradevar o marioneta, a lui Dragnea cum sustineti sprintar, insa in mod sigur nu e
MARIONETA SECURITATII basist-ioha-niste,de aceea si tirul concentrat al statului securist paralel!!!Predecesorii fiind
conserve ale Securitatii nu s-au bucurat de un astfel de tratament,mai mult, Ioha le-a permis rebeliuni guvernamentale
dintre care una semana leit cu actiunea din Viena a teroristului sovietic Carlos care a sechestrat o cladire oficiala
unde arabii sefi de sonde stabileau un pret rezonabil al petrolului! Brejnev vroia preturi uriase care sa submineze
economiile capitaliste. Adevarata problema a Romaniei, Maestre, e ca Dragnea a tradat Coalitia in mod marsav, batand
mana cu Anticonstitutionalul suprem!!! Dupa toate dezvaluirile, Dragnea ne-a anuntat cu seninatate ca PSD nu are in vedere SUSPENDAREA DUSMANULUI ROMANIEI!!! La fel a procedat si in privinta demiterii Anticonstitutionalei adjuncte!
In aceste conditii urmeaza sa se stabileasca daca Dragnea(Livione) este TOT O CONSERVA PRECUM (VICTORAS) PONTA sau
e un simplu santajat al statului securist paralel…
„MARIONETA SECURITATII basist-ioha-niste” cum spui tu, este Comisia SRI condusa de Manda,sluga lui Dragnea !Dragnea usturoi nu a mancat,nici gura nu ii miroase!
Voi vuvuzelele, astia de la Kooperativa Kopeika Gaurita pe langa „solda”, uneori platita in russkaya votks si mahorca, mai nou primitzi si ceva „iarba”? Intreb, nu dau cu paru, doar pentru a intzelege postarile voastre care sunt mai fara logica de cat „discursurile” lu’vasilica docila-globina!
Cornel NISTORESCU , CRED CA LUCRURILE SUNT MAI SIMPLE…PRESEDINTELE JOHANIS , UN OM RESPONSABIL ( CHIAR INAINTE DE A FI OM POLITIC ) A INFORMAT POPORUL , CA GUVENUL COMITE „AVENTURI ” ECONOMICO- FINANCIARE DE MARE GRAVITATE PT. TARA ! NU AU FOST LUCRURI CHIAR NECUNOSCUTE …DAR FIIND SPUSE DE OMUL CU CEA MAI MARE REPREZENTATIVITATE ELECTORALA , DEVIN FOARTE GREU DE IGNORAT ! CA ESTE VORBA SI DE CONOTATII POLITICE , DA ….NU AR AVEA CUM ALTFEL ! DAR IA IN CONSIDERATIE SI URMATORUL ASPECT …PRESEDINTELE JOHANIS NU ESTE PINDIT DE PERICOLUL PUSCARIEI …CEILALTI ( CEL PUTIN UNII ) , DA ! SI ACEASTA INFLUENTEAZA MULT , ACTIUNEA LOR POLITICA URMATOARE …VOM TRAI SI VOM VEDEA ! DAR NU STIU DACA NE VA SI PLACEA !
Situatia economica este ca o sticla pe jumatate plina,o vede toata lumea !Iohannis critica jumatatea goala,Dragnea lauda jumatatea plina, amandoi au dreptate din punctul lor de vedere!
Nea KWJ se da batos nevoie mare dupa ce are doua bube mari de tot in cap : cu protocoalele struto-camilei si cu datul cu mucii in fasole , cu ‘evreii ‘ . Mai ales , dupa ce a fost madam PM in Israel si el a batut campii , parca i-a pus jar la fund si a inceput razbelul : dai cu economia , cu salariile , cu pensiile , chiar daca unele date sunt inexacte . Si cand te gandesti ce roman bun (!!??) vrea sa para ( ha,ha,ha,ha, vorba unui mare hot , in viata) !
Maestre!! ce faceti??.Daca locatarul de la cotroceni se afla cu gandul mai mult pe la Tenerife sau Miami Beach,fiind total strain de treburile cetatii ,inclusiv de cele economice si financiare.Nu puteti gafa in asemenea hal, cu toata dragostea , luand de buna ..Lista de Minciuni..azvarlita in public cu atata seninatate de la tribuna palatului cotroceni. Sa minta in asemenea hal, acest strain de durerile acestui neam ,parca nici sekuristul marinar cu origini incerte , nu indraznea sa emita atatea aberatii.Sa falsifici cu buna stiinta datele economice ale economiei Romanesti, asta chiar mi se pare o crima!?.La adresa acestui neam.Daca chiar ne pasa de aceasta tara ,ne ingrijoram chipurile de economia Romaniei,atunci adevaratul ..Pericol Mortal..pentru romani este acest individ din varful dealului cotroceni ,prin tot ceea ce face. Nu poti spune atatea minciuni cu buna stiinta , afectand grav increderea in economia Romaniei.Pana si dragul nostru FMI si Banca Mondiala revizueste cresterea economica a Romaniei de la 4,2% la aproximativ 5% pe anul in curs 2018.Cum poti bloca la nesfarsit ca prezident ,cele doua legi votate de parlament, ce ajuta cat de cat fermierii romani, crescatori de porcine si pasari, ce ajuta practic taranul roman si economia Romaniei.Ati vazut dvs. maestre, vreo luare de pozitie a domnului KJW vis-a-vis de dezastrul financiar si economic al guvernului Ciolosvari?!.Nu stiu care sunt resorturile acestui articol de il tamaiati atat de mult pe excursionist?!. Stelu
Asta cu „transportul biciclistilor in alt mijloc de transport” am vazut ca se practica in Mallorca, cu turistii (ce sa vezi!) germani.Ii ia de la hotel cu biciclete cu tot si ii duce unde doresc, ca dupa aia isi iau bicicletele din remorca (sunt microbuze cu remorci) si se deplaseaza in grup pe unde le da prin cap.De obicei au trasee prestabilite.Bun.Aceasta actiune putin modificata in care presedintele Romaniei este pe post de turist prin Bucuresti, carat cu cinestie ce microbuz unde il asteptau „intimplator” niste pirliti de jurnalisti, asta dragilor nu e un simplu scenariu securist.Ce vreau sa spun e ca cei care l-au slujit pe raposat n-au iesit la pensie si ca ne ia drept prosti iar scenariul demasca la autori si executanti o inteligenta imensa ca de-aia se numeste inteligence, secret service sri si spp.Autorul articolului nu ne spune unde a disparut „obiectivul” cu bicicleta dupa ce „a vorbit” cu reporterii pentru ca evident, scopul n-a fost plimbarea.In mod sigur „obiectivul” nu s-a intors pe bicicleta la Cotroceni dar nici pe linga bicicleta n-a plecat la mici si bere cu reporterii.Si-atunci s-au intimplat urmatoarele.Inainte de sueta cu „ziaristii” bicicleta a fost preluata (dusa in spinare sau incalecata) de securisti si pusa in remorca.Exclus ca vreun securist sa vina pe bicicleta pina la Cotroceni.Cu „obiectivul” a fost mai simplu: a fost carat de un automobil.Obiectivul n-avea sanse sa ajunga pina la Cotroceni pe bicicleta asa cum nici la venire.Bicicleta a fost adusa intr-o remorca, obiectivul” cu masina iar traseul in care bicicleta a fost folosita pina la „reporteri” a fost bine pazit si „curatat”.In Mallorca in fiecare an îsi dau duhul cel putin 2-3 turisti germani striviti de masini.Anul asta deja sunt 2 si anul nu s-a încheiat inca.Se vede clar ca misiunile astea nu sunt chiar basinarii securiste cum ar fi unii tentati sa le numeasca.Se cere munca, devotament, daruire si mai ales inteligenta.
Nu, nu a gresit „adversarul”, pentru ca vasilica docila-buuget este cea care ne reprezinta in lume si raspunde de „buna guvernare” in fata tarii si nu papusharii, darius curatorul de arta sau feceoru de meletzian di Tiliorman! Ca au numit pe cineva cu un IQ sub 40 este raspunderea numai a lor si a „ghioceilor” de din CEx a psd; cat despre „Cuky inima zburdalnica”, nimeni cand transmite un mesasj nu se adreseaza unei slugi!
Baaa, daca pana si Nistorescu incepe sa maraie, usooor, e drept, impotriva lui Drag Nea Liviu, si impotriva motostivuitoarelor si excavatorilor de la guvernare, inseamna ca e groasa!
N-ai nimerit cu ipotezele. Motivul e riscul de a pierde controlul asupra tarii prin demascarea SRI cu protocoalele. Si atunci handlerii lui din apus i-au dat ordin.
Că ia atitudine … , sunt sigur că e formală , nu e deloc rău … ! Dar , așa cum spunea bunicul meu … , măcar de te-ar frige un terci mai ca lumea … ! Se vede de la Lună că aceste căzneli ale Îngurguțatului fudul sunt rodul unei strategii ce nu are nimic comun cu interesele romănilor …