
Prezidențiabilul Alianței Creștin-Liberale, Klaus Iohannis, invitat la Digi24, a răspuns celor care spun că experiența sa de primar al Sibiului este insuficientă pentru a-i asigura succesul ca președinte.
El a arătat că are o carte de vizită bună, pentru că a reușit să transforme Sibiul dintr-un oraș „prăfuit” într-un oraș bine administrat , în timp ce contracandidatul său de stânga, Victor Ponta, a reușit să bage țara în recesiune.
„Ce am făcut eu în Sibiu arată ce gândire am, este o carte de vizită bună. (…) O școală de președinți nu există, nimeni nu vine direct într-o funcție”, a argumentat Klaus Iohannis. „Guvernul Ponta a reușit să bage țara în recesiune. Este o carte de vizită proastă”, a subliniat, în contrast, primarul Sibiului.
Întrebat de ce nu a fost mai vocal în momentul în care s-a dovedit că țara este în recesiune – așa cum a făcut-o președintele Traian Băsescu – Klaus Iohannis a repetat că președintele trebuie să fie persoana care pune degetul pe rană, dar cu mai puțină gălăgie și cu mai puțin spectacol.
„Nu cred că Guvernul Victor Ponta are soluții”, a mai spus Klaus Iohannis. „Trebuie să venim cu critica, dar și cu un program mai bun”. El a spus că săptămâna viitoare își va anunța programul de candidat la președinție și proiectul de țară.
Promisiuni
El a mai spus că nu va face promisiuni fără acoperire și a apreciat că, după un deceniu de scandal, românii așteaptă un „deceniu de normalitate”.
„Eu vin fiindcă că vreau să avem altă politică. Este un lucru care sună simplu, care este complicat. Nu se va realiza această schimbare foarte repede, dar este nevoie de cineva care vine cu o altă abordare, cu o altă atitudine”, a spus Klaus Iohannis.
„De când am intrat în politică și până în ziua de astăzi, și nu mă voi schimba, promit ce pot și ce promit fac. Nu o să mă auziți cu tot felul de promisiuni, de toate felurile, aruncând în stânga și în dreapta cu promisiuni: astăzi – pe economie, mâine – pe învățământ, poimâine – pe sănătate. Dacă am spus că vin la București pentru că vreau să fac altfel de politică, atunci exact asta înțeleg”, a mai spus prezidențiabilul ACL.
Pe de altă parte, Klaus Iohannis a apreciat că experiența sa de primar al Sibiului este insuficientă pentru a-i asigura succesul ca președinte.
„Ce am făcut eu în Sibiu arată ce gândire am, este o carte de vizită bună. (…) O școală de președinți nu există, nimeni nu vine direct într-o funcție”, a argumentat Klaus Iohannis.
Desemnat săptămâna trecută să reprezinte ACL la prezidențiale, acesta afirma că le propune alegătorilor „un deceniu de prosperitate şi respect”.
Dacă nu voi câștiga prezidențialele, rămân copreşedinte al noului PNL şi câştigăm parlamentarele din 2016
Mai apoi a dat asigurări că va rămâne la conducerea noului PNL și dacă nu va câștiga alegerile prezidențiale din toamna acestui an.
”Dacă nu voi câştiga, voi rămâne co-preşedintele noului Partidului Național Liberal, voi merge mai departe împreună cu partidul şi vom câştiga alegerile parlamentare din 2016”, a declarat liderul PNL.Klaus Iohannis promite că va avea o campanie electorală bine gândită, prin care să recâştige electoratul pierdut în perioada în care liberalii se afla la putere alături de social-democraţi.
Faptul că am stat prea mult timp lângă PSD ne-a costat
Alianţa cu PSD a fost una păguboasă pentru liberali, consideră Klaus Iohannis. PNL şi-a pierdut, astfel, din electoratul tradiţional, susţine candidatul comun al PNL şi PDL la prezidenţiale.
Klaus Iohannis promite că va avea o campanie electorală bine gândită, prin care să recâştige electoratul pierdut în perioada în care liberalii se afla la putere alături de social-democraţi.
„Faptul că am stat prea mult timp lângă PSD ne-a costat. Faptul că am stat prea mult lângă o guvernare neperformantă ne-a costat. Faptul că oameni puși de noi pe posturi de miniștri nu au lucrat pentru noi ne-a costat. Toatea acestea ne-au costat. Știm asta, știm că lumea așteaptă altceva de la noi”, a mai spus Klaus Iohannis, la Digi24.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.