Klaus Iohannis, preferatul românilor din diaspora

Rezultate surpriză pentru unii candidaţi creditaţi cu şanse foarte mici. Dan Diaconescu un eşec mai mult decât răsunător. Record: cea mai mare participare la urne din istoria votărilor în diaspora.

Iohannis câştigă în diaspora

Alegerile din diapora au fost câştigate de Klaus Iohannis care l-a depăşit cu 30 de procente pe Victor Ponta. Rezultatul nu este deloc surprinzător, candidaţii PSD nefiind agreaţi niciodată de către românii stabiliţi în străinătate şi în multe situaţii şi de către cei plecaţi la muncă. Scoruri bune, chiar surprinzătoare au obţinut Monica Macovei şi Elena Udrea, candidaţii clasaţi pe locul 3 şi 4. Chiar dacă a venit al 5-lea, rezultatul lui Dan Diaconescu este unul mai mult decât modest, ţinând cont de faptul că el s-a lăudat mereu că are o bază electorală solidă în diapora, că OTV transmite de la Vatican, etc etc. De asemenea foarte puţine voturi a luat William Brânză, cel care pe vremea când era în PDL a înfiinţat filiale ale partidului în Spania şi în Italia. Tot la capitolul surprize se înscrie şi rezultatul obţinut de Kelemen Hunor, sub un procent, ceea ce demonstrează că românii din Ungaria nu-l agrează pe liderul UDMR.

Clasament diaspora

Klaus Iohannis – 46,1%

Victor Ponta – 16%

Monica Macovei – 15,1%

Elena Udrea – 10%

Dan Diaconescu – 4,5%

Călin Popescu Tăriceanu – 2,9%

Corneliu Vadim Tudor – 2,8%

Teodor Meleşcanu – 0,83%

William Brînză – 0,57

Kelemen Hunor – 0,54%

Gheorghe Funar – 0,53%

Zsolt Szilagyi – 0,18%

Constantin Rotaru – 0,11%

Mircea Amariţei – 0,05%

Record de votanţi în diaspora

Duminică 2 noiembrie au votat în diaspora 161.054 alegători. Suntem în faţa unui record de votanţi (alte câteva mii bune nu au putut vota din cauza porcăriilor făcute de organizatorii scrutinului din străinătate), fiind depăşit recordul vechi, de 147.754 de alegători în turul II al alegerilor prezidenţiale din 2009. Ca şi la precedentele alegeri, numărul secţiilor de votare a fost acelaşi, 294. Reamintim, marea mincină rostită duminică la miezul nopţii de către Liviu Dragnea: “În Paris, numărul de secții s-a dublat față de votul precedent. În Londra, numărul de secții a fost mai mare, numărul de cabine de vot din toate secțiile din diaspora s-a mărit. Deci numărul de secții din diaspora a fost mai mare decât la precedentele alegeri. Atunci unde a greșit MAE? Dacă le-ar fi micșorat, atunci da, ar fi putut fi acuzat că nu a ținut cont de o dorință foarte mare de prezență la vot. Dar preventiv au fost dublate numărul de secții de vot. Unde e greșeala MAE?

„.

Top ţări cu participare mare la urne

1. Italia – 35.508 alegători

2. Spania – 33.053 alegători

3. Moldova – 21.980 alegători

4. Marea Britanie – 9.933 alegători

5. Germania – 8.140 alegători

6. Franţa – 7.720 alegători

7. Belgia – 6.642 alegători

8. SUA – 6.221 alegători

9. Austria – 3.597 alegători

10. Canada – 2.268 alegători

11. Irlanda – 2.265 alegători

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.