Kovesi îi dă lecții lui Ponta

Procurorul șef al DNA Laura Codruța Kovesi a comentat duminică, într-un interviu pentru PRO TV, afirmațiile premierului Victor Ponta potrivit căruia „există o uriașă încetineală în luarea deciziilor” in instituțiile publice, unde, „fiecare demnitar preferă să mai ia o semnatură și încă o semnătură” pe fondul anchetelor.

„Nu pot să îi înțeleg pe șefii de instituții care spun „Mi-e frică să semnez documente, dacă vine DNA?”. Dacă e un document legal, nu ai de ce să te temi, nu e nimeni trimis în judecată pe motive de oportunitate, ci de legalitate. Și în DNA avem achiziții publice, până ajunge un contract să fie semnat de conducătorul instituției el trece prin 10 sau 20 de semnături. O astfel de afirmație arată că nu ai încredere în proprii tăi angajați. Dacă nu ai încredere, schimbă-i, dacă nu crezi că sunt corecți. Fă-ți un corp profesional în care să ai încredere. Nu poți, ca șef de instituție, să nu semnezi documente. Până la urmă, asta e obligația legală pe care o ai. Din punct de vedere al DNA nu văd nicio problemă câtă vreme procedura e respectată și legea e respectată. Dacă legea e proastă, sesizează conducătorul de instituție și modifică procedura. Și noi avem o procedură de achiziție care e contestată, nu putem cumpăra cartușe de imprimantă pentru că a fost contestată procedura, dar asta nu mă împiedică să semnez un document atunci când știu că e legal. Aceasta este legea și trebuie să o respectăm. Cunosc foarte mulți șefi de instituții care semnează și nu au niciun fel de reținere în a face acest lucru”, a spus Kovesi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.