Kovesi, în control la Chișinău

Șefa DNA Laura Codruța Kovesi a mers la Chişinău cu un grup de experţi europeni, în cadrul unei misiuni de evaluare a instituţiilor de drept din Moldova, transmite Jurnal.md. Kovesi s-a întâlnit cu reprezentanţii societăţii civile. În cadrul întrevederii s-a discutat despre independenţa instituţiilor statului şi situaţia social-politică din Republica Moldova. Un număr 15 specialişti vor examina activitatea Centrului Național Anticorupție, a Comisiei Naţionale de Integritate, a Curţii Constituţionale, precum şi a Procuraturii Generale. Experţii europeni vor vedea cum funcţionează şi Institutul Naţional de Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie, Ministerul Justiţiei, conform sursei citate.

În urma acestei vizite, vor fi oferite recomandări cu privire la reforma în justiţie, lupta împotriva spălării banilor şi contra corupţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.