Procurorul general, Codruţa Kovesi, afirmă că în posesia anchetatorului ce a fost la cercetarea la faţa locului, după tentativa de suicid a lui Adrian Năstase, „nu există niciun înscris, nicio scrisoare de adio”, aşa cum s-a spus în presă, ancheta făcându-se doar în camera unde a avut loc incidentul.
„Colegul procuror care a fost şi a efectuat cercetarea la faţa locului ne-a spus că ridicat diverse obiecte, dar nu a ridicat niciun fel de înscris. Ca atare în posesia procurorului care a fost la cercetarea la faţa locului nu există niciun înscris, nicio scrisoare de adio, niciun bilet în acest sens. Aş vrea să vă precizez că cercetarea la faţa locului s-a desfăşurat în încăperea în care a avut loc incidentul. Această cercetare la faţa locului nu presupune o percheziţie în tot imobilul, în toate apartamentele care sunt în imobilul respectiv, ci cercetarea la faţa locului s-a limitat la locul în care s-a întâmplat acel incident, la prelevarea urmelor la implicare obiectelor care au legătură cu dosarul penal”, a spus Kovesi, răspunzând unei întrebări referitoare la o eventuală scrisoare lăsată de Năstase.
„Aseară (miercuri-n.r.), în jurul orei 21.00 am fost anunţaţi de acest incident, am trimis şeful Secţiei de urmărire penală şi criminalistcă la faţa locului pentru a face cercetare la faţa locului. Este procedura standard în astfel de cazuri. Nu este prima dată când are loc un astfel de incident şi ca atare procedura este standard. S-a constituit echipa operativă coordonată de procuror, împreună cu experţi criminalişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, s-a deplasat la faţa locului; au făcut primele cercetări, au ridicat obiectele care au legătură cu incidentul şi care ar putea furniza anumite indicii, informaţii sau probe procurorilor. Astăzi (joi-n.r.) se continuă audierile, întrucât cercetarea la faţa locului s-a încheiat, se continuă cercetările. O echipă de poliţişti s-au deplasat la spital pentru a ridica documentele medicale, au fost şi sunt în derulare audieri la sediul Parchetului cu câteva persoane care fac parte din personalul medical. În ceea ce priveşte împrejurările exacte în care s-a comis fapta şi ce s-a întâmplat până în acest moment nu au fost audiate toate persoanele, motiv pentru care nu vă pot spune cu exactitate ce s-a întâmplat. Acest lucru va fi stabilit de către procuror după finalizarea anchetei”, a explicat procurorul general.
În legătură cu deţinerea armei de către Năstase, Kovesi a spus că din verificările efectuate de procuror s-a stabilit că acesta avea dreptul legal să posede acea armă.