Kovesi, pârâcioasa de serviciu

Abia a aşteptat şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, ca ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să deschidă gura, pentru a-i trânti o plângere la CSM. Doamna Kovesi s-a inflamat pentru că domnul Toader a spus că judecătorii, şi nu procurorii trebuie să verifice actele emise de Guvern, iar Biroul de Presă al DNA a publicat un comunicat în care solicită intervenţia CSM: „Declaraţiile domnului Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, cu privire la o anchetă penală a DNA în curs (« dosarul Belina » – n.a.), ce are ca obiect cercetarea unor fapte penale, reprezintă o formă de imixtiune în activitatea procurorilor. Sub acest aspect, procurorul şef al DNA a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să analizeze dacă aceste afirmaţii sunt de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar, întrucât prin declaraţiile din data de 26 septembrie 2017, domnul ministru al Justiţiei a indus ideea în opinia publică că activitatea procurorilor nu se desfăşoară în limitele cadrului legal”.

Laura Codruţa Kovesi ar trebui să pârască şi Inspecţia Judiciară la CSM, „pentru că a indus ideea în opinia publică că activitatea procurorilor nu se desfăşoară în limitele cadrului legal”, din moment ce această instituţie a început cercetarea disciplinară a procurorului-şef, Laura Codruţa Kovesi, a procurorului-şef adjunct, Marius Iacob, şi şefului Secţiei I a DNA, Gheorghe Popovici. Tot „pentru că a indus ideea în opinia publică că activitatea procurorilor nu se desfăşoară în limitele cadrului legal” ar trebui formulată o plângere şi împotriva Parchetului General, fiindcă în cazul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului numărul 13 a clasat cercetările pentru favorizarea făptuitorului, distrugere de probe şi fals intelectual, care fuseseră demarate iniţial de procurorii Direcţiei Naţională Anticorupţie. Şi ar mai merge o plângere împotriva Inspecţiei Judiciare „pentru că a indus ideea în opinia publică că activitatea procurorilor nu se desfăşoară în limitele cadrului legal”, fiindcă a demarat acţiunea disciplinară împotriva procurorilor DNA Marius Bulancea, Paul Dumitriu şi Jean Uncheşelu, care sunt acuzaţi de exercitarea funcţiei cu rea credinţă în dosarul Ordonanţei 13.

Preventiv, pârâcioasa de serviciu, Laura Codruţa Kovesi, ar trebui să reclame la CSM toate instituţiile Ţării şi toată populaţia României, ca să nu facă pentru fiecare instituţie şi persoană în parte plângeri, în cazul celor care vor mai îndrăzni să comenteze acţiunile DNA.

La final, atrag respectuos atenţia că există o ditamai cacofonia în comunicatul DNA: „a indus ideea în opinia publică că…”. Am spus respectuos, fiindcă nu aş vrea să se creadă că mi-aş permite să critic instituţia condusă de doamna Kovesi, pentru că nu doresc ca aceasta să mă reclame Dumnezeu ştie pe unde că aş fi indus în rândurile opiniei publice ideea că procurorii DNA nu sunt prieteni ai limbii române, limbă pe care aceştia o folosesc în timpul anchetelor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 756 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.