În total, Kovesi este vizată de trei acţiuni disciplinare

Kovesi, răspuns scurt despre demisie. „La revedere!”

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost întrebată de jurnaliști dacă va demisiona din funcție. „La revedere”, a fost răspunsul șefei DNA.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru 20 iunie, o decizie în cazul procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în dosarul în care este cercetată de Inspecţia Judiciară pentru refuzul de a se prezenta la audierile Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009. În acest caz, Kovesi a fost audiată astăzi, la CSM, timp de aproximativ două ore.

Ce le-a declarat Kovesi jurnaliștilor

Kovesi  a părăsit sediul CSM, unde a fost audiată în şedinţa Secţiei pentru procurori în legătură cu o acţiune disciplinară demarată de Inspecţia. „La revedere. Nu am alte comentarii de făcut. Vă mulţumesc”, au fost singurele comentarii făcute de Laura Codruţa Kovesi la întrebările jurnaliştilor.

Judiciară împotriva ei referitor la neprezentarea la comisia parlamentară de anchetă. Audierea Laurei Codruţa Kovesi în Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM s-a încheiat, miercuri, după aproape două ore.  Întrebată de jurnaliști dacă va demisiona din funcție, Kovesi nu a vrut să comenteze.

Kovesi, audiată două ore la CSM

 Laura Codruţa Kovesi a ajuns, miercuri dimineaţă, la sediul CSM, pentru a fi audiată în şedinţa Secţiei pentru procurori în legătură cu o acţiune disciplinară demarată de Inspecţia Judiciară împotriva ei referitor la neprezentarea la comisia parlamentară de anchetă.

IJ, acțiune disciplinară în luna aprilie

Inspecţia Judiciară a exercitat, în luna aprilie, o acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, referitor la refuzul de a se prezenta în faţa Comisiei speciale de anchetă a Parlamentului. Raportul inspecţiei a fost transmis Secţiei pentru Procurori a CSM. În total, Laura Codruţa Kovesi este vizată de trei acţiuni disciplinare.

„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”) pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004. În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 03 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei”, a transmis Inspecţia Judiciară, la acea vreme, printr-un comunicat de presă, citează Mediafax.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.