Șase crame din România de vizitat pentru arhitectură

O cramă spune poveștile vinului și prin ziduri. Construcția în sine poate spune multe despre felul în care vinul stă la răcoare, cum coboară mustul de la un nivel la altul, cine a stăpânit pe vremuri dealul și ce a rămas din viața de odinioară a moșiei.

În România, istoria a lăsat straturi suprapuse: beciuri de piatră legate de domnitorii Moldovei, castele transilvănene, crame regale construite cu tehnologia începutului de secol XX, conace readuse la viață și clădiri contemporane așezate cu grijă în peisaj. Am ales șase locuri, de la cel mai vechi la cel mai nou, în care chiar merită să ridicați privirea din pahar.

Beciul Domnesc, Odobești: un monument cu pisanie domnească

La Odobești, în Vrancea, Monumentul Beciul Domnesc datează de la începutul secolului al XVI-lea, din ultimii ani de domnie ai lui Ștefan cel Mare. Tradiția locului îl consideră ctitoria voievodului. Este un beci de piatră construit pentru păstrarea vinului, și în acest scop a rămas folosit vreme de secole.

O a doua viață a beciului a început în 1834, când domnitorul Mihail Sturdza a intrat în posesia a peste 200 de hectare de vie și a două crame de piatră vechi de secole, printre ele și Beciul Domnesc. Între 1834 și 1839, beciul a fost renovat și consolidat. Din această etapă provine elementul pe care vizitatorii îl caută primul: pisania domnească săpată în piatră deasupra intrării, cu capul de bour, steaguri și inscripția datată 1839, în numele „A stăpânitorului prințu al Moldavi Mihail Sturza v.v anul 1839, prin supusă slugă medelnicer Asanachi Panfile”. Potrivit proprietarilor, este singurul beci din România cu o asemenea pisanie.

Restaurarea, care a luat șapte ani de la stadiul de proiect la deschiderea pentru public, a fost finalizată de Compania Beciul Domnesc și proiectată de biroul Disenate Arhitectura, fiind nominalizată la două dintre cele mai importante competiții de arhitectură din România. Beciul propriu-zis, construcție subterană accesată printr-un gârlici, a fost conservat intact. Intervențiile s-au limitat la o iluminare scenografică menită să pună în valoare dramaturgia spațiului și la câteva accesorii funcționale de minimă intervenție.

Castelul Bethlen-Haller, Cetatea de Baltă: un castel de vânătoare în podgoria Jidvei

Castelul Bethlen-Haller a fost ridicat ca reședință de vânătoare și agrement, nu ca fortificație, în stil renascentist, iar construcția s-a încheiat în 1624. Cele patru turnuri așezate simetric la colțuri trimit la castelele de pe Valea Loarei. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, clădirea a fost reamenajată în spirit baroc.

Puține monumente transilvănene au avut o biografie atât de agitată. Castelul a fost moștenit, donat, pierdut la cărți, confiscat și răscumpărat, trecând prin mâinile a peste 45 de proprietari. Numele său de astăzi alătură primul și ultimul proprietar: familia Bethlen, care l-a construit, și familia grofului Haller, care a locuit aici până la naționalizare. În perioada comunistă, castelul a găzduit secția de șampanizare a IAS Jidvei, iar turnurile au fost transformate în locuințe pentru muncitori, cu modificări și distrugeri importante.

După 1989, castelul a fost revendicat de familia Haller, iar în 2001 a fost cumpărat de Grupul Jidvei. Restaurarea a început în 2003. Astăzi, vizita ghidată parcurge saloanele și turnurile, iar degustările au loc în pivnița castelului. Pe domeniu, un corp nou de cazare, gândit după principiile casei pasive, a fost conceput ca un zid simbolic care închide și protejează incinta. Pentru contrast, merită văzută și crama gravitațională Jidvei de la Tăuni, așezată în mijlocul plantațiilor.

Domeniul Coroanei Segarcea: crama regală construită pentru gravitație

Crama istorică de la Segarcea a fost construită între 1904 și 1908, pe unul dintre cele douăsprezece Domenii ale Coroanei înființate în 1884, în timpul regelui Carol I. Proiectul îi este atribuit arhitectului de origine austriacă Iosif Exner, cel care a construit și pavilionul Administrației Domeniilor Coroanei pentru Expoziția Națională din 1906. La Segarcea, el a combinat elemente neoromânești cu elemente art deco.

Clădirea a fost gândită ca o mașină de făcut vin. Structura de rezistență, proiectată de Ion Moțoi, folosea stâlpi din beton armat, un material abia intrat atunci în construcțiile din România. Pereții dubli sunt despărțiți de un strat de aer, pentru o temperatură constantă. Vasele de fermentare erau camere de 10.000-15.000 de litri căptușite cu cărămizi de sticlă, o soluție tehnologică de top în acea vreme, care evita atât lemnul, cât și betonul neprotejat. Pivnița, la 9 metri adâncime, păstrează tot anul o temperatură constantă de 12-14 grade. Esențial este și fluxul gravitațional: strugurii intrau la cel mai înalt nivel, iar mustul și vinul coborau spre vase și butoaie fără pompe.

După ce familia Anghel a preluat domeniul, în 2002, crama a fost renovată și extinsă păstrând stilul și materialele originale, de la aproximativ 1.000 la peste 10.000 de metri pătrați. Principiul gravitațional a fost păstrat, iar în pivniță se află acum câteva sute de butoaie de stejar și salcâm. Spațiile de degustare au fost inaugurate în 2019.

Avincis, Drăgășani: conacul neobrâncovenesc și crama-navă

Pe dealul Dobrușa, domeniul Vila Dobrușa pune față în față două epoci. Prima este conacul de familie, construit la începutul secolului XX într-un stil neoromânesc inspirat din ctitoriile brâncovenești și cumpărat în 1927 de Maria și Iancu Râmniceanu. Strănepoata lor, Cristiana Stoica, s-a întors pe domeniu în 2007, alături de soțul său, Valeriu Stoica.

A doua epocă este crama, deschisă publicului în vara lui 2011. Ambele poartă semnătura arhitectului Alexandru Beldiman, fost președinte al Uniunii Arhitecților din România, care a restaurat conacul și a proiectat clădirea nouă. Crama a fost concepută ca o navă așezată pe coama dealului. Zidurile sunt placate cu calcar de Arnota, gazonul urcă până pe acoperiș, iar trei case de lemn străjuiesc terasa. În interior, fluxurile circulă prin gravitație, iar o rampă de acces subteran și un tunel leagă spațiile tehnice.

De pe terasă se vede tot domeniul: 43 de hectare de vie, pădure și amenajarea peisagistică gândită împreună cu ansamblul. Istoria și arhitectura domeniului sunt documentate și într-un volum trilingv publicat în 2014 la Editura Simetria, a cărui a doua ediție a apărut chiar la începutul acestui an.

Apogeum, Tohani: conacul Principelui Nicolae și beciul redat vieții

În Dealu Mare, la Tohani, Conacul Apogeum ține în ziduri una dintre cele mai romantice povești ale Casei Regale. La începutul anilor ’30, moșia a intrat în stăpânirea Principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea. Aici a cunoscut-o pe Ioana Doletti, iar căsătoria cu ea a însemnat și îndepărtarea de familia regală.

După decenii în care moșia a trecut prin administrarea statului, lucrările de recondiționare au început în 2008. Intenția declarată a fost păstrarea amprentei epocii, nu modernizarea ei. În toamna lui 2018, conacul, crama și beciul Apogeum s-au deschis publicului. Beciul renovat este punctul în care vizita trece de la istoria familiei regale la istoria vinului.

Ansamblul a crescut de atunci, păstrând conacul în centrul poveștii. În 2021 s-a deschis Conacul Mic, o clădire alăturată refăcută complet pentru cazare, iar degustările ghidate urmăresc edițiile Apogeum Fetească neagră de la primele recolte până la cele mai recente.

Rasova, Cernavodă: stânci albe pe malul Dunării

Ultima oprire este și cea mai nouă. Crama Rasova a fost construită între noiembrie 2014 și 2016 pe Dealul Vifor, la Cernavodă, pe malul înalt al Dunării și nu departe de podul lui Anghel Saligny. Aici nu exista un trecut de restaurat, așa că proiectul a pornit de la loc și de la felul în care urma să fie folosit. Crama a fost gândită de la început și pentru vinificație, și pentru vizitatori. De aceea, proprietarii au ales să o ridice la circa 20 de kilometri de vie, aflată lângă localitatea Rasova, la îndemâna celor care vin pe autostradă.

Proiectul poartă semnătura arhitectului Bruno Andreșoiu și a biroului Igloo. Punctul de plecare a fost relieful dobrogean, unduit, sec și pietros, împreună cu casele tradiționale ale locului. Piatra albă, lemnul și fierul așază ansamblul firesc în peisajul auster al malului, „ca o grămadă de stânci albe, ieșite din pământ”, cum o descrie arhitectul. Clădirile sunt dispuse pe trei niveluri, care despart drumul vinului de cel al oaspeților. Sus, la primul nivel, sunt trei intrări diferite: pentru struguri, pentru personal și pentru turiști. Nivelul de mijloc găzduiește magazinul, sălile de degustare, laboratorul și partea superioară a sălii de fermentare. Jos se află sala butoaielor, sala de evenimente și terasa cu priveliște spre Dunăre. Restaurantul cramei completează vizita cu preparate produse exclusiv din ingrediente locale.

Arhitectura ca parte a degustării

Cele șase locuri acoperă mai bine de cinci secole, de la un beci de piatră din vremea lui Ștefan cel Mare la crame ridicate în noul mileniu. Le leagă aceeași idee: o clădire bună pentru vin ține cont de răcoare, de pantă și de timp. Merită să le vizitați cu atenția pe care o acordați paharului, pentru că și zidurile spun ceva despre vinul care se naște în ele.

Locuri ca acestea, în care arhitectura și vinul spun aceeași poveste, se numără printre cele pe care le veți descoperi îndeaproape în „România din Cramă în Cramă”, emisiunea realizată de Marinela Ardelean, Wines of Romania, în colaborare cu Wines of Europe.

În șapte episoade, dedicate celor șapte regiuni viticole ale țării, emisiunea trece prin peste 80 de crame și ascultă poveștile celor care fac vinul românesc de azi, inclusiv ale generației care îl va face mâine.

„România din Cramă în Cramă” se difuzează pe Prima TV în fiecare sâmbătă, la ora 13:00, cu o ediție specială pe 1 decembrie 2026.

de Radu Rizea, Wines of Romania