Arran Fernandez va deveni, luna viitoare, cel mai tânăr student la Cambridge din ultimii 237 de ani. Britanicul Arran Fernandez este singur la părinţi şi nu a mers niciodată la şcoală, fiind educat acasă.
Băiatul va locui cu tatăl său, Neil, într-un apartament închiriat. El le-a spus jurnaliştilor că îi va fi dor de mama sa, Hilde, care va rămâne în Surrey, relateazăguardian.co.uk.”De-abia aştept să înceapă cursurile şi să-mi îmbunătăţesc cunoştinţele de matematică. Faptul că voi fi cel mai tânăr nu are importanţă pentru mine. Prefer să mă concentrez pe studiul în sine decât să mă compar cu ceilalţi studenţi”, a spus Fernadnez.
Cel mai tânăr student la Cambridge din toate timpurile a fost William Pitt cel Tânăr, care a fost acceptat de celebra universitate britanică la numai 14 ani, în 1773.