Vestea cu sfîrșitul tragic al lui Ilie Balaci m-a prins departe de țară. A venit pe mobil ca un trăsnet.
„Minunea blondă”, un apelativ care spune totul despre admirația pe care Ilie Balaci o stîrnea la fiecare apariție, și la meciuri, și pe stradă, și în emisiunile de televiziune, s-a sfîrșit acasă, în dimineața unui meci mare între Craiova și Steaua. Nu pot să-mi imaginez cum va arăta astăzi Bănia și dacă jucătorii Craiovei pot trece peste acest eveniment.
Ilie Balaci a fost fratele mai mic al lui Nicolae Dobrin. Dribla la fel, alerga mai mult, șuta cu putere de oriunde și avea plămîni de oțel. Scund și ușor, ca un mînz dintr-o cavalerie ușoară a fotbalului, la fel ca Messi, ca Maradona, ca Pele, semăna cu Xavi şi cu Iniesta, Balaci umplea mijlocul terenului și stăpânea jocul Craiovei și al naționalei României.
Balaci a fost, ca și Nicolae Dobrin, un mare fotbalist nerealizat pe deplin. Ar fi putut juca la mari echipe, ar fi putut face carieră oriunde în lume. Și, cu puțin noroc, amîndoi ar fi putut duce naționala României cam pe aproape de performanța obținută de generația de aur cu Hagi și Gică Popescu.
Ilie Balaci a fost și steaua Craiovei, într-o vreme în care Universitatea (Știința) era printre puținele bucurii ale românilor.
Balaci, Ștefănescu, Lung, Cârțu, Cămătaru, Aurică Ţicleanu și ceilalți au făcut epocă și au scos capitala Olteniei în lume. Puțini fotbaliști au avut norocul să fie iubiți de public așa cum au fost Ilie Balaci și Nicolae Dobrin.
Am însoțit Universitatea Craiova în străinătate la cîteva meciuri din cupele europene. Cîrțu, Balaci și Costică Ștefănescu au fost subiectele mele preferate de observație. Cîrțu, ascuțit la limbă și cu ale sale sclipiri fotbalistice, dar și lingvistice, Costică Ștefănescu, tăcut ca un general sportiv, și, între ei, Ilie Balaci, vesel mereu, optimist, deasupra îndoielilor și a fricii.
Pe cît era de firav și de scund, pe atît de ușor zbura, dribla și trăia.
Îi compătimesc pe cei tineri care nu i-au văzut niciodată pe Balaci și pe Dobrin făcînd magie pe terenul de fotbal. Generația mea s-a hrănit și, într-un fel, s-a salvat cu clipele de bucurie aduse de Dobrin și Balaci, de Liță Dumitru, Lucescu și Dumitrache, de Rică și Boloni. Și încă vreo cîțiva care ne-au ajutat să respirăm prin fotbal.
Pentru cei care nu știu, Ilie Balaci a fost de trei ori campion al României cu Universitatea Craiova, a participat la câștigarea a patru Cupe ale României, a jucat de 69 de ori în echipa națională și de două ori a fost declarat fotbalistul anului. După retragerea prematură (provocată de un accident într-un meci cu FC Baia Mare), Ilie Balaci a antrenat fosta sa echipă Universitatea Craiova, dar și echipe din Orientul Mijlociu și Nordul Africii.
Duminică, înainte de amiază, toți cei care am iubit Craiova Maxima am primit, fiecare pe unde ne aflam, o veste cutremurătoare: „A murit Ilie Balaci!”.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
sursa foto FB Cristina Cruceru
Repet zicerea crestina:Dumnezeu sa-l odihneasca!Repet si parea mea :un mare talent , incanta tribunele , catalogat de olteni ca fiind supremumul in materie , si poate au dreptate.Imi pare rau ca moderatorul nu-mi accepta si nuantele critice!De ce? Nu aveau decat o nota de obiectivitate/subiectivitate , atata cat suntem in stare ca privitori.Postarea pe aceast eveniment a fost sincera.La buna citire , MODERATORULE!
Scuze si iertare…21 aprile 1983…?! Multumesc !
Dumnezeule te rog ocroteste sufletul neastampar al acestei Minuni a jocului de fotbal. Eram in tribuna oficiala a Stelei, in 21 iulie 1983, alaturi de fiul cel mare, atunci un copil de 8 ani, la meciul Romania – Italia (Campioana Mondiala in exercitiu – Spania 1982), din preliminariile Campionatului European 1984. A fost magie nu fotbal. Dupa meci, la iesirea de pe teren, campionii mondiali, Gentile,Zof, etc.in ciuda rezultatului, nu le venea sa creada ca poate exista o asemenea minune si il mangaiau de parca era un bibelou ireal. Doamne cat de mult l-am pretuit. Cand Lovin de la FC Arges i-a rupt piciorul m-am imbolnavit si un an am refuzat sa mai vad fotbal. Este intre primii 5 fotbalisti ai lumii din toate timpurile. Ilie Balaci vei ramane in amintirea noastra ca o minune si un geniu in jocul sportiv care este fotbalul, ce anima de bucurie si fericire miliarde de copii, tineri si adulti. Adio, Ilie Balaci !!!.
Dumbnezeu sa-l ierte, odihneasa in pace! Apropo de Lovrin de la FC Arges. Daca nu ma insel acest jucator i-a rupt piciorul, de doua ori si lui Mircea Nesu, fost jucator la U Cluj. Mircea Nesu a fost unul dintre ‘Eroii” victoriei din finala cupei Romaniei U Cluj – FC Arges/1965 (?), (scor: 2-1), alaturi de Ivansuc, Mihai Adam, Campeanu, etc. A doua zi Sportul Popular scria: „Ce pacat ca acestui mare talent, nu-i place fotbalul”, cu referire la Ivansuc, care era destul de capricios.
Dmnezeu sa-l ierte!
… nu a facut „magie”, a jucat MINUNAT. Sa nu confundam lucrarea raului cu cea a binelui.
Si nici nu a „lucrat” cu norocul, a muncit si si-a folosit „talantul” spre bucuria tuturor… pacat sa aduceti aceste cuvinte cu semnificatie demonica la plecarea din viata lumeasca a unui crestin.
Am o senzatie de gol absolut!Am cescut cu Craiova Maxima, cu Balaci implicit!Posesorul uniu talent imens exprimat de altfel(amintiti-va golul cu Benfica din lovitura libera si u numai) in fotbal.pirdem un simbol al nostru,al Romaniei neimportant restul de polemici astazi remoram ce a fost magic inainte si mergem inainte pt ca inainte era mai bine.Multumesc ILIE BALACI ca am prins rind la tine sa te pot vedea si trist, astazi, sa simt durerea plecarii tale.D-zeu sa te odihneasca!
Dumnezeu sa il ierte..Nopti pierdute in cluburi pana la 4-5 dimineata la o varsta la care ar trebui sa le interzica batranilor de peste 50 de ani accesul,se razbuna !cat sa duca si inima, si sport si nopti pierdute .Si cu Gâscanul a fost la fel,bautura l-a distrus cam la aceiasi varsta!Mare grije la foste glorii,Maradona a ajuns in carucior tot din cauza de „viata sportiva” !
Nea Marine striga Jiul după tine ! Cat a pierdut neamul asta ……! Îmi vine sa urlu cand ma gândesc cu ce am rămas !Dumnezeu sa te odihneasca Ilie !
..legrndele da, nu dar oamenii din pacate da. uite chiar am ascultat comentariul dlui condurateanu si pentru prima data sunt de acord cu el; si eu am fremarcat chiar cu multi ani in urma „impleticiri” de vorbire la BALACI..uite ca dl Condurateanu a explicat ce insemnau acestea , si ce probabil trebuia facut atunci..asa ca atentie oameni buni …nu evitati DOCTORII chiar daca credeti ca va buzunareste ..nimic nu i mai scumpo decat viata ..vita breve..sunt trist ..dar familia ..omului..Dumnezeu sa l odihneasca..
Legendele nu mor niciodata
Domn Nistorescu ..acest NICK ..minunea bloda are un predecesor ..la fel de mare : BARATKY el a fost prima minune blonda/
…m am bucurat de spectacolele fotbalistice cu june primi Dobrin,Balaci si altii..sfarsit tragic???..Dumnezeu sa l odihneasca..si despre morti numai de bine..
Dumnezeu sa il ierte, Dumnezeu sa il odihneasca !
Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace! Mi-a incanta copilaria cu jocul si talentu sau.
DUMNEZEU A MURIT! NE LASA INCONJURATI NUMAI DE LEPRE!
Intr-adevar, Balaci a fost conducatorul de joc al Craiovei Maxima( ’74-’84) si cum spunea chiar el intr-un interviu : « marea echipa a Craiovei a inceput cu mine si s-a incheiat odata cu mine, cu retragerea mea »…Balaci a fost produsul sclipitor al Scolii de fotbal craiovene, asa cum Dobrin a fost varful Scolii pitestene. La inceputul anilor ’80 pustimea din Oltenia, din Romania chiar stia pe dinafara echipa de baza a Universitatii Craiova(fosta « Stiinta » Craiova), singura echipa de fotbal unde se juca fotbalul-spectacol in acea perioada in Divizia Nationala si in cupele europene. « Universitatea » lui Balaci a fost pentru fotbalul acelor ani ca si « Cenaclul Flacara » al lui Paunescu : o atractie irezistibila, un spectacol total… Plangem cand se sting mari personalitati, plangem cand se sting mari fotbalisti …