La moartea lui Oliviu Gherman: Cum plânge Ion Iliescu

Fostul președinte al Senatului, Oliviu Gherman, în vârstă de 90 de ani, a murit. „S-a retras tăcut din viața publică, cu simțul datoriei împlinite”, scrie Manuela Catrina, fostul lider al Organizației de Femei a PSD.

Fostul lider al Organizației de Femei a PSD, Manuela Catrina, a scris pe Facebook că „a plecat dintre noi Oliviu Gherman, primul președinte al PDSR”, afirmând că acesta „s-a retras tăcut din viață publică, cu simțul datoriei împlinite”.

De astăzi prin ceruri se joacă și bridge. A plecat dintre noi Oliviu Gherman, primul președinte al PDSR! Un om de o inteligență sclipitoare, care după ce o vreme a fost acolo când România a avut nevoie de el, s-a retras tăcut din viață publică, cu simțul datoriei împlinite. Drum lin spre lumină”, a scris Manuela Catrina.

Un mesaj a fost transmis cu această ocazie și de fostul președinte Ion Iliescu.

„Am aflat cu profund regret vestea morții lui Oliviu Gherman, fost președinte al Senatului și al FDSN,  om politic de înaltă ținută morală,  om de stânga, cu principii de la care nu a abdicat. Membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, a contribuit la definirea viitorului democratic al României ieșite din comunismul ceaușist.

Am lucrat împreună aproape două decenii pentru construirea și consolidarea unui partid de stânga, social-democrat, în România, un partid care să ducă mai departe valorile și idealurile Revoluției Române. A contribuit, în funcțiile de reprezentare pe care le-a deținut, la definirea cadrului constituțional și la adoptarea noului cadru legal, care să permită revenirea României în concertul națiunilor europene, și apoi integrarea țării noastre în Uniunea Europeană și în NATO. Este unul dintre politicienii care au contribuit decisiv la succesul Consensului de la Snagov, care a pregătit România pentru aderarea la Uniunea Europeană.

I-am apreciat întotdeauna calmul și deschiderea spre dialog, felul în care știa să-și asculte interlocutorii. Om de știință, fizician, profesor universitar, a adus în politică ceva din rigoarea, dar și din deschiderea spre nou, specifice domeniului în care s-a format și afirmat profesional. A fost un exemplu pentru o întreagă generație de oameni de stânga, care au găsit în Oliviu Gherman un model și un sprijin.

Am pierdut un prieten și un camarad în efortul nostru de reconstrucție democratică a României, pentru modernizarea ei, pentru afirmarea stângii moderne într-o țară care se confruntă și acum cu sărăcia și cu inechitățile economice și sociale.

Dumnezeu să-l odihnească! Transmit sincerele mele condoleanțe familiei lui Oliviu Gherman”, a scris Iliescu pe blogul personal.

La rândul său, Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, a scris pe pagina sa de Facebook: „Am aflat cu tristețe despre dispariția dintre noi a lui Oliviu Gherman, unul dintre diplomații și policitienii de stânga marcanți de după Revoluție. Fost președinte al PDSR și al Senatului, Oliviu Gherman va rămâne în amintirea noastră ca un om echilibrat, care a slujit întotdeauna idealurile și valorile social-democrate în strânsă concordanță cu obiectivele României. Dumnezeu să-l odihnească în pace”.

Oliviu Gherman a fost președinte al Senatului (1992-1996), ambasador la Paris și președinte al FDSN, formațiune care s-a transformat apoi în PSD.

Oliviu Gherman a fost senator de Dolj timp de patru mandate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

27 de Comentarii

  1. Timpul trece …toti ne ducem…Problema globalista ramane.
    Copii nostrii nu vor mai avea o tara …. nu vor mai avea traditii…nu vor mai avea nici macar o limba stramosesca. Vor fi servitori la burghezia globalista.Gherman a avut puterea sa nu se dea INDUSTRIA LA FIARE VECHI. CE A FACUT PENTRU INDUSTRIA ROMANIEI???? DATORIA =ZERO BARAT INDEPLINITA.

  2. Vechii tovarasi khazari, care l-au rasturnat si asasinat pe Nicolae Ceausescu pentru a jefui Romania, incep sa se duca unul cate unul. Din nefericire pentru tara asta, locul lor nu este luat de politicieni patrioti si competenti, ci de odraslele lor neomarxiste, scolite in Occidentul antihristic.

  3. @simtul. datoria implinita fata de alogenii lui ! Ca toti alogenii si cozile de topor care au ocupat in ultimii 30 de ani toate institutiile statului ca lupii la oi prin minciuna viclenie si „valori” occidentale !

  4. „De astăzi prin ceruri se joacă și bridge” !! Doamne sfinte ! Asa idiotenie n-am mai auzit pina acuma, intrece de departe cea mai imbecila „cugetare” a ultimei fatuci tembele din televiziuni ! Cit despre „retragerea tacuta” a lu’ mos Gherman … pai politrucu’ asta cu gene comuniste tacea mai tot timpul, atunci cind nu sforaia de-a dreptul prin parlament !

  5. Tataie Iliescu ce sa zica despre camaradul cu care lipea afise anti-Ceausescu prin wc-urile garii Falticeni ? El tot despre „sinergia faptelor”, „revolutii” pe care doar el le-a vazut si alte cacaturi ! Clopoteii, linca linca ! Hai tataie, ca te asteapta mos Gherman la un bridge, cum zicea tanti aia cu neuronii pe bigudiuri ! Doar ca, „cerurile” fiind cam aglomerate, partida se va desfasura in „subsol” (vezi ca e cam cald, da’ te obisnuiesti matale !) si bridge-ul romanesc se cheama special, „Popa Prostu'” …

  6. … o opinie despre personalitatile Romaniei „democrate”. Sa privim mai sus de … Ovidiu Gherman,fie-i tarana usoara !

    – ILIESCU : un activist PCR, cu vagi apucaturi democratice, poate, sarac si cinstit, dar sub pulpana caruia a inceput JEFUIREA NIMICITOARE a Romaniei si transformarea ei in colonie
    – CONSTANTINESCU : un individ a carui palarie s-a dovedit prea mare pentru postamentul pe care a fost … propulsat
    – PETROV: o hahalera, „vanduta” prostimii drept reformator demmocratic , in fapt, doar un vechi turnator Secu’, pus pe inavutire personala din functie
    – JOHA : o mediocritate, „vanduta” prostimii ca mare sustinator al … integrarii „ioropene”, a statului de drept, dar, in realitate cu un CV si palmares personal de rasu’-plansu’

  7. Macar acu’ simpatizantii PSD ar trebui sa fie multumiti : dupa Iliescu si o pauza cu unii ceva mai blonzi, iata ca presedintia partidului a revenit la hindusi, prin Ciolacu ! Vorba aia : „Teteooo Ioane ! Partidu’ mi-l dai mie ? Ti-l dau, ba, fi-r-ai al dracu’ de puradel !”

  8. Vad pe aici numai romanasi refulati, care se pling de politicienii de dupa 90.Daca in locul lui Gherman sau Iliescu ,era vorba despre sa zicem,Basescu, Tericeanu etc, tot bube in cap le-ar gasii-nu ca nu au-sau i-ar cataloga corupti.ticalosi-iarasi nu ca nu ar fi.Dar intreb toti filozifii de pe siteuri ce pling de grija lor sau a tatii.Mai frati tricolori, de ce nu va duceti baiet sa intrati in politica ,sa faceti partidul vostru, fara corupti, fara acoperiti ai lui Secu.Sa dati senatori, deputati drepti ca brazii, onesti, iubitori de tara ,grijulii cu poporeanu, care sa va placa si voua.Asa doar ciriiala de cioara pe gard, doar supara urechea.Ca sa il citesc pe Eminescu:”Zdrobiti orinduirea /Cea crunta si nedreapta/Ce lumea o imparte /In mizeri si bogati/Faceti ca-n asta lume sa aiba parte dreapta/Egala fiecare,si sa traim ca frati.Da dra e greu la deal cu caruta , mai usor e sa circotesti si sa critici.

  9. Alt securist al tarii, pacat ca si-au lasat in urma copiii si nepotii, de asemenea securisti.

  10. LA CUM ÎI CONDUSÃ ACEASTÃ TARÃ DUPÃ ,,,ÎMPUSCATUL.M AI BINE RÃMÂNEAM ,ÎN CEAUSISM,MÃCAR NU SE PRÃDUIA ACEASTÃ TARÃ.AVEAM MÃCAR LOC DE MUNCÃ ,SI NU MUREAM DE FOAME.ACUMA AVEM PARTE DE POLITICIIENI,BOGATI,DAR F.BOGATISI TARA SE DUCE DE RÎPÃ.MÃCAR PE TIMPUL ÎMPUSCATULUI,ERAM EGALI.SUFEREAM ÎMPREUNÃ.ACUMA SÎNTEM CONDUSI DE MAFIOTI,INTERLOPI.BRAVO POPORULUI ROMÂN.BRAVO NATIEI.AVEM CE AM CÃUTAT.

  11. Toata cariera batranului Gherman incepe din 1990 ca si cum pana la 60 de ani a fost „un nimeni-n drum”
    Ok,timp de 2-3 ani in anii 1958-1960:))) a fost trimisul Romaniei la agentia IAEA -de la Viena ! Plus „Scientist ICTP Trieste (Italy) and since 1973, Senior Scientist ICTP Trieste (Italy)”,adica spion in sectorul stiintific al statului roman
    la institutul de fizica teoretica din Italia!Dumnezeu sa il ierte, dar apartenenta la Fratia Securitatii si distrugerea Romaniei nu poate fii uitata

  12. Un impostor. Alaturi de criminali, între care, Iliescu Ion. Banda care-a distrus România. Unul mai putin.

  13. Pai a plecat singur? Fara prietenul de nadejde Iliescu? Hai Ovidiule cheamal la un bridge si pe Ionel pentru ca imi ingheata sampania in frigider de cand astept sa o deschid!

    PS. Am un cadou pentru voi!;))

  14. Pt. Gigi: … cea CRUDĂ şi …

    Pt. Jardan: ce-ar fi să scrii „I (nstitutul)…” şi „nu poate FII” – cu un singur I ? Deh, mai facem şi EDUCAŢIE pe forumuri, nu !?

  15. In niciun caz nu plangea prefacut ca Petrov in celebra sceneta: ,,Draga Stolo…”.
    Ceea ce uita toti makacii de pe acest forum este ca Iliescu, cel acuzat din toate pozitiile de intreaga fauna a primatelor forumiste, este presedintele care a dat prima Constitutie democratica a tzarii. Fara sa stie la vremea aceea ca vor urma niste personaje infecte precum Petrov, Kukuveaua Vopsita si Ranjitu care se vor defeca pe ea fara sa aiba niciun fel de probleme……[Leo]

  16. @Toate bune!: sa nu mai mananci Editat cu lingura pe forum:
    lectura recomandata „Fi? Fii? Când se scrie „fi” cu 2 i”(articol in „diacritica”)
    Si i- mare la institut sa ti-l bagi unde iti recomand eu,rapandula!

  17. @Jardan Durais : Cu ordinarii nu se iese-n public, pe de-o parte, si, pe de alta, @Toate Bune are dreptate: „fi” din „nu poate fi ” se scrie c-un singur „i”. Du-te la scoala, sa-nveti gramatica româna, si numai dupa aia sa dai spectacole publice, fara-njuraturi. + ca denumirea ORICAREI INSTITUTII (inclusiv a Institutului care nu-ti convine) se scrie cu MAJUSCULE. Ai priceput? Reactia ta de la orele 18:41: dovada, cu brio, a nulitatii, dpdv al culturii, si, pe de alta, dovada ca esti un om de ferit, violent. Du-te la psihiatru, fiindca, la asa reactii la o punere corecta la punct, îmi închipui ca, într-o situatie delicata, te repezi la gâtul cuiva, sa-l omori.

  18. Groapa de gunoaie din care s-au ridicat politrucii de 30 de ani ,a-ți văzut vreunul să rămână cinstit,onest…gunoaie!

  19. @Ovidiu caraiman: iar apari,narodule,dupa o lunga absenta? Mai ramane Alcibiade.Braila si sorcova pesedista e intregita,baga-v-as sarme in nas..
    „baga-ti-as ” e corect,gramaticule?

  20. latrai PSDocrci,sfaraiti ca v-am deconspirat spionul?Poate ii faceti cavou comun cu Iliescu,doi comuisti defecti din fabricatie,lepadaturi deja istorie.. ..

  21. Un profitor al Revolutiei. Un golan batran.
    Femeile existau doar daca le-a avut* el. O marlanie declarata de el in Parlamentul Romaniei. Se referea la Regina Ana.
    A considerat Romania mosia lui. A dat statul in judecata sa poata sta in vila de lux pe o chirie cat un loc de parcare
    Si-a ajutat cu influenta lui loazele sa fure mai mult decat nastase.
    Trebuia sa faca ani grei de puscarie. A plecat prea usor. Neliniste eterna , oriunde esti oliviu gherman .

  22. @Kiry: Ana nu a fost niciodata regina ci doar sotia cuiva care nici acesta nu a fost rege dupa toate canoanele. Oricum, la data casatoriei, acesta nu mai era decit o persoana particulara si nicidecum un rege.

  23. @Guvidiu Paraiman : Nu sunteti în stare decât de insulte si-njuraturi. Tu si Jardan Durais al tau. Am sa va semnalez redactiei si, la nevoie, depun plângere. Nu m-am luat de tine sau de Durais al tau, ci de gramatica lui execrabila. Si de insultat, tu si Durais al tau, n-aveti decât sa va referiti la propriile familii, care nu v-au educat. Nu va luati de necunoscuti cu care n-aveti nimic de-mpartit. Cod genetic de criminal pe care-l ai.

  24. @Ovidiu Caraiman: Mai schimba stilul ca se vede de la o posta ca esti Ileana Rollason deghizata.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.