La Roşia Montană, „reconstrucţia ecologică

Fragmente dintr-un interviu cu doctor Călin Georgescu, directorul executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă

– Există o legătură între dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului? Ca să vă oferim un exemplu: putem vorbi, în cazul Roşia Montană, de un proiect sănătos, de dezvoltare durabilă?

– Protecţia mediului ţine de esenţa conceptului de dezvoltare durabilă. Capitalul natural nu ne furnizează doar bunuri, ci şi servicii indispensabile vieţii. Orice exploatare minieră intensivă conţine, în grade diferite, pericolul de a intra în contradicţie cu principiile dezvoltării durabile. În cazul proiectului Roşia Montană este vorba despre o acţiune corporatistă pe termen scurt, care ar putea rezolva momentan anumite nevoi punctuale ale zonei, dar pe termen lung, efectele nu vor fi cele trâmbiţate în campaniile publicitare. Mai mult, „reconstrucţia ecologică” de care vorbeşte compania RMGC este imposibilă, în condiţiile unei excavări miniere de asemenea proporţii. Conform oricăror cunoştinţe minime de ordin ştiinţific, nu poţi reface în câteva sute de zile ceea ce natura a clădit în milioane de ani. S-a discutat despre reîmpădurirea zonei. Chiar dacă se vor planta mii de arbori, tot o împădurire artificială va fi, iar nu una naturală. Pe timpul Imperiului Austro-Ungar, s-au defrişat pentru construcţii toate pădurile din jurul Vienei. După 1945, s-au replantat masiv esenţe de conifere, pe o rază de o sută de kilometri în jur: un efort uriaş. Sigur că arată impecabil, dar calitatea pădurii şi valoarea serviciilor aduse biodiversităţii sunt mult mai reduse decât în cazul unei păduri naturale. Ce valoare ar avea o pădure plantată pe un teren instabil, refăcut pe locul unei excavări uriaşe din Apuseni? Proiectul Roşia Montană are însă şi alte elemente necunoscute publicului larg, cu o miză care, probabil, se află în cu totul altă parte…

– Ce spun profesioniştii independenţi: este mineritul o condamnare pe vecie a zonei, sau ne putem opri aici cu exploatarea aurului, pentru a merge mai departe cu alte proiecte de dezvoltare?

– Roşia Montană este una din multele zone sărăcite din România, dar s-a întâmplat să stea pe un pat aurifer, şi asta este problema sa. Dezvoltarea turismului şi a unor îndeletniciri tradiţionale, cu folosirea unor tehnologii moderne şi nepoluante, este soluţia alternativă sigură. La Roşia sunt vestigii ale uneia dintre cele mai vechi vetre de cultură europeană, menţionate în „Dacia Preistorică” a lui Nicolae Densuşianu. Sunt suficiente motive valabile pentru ca localitatea să devină o arie protejată. De altfel, noul proiect minier s-a înfiripat pe fondul unei stări de slăbiciune a statului român. La aceasta ar mai fi de adăugat că rezervele de aur nu sunt foarte mari, ceea ce face ca intensitatea campaniei în jurul proiectului să pară oarecum ciudată. Regula geologică spune însă că, în apropierea zăcămintelor aurifere, se află şi depozite de metale grele. Deci, lucrurile nu sunt chiar aşa de simple şi inocente cum par…

Ion Longin Popescu

Interviul integral poate fi citit în „Formula AS”, nr. 919 din 21-28 mai 2010