La timpuri noi, tot noi…

Nu este cazul să mai explic eu ceea ce mulți dintre Dumneavoastră, stimați cititori (puțini dar buni) ați înțeles. “Executivul U.E” și toată mașinăria aferentă ei ( ”de concepție și comandă”, tehnică și administrativă) – formată dintr-o liotă de funcționari (în jur de 32.000, plătiți foarte bine pentru a genera dezvoltare, prosperitate, pace, și speranțe, care de cele mai multe ori rămân deziderate neîmplinite) – au resurse nesfârșite de auto-reproducere in situ și metamorfozare tot in situ, ca să folosim sugestii din limbajul arheologilor. Situația pe care v-o prezint mai jos într-o formă super sintetică și cu multe elemente de suport demonstrativ ocolite (din lipsă de spațiu) sau eludate deoarece sunt “specioase” (noțiune ce vine de la latinul “speciosus”, care înseamnă “ceea ce apare”, ceea ce lasă a se subînțelege că realitatea nu corespunde cu aparența înfrumusețată) este recurentă în viața instituțiilor, democratice sau mai puțin democratice. Ea (situația sau, mai bine zis, genul de “situație” la care mă refer) reflectă o tendință umană firească a multora dintre ființele încadrabile în categoria “homo politicus”, de a asigura continuitatea prezenței “în sistemele” politico-administrative, cu mijloace uneori în afara orizontului necesităților sociale reale, atât a lor cât și a unor persoane sau grupuri de persoane agregate lor în virtutea afilierilor politice, familiale, amicale ș.a.m.d. Este limpede de la bun început că funcționarea numitului “sistem” depinde exclusiv de cei aflați la butoanele de pe “pupitrele de comandă”, care în linii mari preiau și retransmit input-urile venite de la inevitabilele “pupitre centrale” (chiar și în cazul în care acesta este doar unul.
*
Momentan problemele prioritare ale conducerii UE sunt acelea ale ocupării funcțiilor de bază cu persoane din grupările aliate în “noua majoritate Ursula”, care în fapt este cam aceeași (cu minime variante) care a proiectat-o pe van der Leyen în vârful piramidei U.E. la alegerile pentru a IX–a legislatură a PE, începută la 2 iulie 2019. Să facem deci “doi pași înapoi” pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile cu semnificația “pasului înainte” marcat de doamna von der Leyen la recenta reuniune din 16 iulie 2024 a Parlamentului U.E., în noua configurație, când a fost reconfirmată în poziția de președinte a Comisiei U.E, în urma votului acelei re-agregări de partide, denumită de mass media “majoritatea Ursula” ce asigurase prima alegere a doamnei von der Leyen, în data de 16 iulie 2019, în poziția de Președinte al Comisiei de la Bruxelles. Acea primă alegere a fost posibilă prin întrunirea a 383 voturi favorabile (cu 9 mai mult decât cele 374 necesare). A fost o alegere “pe muchie de cuțit”: Ursula von der Leyen a avut 327 voturi împotrivă, 22 abțineri și un vot anulat. Decisive au fost pentru alegerea sa voturile Mișcării 5 Stele din Italia care a venit cu o zestre de 24 de voturi în extremis, după prezentarea discursului programatic ce a convins unii electori nehotărâți, printre care și euro-parlamentarii polonezi reprezentând partidul Legea și Justiția. Printre cei ce nu au votat-o în acea zi s-au aflat 60 de eurodeputați (“franchi tiratori”) care au votat în sens contrar cu recomandările partidelor din care făceau parte (popularii, socialiștii, verzii) și care se puseseră de acord asupra candidaturii doamnei von der Leyen, “sponsorizată” de doamna Merkel și de recent instalatul (la data respectivà) președinte al Franței Emmanuel Macron. Victoria ei a fost deci “la mustață”, cu doar 9 voturi mai mult decât cele necesare, în condițiile în care dintre voturile considerate sigure 6o au lipsit la apel. Se poate spune în legătură cu victoria de atunci a doamnei von der Leyen că a avut, pe românește, “un noroc chior”. Mișcarea 5 stele (M5S), a fost înființată în 2013 de comicul Bepe Grillo, ca o formă de organizare politică participativă anti-sistem. După o fază tumultoasă politică de tatonări “în teren”, cu rezultate îndoielnice, Mișcarea a câștigat în popularitate după înființare recrutând alegători nemulțumiți atât din “bazinul de dreapta” cât și din “bazinul de stânga”, astfel încât la alegerile politice din 4 martie 2018, a devenit prima formațiune politică italiană, obținând 32% din consensul electorilor, atât la Camera Deputaților (unde a obținut 227 deputați), cât și la Senat (unde a exprimat 112 senatori). La 1 iunie 2019 s-a format primul guvern condus de avocatul prof. univ. Giuseppe Conte (M5S) din care a făcut parte și Lega Salvini. La alegerile euro-parlamentare din 26 mai 2019 Movimento 5 Stelle obține 14 din cele 73 de scaune atribuite Italiei în Parlamentul European. Conte a făcut o “investiție în viitor” dând cuvânt de ordine pentru votarea doamnei von der Leyen în poziția pentru care a fost propusă de sponsorii săi politici (în principal PPE) și în care nu ajungea fără acele 14 voturi din partea unei mișcări politice, repet, “anti-sistem”, dar doritoare să se înscrie în țesutul european al “marii politici”. Ce s-a întâmplat cu M5S în anii următori acelei alegeri este o cu totul altă istorie…Din punctul de vedere al celui ce scrie doamna von der Leyen se afla, în data de 26 mai 2019, în poziția “omului nepotrivit la locul sortit”. Divina Providență s-a numit Giuseppe Conte. Urmăream în acea vreme desfășurările de la Bruxelles și opțiunea PPE, a socialiștilor, liberalilor și (parțial) a verzilor nu mă convingea. Din 2005 primise diverse însărcinări în guvernele Merkel, încoronate în 2013, în mod neașteptat, cu numirea în funcția de ministru al Apărării, fiind prima persoană de sex feminin desemnată în acea funcție. Și-a exercitat mandatul între 17 decembire 2013 și 17 iulie 2019, funcționând în același timp ca Vicepreședinte federal al Uniunii Creștin-Democrate din Germania (15 noiembrie 2010 –22 noiembrie 2019).

Nu aș dori să “pàcàtuiesc” prin circumspecție dar în timpul gestiunii sale ca ministru al Apărării s-au întâmplat unele “lucruri turcești” în sectorul de achiziții de tehnologie și de cheltuieli (reduse) de înzestrare a armatei, domenii în care o distinsă, delicată și (prin căsătorie) nobilă persoană, care nu a pus mâna în viața ei pe un tun sau o mitralieră, nu putea fi chiar în largul ei. Nu intru în detalii: asupra acestor “chestiuni” s-a scris ceva literatură jurnalistică și opoziția a făcut chiar plângere penală. Efecte colaterale. Ceva mai insistenți au fost cercetătorii grupului care lucra la proiectul VroniPlag Wiki și care au examinat cu atenție (cun cred că fac și tinerii colegi de la CNADCU) teza de doctorat (în ginecologie), prezentată de doamna von der Leyen în 1991 la Școala Superioară de Medicină de la Hamburg. Concluzia lor a fost că 43,5 % din teză era plagiată și că 23 de citări utilizate nu corespundeau afirmațiilor din text. (vezi și: Reinhard Müller, Von der Leyen und Plagiat: Doktorspiele, in Frankfurter Allgemeine Zeitung, 10.03.2016; Lena Greiner, Matthias Gebauer und Verena Töpper, Trotz Plagiaten: Darum darf von der Leyen ihren Doktor behalten, in Spiegel Online, 09.03.2016). Scandalul a izbucnit în 2015 și a continuat până în 2022 când presa s-a concentrat și asupra altor aspecte mai mult decât discutabile ale activității medical-operative desfășurate de doamna von der Leyen în cursul primului său mandat ca Președinte al Comisiei U.E. De teza doamnei von der Leyen s-a ocupat personal și un om de știință de indiscutabilă faimă precum Gerhard Dannemann (n. 1959), din 2003 profesor de drept și economie la Universitatea Humboldt din Berlin. Și Școala de Medicină din Hannover a deschis și ea, în martie 2016, o verificare internă și în final s-a ajuns la concluzia că deși teza conține plagiaturile semnalate nu ”a fost posibil să fie probată reaua credință”. Ideea că o astfel de situație poate fi acceptată deoarece a fost făcutà nefiind de rea credință este de o fățărnicie mistificatoare, un ultraj adus bun simțului. Pe baza ei se poate deschide un capitol nou în istoria raporturilor instituționale bazate pe legitimarea furtului intelectual în scopuri personale. De altfel Universitatea din Hannover a decis să nu revoce diploma în medicină a doamnei von der Leyen. În guvernele doamnei Merkel au fost de altfel și alte cazuri când înalți demnitari din anturajul său au recurs la plagiat în elaborarea lucrărilor de doctorat. În martie 2011 s-a descoperit că o tânără speranță a CDU (avea 39 de ani), Karl-Theodor zu Guttenberg, predecesor al doamnei von der Layen la conducerea Ministerului Apărării, își copiase în mare măsură teza de licență. Președintele Budestagului Norbert Lammert (CDU), care l-a criticat aspru pe Guttenberg, a declarat atunci pentru “Mitteldeutsche Zeitung”, că fapta ministrului reprezenta «un cui în coșciugul încrederii în democrația noastră”. A ieșit un tărăboi național. O scrisoare, semnată de aproximativ 23.000 de docenți universitari, doctoranzi și cetățeni a fost adresată doamnei Merkel și a fost publicată în presă, cancelara find criticată pentru faptul că guvernul permite ca doctoratul de cercetare să devină “o parodie”. În declarația făcută presei pentru a anunța demisia, Karl-Theodor zu Guttenberg, a declarat că a luat “decizia cea mai dureroasă a vieții” și că a demisionat nu atât pentru situație ca atare cât pentru faptul că “greutatea scandalului cade acum pe umerii tuturor militarilor”. De atunci s-a retras la viața privată.

Cum să explici acest comportament, de pildă, în România, purtătorilor de diplome de doctorat încropite la iuțeală și ciupite din toate părțile, eliberate unor “intelectuali de tip nou”, cu și fără grade dar cu drept de acordare a patentelor științifice. La scurtă distanță de explodarea scandalului ce l-a privit pe ministrul Apărării Germaniei a ieșit la iveală, în 2013, altul la fel de grav, în care era implicat ministrul Instrucțiunii, Annette Schavan, intrată în atenția publică pentru acuza de a fi plagiat teza sa de doctorat scrisă în 1980. Universitatea din Dusseldorf, în cadrul căreia ministra Schavan își elaborase teza de doctorat în 1980, i-a revocat acesteia titlul de doctor. Decizia a venit cu aprobarea a 12 membri ai comisiei special delegate de Facultatea de Filozofie să se pronunțe asupra cazului, înregistrându-se două voturi contra și o abținere. Bruno Bleckmann, decan al Facultății de Filozofie a declarat în final că ministrul german, în redactarea tezei de doctorat “a simulat în manieră sistematică și în mod intenționat prestații intelectuale pe care ea însăși nu le-a produs”. O elegantă formulare ce nu putea să nu-mi dea de gândit…Mai recent, în 2021, un caz similar a avut-o ca protagonistă în Germania, pe titulara ministerului Familiei, ministra Franziska Giffey (n. 1978). Acuzată de a fi copiat teza pentru doctoratul său obținut în 2010 pe lângă Freie Universitaet din Berlin, Franziska Giffey și-a prezentat demisia înaintea primirii rezultatului celei de a doua proceduri de verificare pusă în mișcare de Freie Universitaet din Berlin. În teza sa de doctorat s-au identificat 119 pasaje plagiate care priveau politicile de incluziune socialà practicate de Comisia Europeană în cadrul procesului decizional al U.E. Lejeritatea cu care au trecut în politicà unele persoane ce și-au făcut un titlu de glorie din studiile lor post-universitare este un fenomen care a contaminat clasa politică și din alte țări, nu doar din România.
Am relatat situațiile descrise mai sus deoarece au directă legătură cu ceea ce cred despre prestația doamnei von der Leyen în calitatea acordată ei în urma definirii rolurilor principale în complexul mecanism al U.E. ca urmare a alegerilor din 2019, când a fost sărutată de soarta numită M5S.

În “lanțul slăbiciunilor” organelor U.E. stă tăria forțelor care au proiectat-o pe doamna von der Leyen, persoană educată, provenità dintr-o familie care a avut o pondere a sa in viața politică din Saxonia de Jos si un rol important in structura birrocratiei de la Bruxelles. Ceea ce se evită cu grijă a se spune despre dânsa de către presa mainstream este faptul că familia de proveniență a doamnei Superficialitate dovedită in cazurile de copygate semnalate mai sus i-a costat fotoliul ministerial pe 3 miniștri ai Guvernului Germaniei, care cu toți deveniserà figuri politice naționale datorită încrederii doamnei cancelar Merkel. Toți provenind din guvernativii CDU. Pentru tipul acesta de ascensiune socială către vârfurile piramidei unui (încă virtual) stat federal precum U.E. recomand cititorului aculturat o capodoperă neterminată, romanul “Omul fără calități” (Der Mann ohne Eigenschaften, 1930-1933) al lui Robert Musil (1980-1942).
Despre această problemă a apărut în data de 24 iunie a.c., în publicația online germană Focus, (cu edițiii in mai multe limbi) , in data de 25 iunie a.c. un amplu articol care pe un ton neutru pune în lumină parcursul politic al doamnei von der Leyen și face câteva constatări necruțătoare, care însă au directă legàtură cu cadrul puterilor desenat în ultimele zile în U.E. și pe care doamna Președintă este împuternicită deja sa îl creioneze. Vom reveni cu amănunte intr-un articol viitor pe aceleași teme.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.