Lansare de carte, la Universitatea de Vest

Volumul „Forum. Forum studențesc. Forumuri studențești. Presa studențească – o pepinieră pentru mass-media” va fi lansat joi,

De CD M
Lansare de carte, la Universitatea de Vest

Volumul „Forum. Forum studențesc. Forumuri studențești. Presa studențească – o pepinieră pentru mass-media” va fi lansat joi,

Volumul „Forum. Forum studențesc. Forumuri studențești. Presa studențească – o pepinieră pentru mass-media” va fi lansat joi, 16 mai 2024, începând de la ora 18, în amfiteatrul A01 (sediul principal UVT, V.Pârvan nr. 4). În cadrul evenimentului, vor fi invitați să susțină intervenții Gheorghe Crișan, Lia Lucia Epure, Viorel Marineasa, Mihaela Stegărescu, dar și coordonatoarea volumului și reprezentanți ai editurii EUV.

 

Volumul reflectă un proiect de un semestru și cât un semestru: 25 de interviuri cu jurnaliști care au debutat în presa studențească timișoreană, realizate de 23 de studenți la Jurnalism. De asemenea, volumul propune și un curs altfel: Istoria presei din paginile de ziar și din interviuri cu cei care au trăit-o.

 

Prin acest volum se marchează și un moment aniversar, al împlinirii celor 55 de ani de la primul număr al Forumului și celor 50 de ani de la primul număr al Forum-ului studențesc.

 

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Radu Ciobotea sau Harald Zimmerman, ziaristi de elita ai Forumului Studentesc, merita un pios „Dumnezeu sa ii odihneasca!”. S-au dus de tineri. Altii, chiar cu cariere internationale, sunt uitati cu intentie. Trist, in ambele cazuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.