Marţi, 3 noiembrie, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român, va avea loc lansarea albumului Soleil de l’Est – douăzeci de ani de activitate şi vernisajul expoziţiei omonime. Vor fi prezenţi Radu Boroianu, preşedintele ICR, Chantal Moreno, directoarea Biroului regional al OIF pentru Europa Centrală şi de Est al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, Marius Tiţa, curatorul expoziţiei, reprezentanţi ai Asociaţiei Soleil de l’Est, ai Institutului Francez şi ai Ambasadei Franţei de la Bucureşti. Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Internaţională Soleil de l’Est, Franţa, în partenariat cu Institutul Cultural Român şi cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

Ion Grigore, Către Podul Grand Allees
Artiştii cuprinşi în volum şi ale căror lucrări vor fi expuse la ICR sunt Jan Albu, Ion Atanasiu-Delamare, Dalia Bialcovski, Nicolae Blei, Elena Chelaru-Uţă, Dan Cioca, Bogdana Contraş, Augustin Costinescu, Daniel Crăciun, Horea Cucerzan, Gabriela Culic, Radu Dărângă, Victor Dima, Corneliu Drăgan-Târgovişte, Mihail Gavril, Ion Grigore, Ana-Ruxandra Ilfoveanu, Mirela Iordache, Nicoale Iorga, Lucian Liciu, Costin Neamţu, Lisandru Neamţu, Letiţia Oprişan, Maria Oteteleşanu, Valter Paraschivescu, Ştefan Pelmuş, Emilia Persu, Vasile Pop-Negreşteanu, Marilena Preda-Sânc, Valentin Tănase, Vasile Tolan, Angela Tomaselli, Corneliu Vasilescu, Teodor Vescu, Daniela Zbarcea, Tiberiu Zelea.

Ştefan Pelmuş, Potirul
Alături de aceştia, vor mai expune Mariana Cinteanu (Germania), Artem Mirolevich (SUA), Mircea Nicolau (Germania) şi Kader Bekov (Kîrgîzstan).
Pictorii expozanţi au fost invitaţii Asociaţiei Soleil de l’Est, în cadrul programului de rezidenţe pentru artişti, organizate de asociaţie în Franţa în intervalul 2001 – 2014.
Expoziţia este deschisă până la 15 noiembrie.