Un ţăran şi-a bătut calul până când acesta a leşinat. Bietul animal n-a mai putut trage căruţa, iar stăpânul furios a început să-l lovească într-un mod bestial… Urmează imaginile cu loviturile disperate ale celui cu capul plin de alcool şi zvâcnirile încete ale animalului răpus. Ce să înţeleg din asta? Că trebuie să mă obişnuiesc cu violenţa? Nici acum, la vârsta mea, nu pot privi la chinurile unui animal. La ţară, de fiecare dată când urma o sacrificare, plecam unde vedeam cu ochii. Şi de Paşti, şi de Crăciun. Chiar şi uguitul puiului de găină înspăimântat de paşii apăsaţi ai celui care îl ducea spre butucul din fundul curţii mă întorcea pe dos. De ce să îndur suferinţele unui cal? De câte ori să urmăresc pe trei televiziuni aceeaşi ştire despre caii bolnavi ce trebuie sacrificaţi pentru că distrug pădurea? La ce folosesc imaginile cu îmbarcarea lor în camionul care-i duce spre abator? Numai pentru a umple sacul ştirilor de seară, menit a prilejui telespectatorilor tremure şi angoase.
Pleacă turma de cai spre nu ştiu unde, vine turma de câini. Sau grupul de nebuni care s-a jucat cu armele de vânătoare pe seama câinilor vagabonzi. Atenţie, urmează imagini extrem de violente? De ce?Avertismentul nu-mi lasă timp să fug din cameră. Nici să găsesc telecomanda pentru a schimba canalul. Nu- i nimic. Mai urmează şi un beţiv care n-a putut lua curba. Urmeaza imagini extrem de violente. Dimineaţa, la ştirile de la ora 6, o adevărată colecţie a morţilor şi răniţilor de peste noapte. Reporteriţa încearcă să facă din fiecare mort întins pe marginea şoselei sau descarcerat cu greu o ştire diferită de cealaltă. Mă refugiez pe Discovery. Acolo un cercetăror trage cu un glonţ de adormit animale mari un urs de toată frumuseţea. Probabil îl mută în altă parte. Închid ochii şi fug pe Animal Planet. E doar genericul cu tigrul care sare în spinarea unei antilope.
News Alert! Un autoturism a părărsit carosabilul şi a pătruns pe trotuar…
Nu mai vreau nimic, chiar dacă nu ştiu care ar putea fi locul în care să mă ascund!