Pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale ale politicii dâmboviţene a apărut recent un parazit nou. Dacă până acum s-a tot vorbit despre rechini, şacali, guzgani rozalii, buldogi sau arahnide, era şi cazul să iasă la iveală şi păduchele lat, care exista, dar despre care nu s-a vorbit până acum. El se ia prin contact direct, provoacă mâncărimi îngrozitoare în locurile ruşinoase şi deranjează rău. Dacă nu se vorbeşte despre el, asta nu înseamnă că nu există.
Recent a apărut un personaj nou în spaţiul public care, norocul nostru, a pierdut la mustaţă postul de ministru de Interne al României. Privindu-i ceafa groasă, pardesiul de vorbe, faţa-i butucănoasă şi ascultându-i grohăitul circumstanţial de timp şi de loc, nu-ţi vine să-i zici pe numele de botez. Îi spui simplu: Lăţel.
Ascuns mult timp în cotloanele putrede ale coloanei a cincea a politicii româneşti, personajul face casting la oră de vârf şi de maximă audienţă. Nu e cazul să vorbim că e bolnavul lui Molière. E pe coperta revistelor, deschide jurnalele de ştiri, dă sentinţe şi emite judecăţi de valoare.
Poveştile sale ar fi comice dacă nu ar fi tragice: despre mizeria de sub scenă, trafic de oameni şi de idei, incest la lege, sperjur şi mitocănie. Nu e vorba că vine din PSD, scara de bloc prin care mulţi vechili au urcat pe scena lumii şi ne-au influenţat viaţa. Nici că se vede de la o poştă că “scăparea” pe surse a înregistrărilor din dosarul de anchetă nu e de ici, de colo. Omul se bucură, nu, de prezumţia de nevinovăţie, în etapa cercetărilor penale.
Un astfel de ins grotesc umple de indignare, repulsie şi dezgust orice fiinţă cu bun-simţ. Când te gândeşti că au trebuit să iasă dosare şi înregistrări ilegale pentru a conştientiza ce poate face “uninominalul” din noi. Te apucă disperarea mai ales atunci când realizezi că matahala politică a acumulat voturi democratic. Aş fi curios cum arată profilul alegătorului acestui individ care a parazitat ani de zile sistemul, ajungând la un fir de aţă de poziţia de demnitar al statului român. Sau s-a votat orbeşte ca-n Duminica Orbului, din 1990.
Ieşit odată cu mizeriile la suprafaţă, prezenţa sa publică nu scuză o clasă politică, o acuză. Vidanjorii puterii politice, e clar ca bună-ziua că scandalul este provocat în laboratoarele secrete, la fel ca şi în cazul Remeş, prin tele-justiţia de operetă, nu au făcut decât să-şi demaşte chipul. Până mai ieri, Lăţelul de azi de pe televiziunile publice era partener de guvernare cu acuzatorii, ce-i drept, doar bănuiţi? Odată era utilizabil, iar acum e grobian? Când a apărut şi a lucrat cu fel de fel de reprezentanţi ai puterii şi făcea lucruri utile şi de sistem nu era tot acelaşi personaj?
Dosarul lui Lăţel zguduie din temelii o clasă politică coruptă până în măduva oaselor, formată din lumpeni aduşi cu vijelia tranziţiei în poziţii de comandă. Parazitul recent apărut pe chipul politicianismului român nu e singur. Ştiind forţa sa de reproducere, nu numai din ştiinţa medicală, lumea onestă, plătitoare de taxe şi de TVA, îşi dă seama că prin părţile ruşinoase ale unui organism invadat de astfel de paraziţi mai sunt şi alţii la fel ca el.
Un păduche nu e niciodată singur, cum nici un film nu se poate rula fără bobinele cinematografice. Puterea e ca o casă. Dacă nu are toţi ţâţânii pironiţi, ea se prăbuşeşte. Apariţia agentului străin nu e numai un moment ruşinos. E un subiect de patologie colectivă care ne explică cât de parazitat este sistemul. Mâncărimile pe care le-a provocat ani de-a rândul intrusul care nu e intrus, e organ de casă, nu-i ştim nici gradul, nici funcţia, nu au fost făcute publice, nu dintr-o anumită pudoare, ci din coabitare impusă.
Chiar dacă provoca o anumită jenă, atrocităţile sale, să le zicem simplu suferinţe, au fost suportate pentru a nu compromite o castă întreagă. El, în afara sistemului sangvin hrănitor, moare de inaniţie. De aceea nu a ieşit la suprafaţă.
La curtea Regelui Soare, marchizi, duci sau ducese purtau peruci pline de păduchi şi de aici norocul vânzătorilor de piepteni care au făcut din mizerie averi.
Arestarea parazitului nu absolvă sistemul, ci îl condamnă. Toţi care au convieţuit cu el sunt complici.
Nu e destul să dai cu Flit sau să aduci procurorii parazitologi, trebuie să dai cu tunul. Moare pacientul, dar este distrus sistemul.
