Lazăr din groapă se ridică

O bună bucată de vreme nu l-am mai auzit pe Cristi Danileţ, vocea emblematică pentru apărarea statului de drept. Şi în materie de spirit dogmatic, şi de tupeu, şi de parti-pris. De cînd s-a înăsprit bătălia pe Legile Justiţiei, Cristi Danileţ, cel contestat de o mare parte din magistraţii României, dar care era prea solid agăţat în CSM, nu a putut fi trimis la plimbare, a revenit la microfon. De ce revine pe neaşteptate cultul în cap şi agresivul Cristi Danileţ? S-o fi gîndit cineva că el poate ajuta sistemul? Că el reprezintă dreptatea, morala, profunda cunoaştere a dreptului românesc şi universal? Sau este mare nevoie ca toate forţele de pe o parte să pună umărul în apărarea situaţiei de acum, ca nu cumva actuala legislaţie care dă putere nelimitată procurorilor să fie schimbată, nuanţată sau motocosită?

Cine mai este un apărător agresiv al statului de drept din aceste zile, în care orice procuror poate repeta isprăvile lui Negulescu-Portocală şi nimeni să nu fie trimis la plimbare sau chiar arestat? Primul steag care se fîlfîie vîjîit pe aceeaşi poziţie cu Danileţ este chiar procurorul general Augustin Lazăr. Într-o operă de Facebook (bietul Lazăr nu prea mai are alta) de mai zilele trecute, el preciza:

Răspundem astfel, tuturor întrebărilor opiniei publice, tentativelor unor puteri ale statului, de a lipsi procurorii români de independență, pe căi dubioase, prin proiecte și proceduri parlamentare viciate ori prin manopere dolosive puse la cale în cercuri politice cu interese împotriva înfăptuirii justiției penale, că Ministerul Public nu va abdica nici de la independență și nici de la fermitate.

Independența conferită de Constituția României se apără cu demnitate, fermitate și prin instrumente juridice puse la dispoziție de lege!“.

Recitiţi cu atenţie! Orice tentativă de a exercita pe căi legale şi democratice o intervenţie în legile care reglementează activitatea parchetelor este o agresiune la adresa procurorilor. Umbli la obligaţiile şi libertăţile procurorilor, dai în justiţie, dai în statul de drept şi în România, inclusiv în UE şi SUA.

Cam aceasta este esenţa oricărei intervenţii a Monicăi Macovei, a Laurei Codruţa Kovesi, a lui Danileţ, marţialul, sau a celor conectaţi la binom.

Probabil că tinerii stîrniţi la demonstraţii nu ştiu ce statut aveau procurorii înainte de 1989! Ar fi bine să-l afle. Şi nu mică le-ar fi mirarea, cînd ar afla că şi atunci procurorii erau, revoltător, aceiaşi. Acţionau tot la comanda puterii (a partidului), nu puteau fi nici controlaţi, nici criticaţi, nici contestaţi. Iar procentul de eroare, cît erau ei de teleghidaţi, era mai mic decît în zilele noastre. De altfel, felul în care un ins cu o mediocră contribuţie la interpretarea dreptului penal (ca şi a Laurei Codruţa Kovesi) face atîta tărăboi ţine mai mult de o mentalitate de om cu un bagaj intelectual plămădit în respectiva epocă. Taica Lazăr, un procuror de provincie cu oarece rezultate mai mult pe la aur, valută şi monede dacice (în care i-a prins doar pe proşti, iar nu pe miliţienii care au coordonat afacerile), vrea ca nimeni să nu sufle în ciorba procurorilor din România. Ei sunt pana de neatins din pălăria statului de drept. Iar şefii Parchetului şi ai DNA-ului au dreptul să-i folosească pe tinerii şi însetaţii „de sînge după cum poftesc. Adică Parchetul General să rămînă forţa de intervenţie în politică şi economie, după cum comandă superiorul (fie el din Parchet, fie din binom). Faptul că procurorii sunt cei mai vocali în sabotarea dezbaterii Legilor Justiţiei nu deranjează pe nimeni, deşi aşa ceva nu se întîmplă nicăieri în lume. Felul în care Augustin Lazăr combate dezbaterile din Parlament ţine de o gîndire rudimentară (pe vremea comunismului mai erau şi oameni deştepţi), de altădată, tipică statului totalitar. Numai că nu zice: „în caz de adoptare a respectivelor legi îi arestăm şi pe parlamentarii implicaţi.

Că Dragnea este penal sau că Iordache este viclean şi că PSD-ul nu merită sprijinit este cu totul altceva.

A lupta în stil Tudose împotriva adoptării legilor în Parlament este ca şi cum americanii ar zice că poporul a votat prost şi rezultatul nu este cel corect.

România este în aceste zile aproape blocată de lupta oarbă între două tabere. Între binom (procurori plus SRI şi preşedinte), de a rămîne cu vechile prevederi, şi PSD-ALDE. PSD-ul este speriat de nebunia regimului Băsescu, prelungită de Iohannis, iar binomul se teme că va veni ziua în care să dea socoteală.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de luni versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 20

22 de Comentarii

  1. foarte bine că tabăra Johannis scoate la înaintare penibili de felul lui danileţ. Un personaj total decredibilizat, chiar imbecilizat politic de către cei care-l ţin în lanţ ! Aşa cum mişcarea protestatară a fost dusă iremediabil în derizoriu de nişte indivizi de cea mai joasă speţă uman calitativă, tot aşa şi procurorii, cu Danileî în frunte se decredibilizează total şi iremediabil ! Nu că înainte ar fi avut o imagine mai bună, dar năcar nu erau atât de vizibil expuşi şi compromişi ca acum !

    • Felicitari pentru acuratete! Geniala asta cu „imbecilizat politic“ trasatura defilinitorie a Daniletului

    • Achiesez fara nici o conditie la ceea ce ati scris… o adunare( ura) de nihilisti, populisti si doritori de dezordine nationala… nici un pic de respect fata de rege aceste zile…sa vedeti ce balamuc va fi azi in Parlament… incet devenim o tara neguvernabila ceea ce ajuta mult pe „prietenii” nostrii din afara…Sunt cozi de topor fara mama fara tata si fara dragoste sincera fata de Tara…

    • ABSURDITATEA CA UN PARLAMENT ( AL ROMANIEI ) , MEMBRA A U. E., SA FIE CONDUS DE UN POLITICIAN CONDAMNAP PENAL DEFINITIV , ESTE URIASA !!!…EA ESTE EGALATA DOAR DE ACTIUNEA OARBA , A COALITIEI ROMANO- MAGHIARE PSD-ALDE-UDMR , DE A SCAPA DE BRATUL JUSTITIEI …LIBERTATEA SI AVERILE URIASE ALE UNOR POLITICIENI …IN DISPRETUL ORICAROR CONSECINTE ! NU E BINE , NU E BINE !

  2. A pimit ordin să iasă la combătut … , precum Gîgă de Washington , cel care care recent , la o „masă rotundă” la Târgu Mureş, alături de mai mulţi jurnalişti , a comis-o în maniera tîmpă cu care ne-a obișnuit … ,, Rusia ar profita de modificarea legilor justiţiei ” … !

    • zi mersi ca ai scapat de puscarie ca prin urechile acului. mai bine ai sta ascuns o vreme. s-ar putea ca dragnea sa-si aduca aminte de tine si sa te traga dupa el. sa nu zici ca nu ti-am spus.

  3. Poporul prin vot a dat o majoritate parlamentara care a investit un Guvern.
    In aceste conditii, Parlamentul sa legifereze fara ezitare, iar Guvernul sa administreze tara.
    Unde erau cei care organizeaza si finanteaza #rezit cand Guvernul coalitiei Departe de Adevar si-a asumat raspunderea pentru Legile justitiei iesite din capul unei procuroare ceausiste?
    Din pacate, Romania se indreapta spre o noua dictatura cu mult mai periculoasa decat cea comunista.
    Desteapta-te, romane, pana nu este tarziu!

    • Gandesti stramb. Legile justitiei nu sunt un act administrativ al unui guvern sau partid pe termen limitat. Legile justitiei sunt aidoma Constitutiei, privesc intreaga tara si nu doar interesele de un mandat al unui partid care castiga alegerile. Legile justitiei sunt pe termen lung si ar trebui elaborate de o structura aidoma Adunarii Constituante, in cazul Constitutiei. Legile justitiei sunt pe locul al doilea dupa Constitutie ca importanta pentru tara, nu pot fi lasate la mana unui smecher cu studii incerte precum Ciordache sau la ordinele unui inginer ratat ca Dragnea sau fotomodel masculin si mare mason ca Tariceanu. Legile justitiei sunt pentru toti, nu pentru protejarea intereselor hotilor si coruptilor.

  4. Danilet a copiat arhiva SIPA si acum ameninta ca o foloseste din nou, pentru alt stapan. e o oferta de mercenariat.

    • Daca onor magistrații nu au nimic de ascuns atunci danilet ar de doua ori zero .Acum sta la pîndă mahalagistul nicolae s. sa adune ce a mai rămas după danilet,macovei,buda,predoiu,stanoiu si toată haita .

  5. „binomul…sa dea socoteala”, in fatza cui?… in fatza lu’ Daddy&Tarry?… daca-i asa atunci…”ultimul stange lumina”!

  6. danilet a cerut julietei sa publice numele judecatorilor din uniunea ei. trebuie balacarit pentru asta?

  7. Eu cred ca lipsa de inteligenta a anchetatorilor DNA,a condus spre aceasta situatie.Din dorinta acerba de a se face remarcati si sub presiunea MCV,au purces de-a valma la anchetarea celor banuiti pe buna dreptate de tepuirea economiei,rezumandu=se la probe subtiri,in mare parte furnizate de interceptari SRI si parti disjunse din denunturi,expertize masluite in laboratorul lor si alte masinatiuni ca de pilda,amenintari,santaje,promisiuni din arsenalul anchetatorului etc.etc. Asa se explica mentinerea drept infractiune a asa zisului „abuz in serviciu” neinsotit de obtinerea in folos propriu a vreunui interes material,fiind mai lesne de probat la modul general,sanctionand de fapt prostia sau incompetenta asa zisului infractor,punandu=i in carca prejudiciul rezultat in logica penala,in realitate fiind o culpa civila care la randul ei presupune probatiune consistenta.Pana nu personalul DNA se populeaza cu specialisti cu experienta care sa patrunda in itele oricarei afaceri dubioase avand cunostinte solide in domeniul financiar-contabil si de ce nu in alte domenii nu se va face niciun progres,va fi o simpla sperietoare efemera,iar dictonul „noi suntem DNA si nu ne lasam(cu alte cuvinte statul suntem noi-unde s-a mai auzit?_)isi pierde din valoare si devine ridicol…

    • Specialistii cu experienta se formeaza lucrand. Ei nu cresc in pomi, asa sa stiti dv. Aveti dv. un zacamant cu procurori specialisti cu experienta? Aratati-ne si noua locul.

  8. Pe caricatura asta din poza l-a folosit machitorul, gargaragiul, marioneta, Traian si Basescu fiind om in Dealul Cotrocenilor un deceniu, acum il foloseste din nou azi si sotul doamnei Carmen, poreclit si ” Palton Voda ” si el un gargaragiu si o marioneta a celor care se amesteca copios si abundent in treburile interne ale tarii noastre in ultimii 28 de ani, adica: rusii, americanii, evreii, francezii, englezii, germanii, cu scop clar jefuirea resurselor solului si subsolului din tara ROMANIA, in contrast izbitor cu apartenenta noastra la: N.A.T.O., U.E., Parteneriat Strategic cu SUA ! In rest sa fim sanatosi si la punga grosi !

  9. pepiniera de specialisti este in avocatură , aşa cum este în toate ţările din lume. niciunde nu se fac procurori si judecători din tineri de 22 ani. nici măcar în africa şi acolo esti judecat de sfatul batrânilor nu de al tinerilor. Acest sistem de numire de tineri, de oameni fără experienţă este specific tocmai comuniştilor , extremiştilor , aşa au făcut şi în 1948 comuniştii.

    • Mai mult decat corect . Si daca esti sef de promotie , ca absolvent al Fac de drept si esti admis la prima incercare in INM , poti ajunge magistrat , in conditiile actualei Legi organice , la 25-26 de ani cu stagiatura efectuata . Tot actuala Lege organica ne spune ca ,, judecatorul judeca dupa constiinta si lege ” . Constiinta nu face parte dintre materiile care se studiaza , nici macar la INM . Este o forma de spirit , cu care nu te nasti si care se dobandeste prin educatie si experienta , in timp . Pe langa faptul ca la varsta despre care discutam , este greu ca poti avea o constiinta care sa-ti permita sa decizi destinele justitiabilului , mai apare si problema cum ti-ai format constiinta si cine au fost ,, formatorii” . Ar fi util de gandit si la faptul ca judecatorii ar trebui sa judece strict in litera legii , pentru ca spiritul indus de constiinta cu pricina , poate fi mai mult sau mai putin obiectiv .

  10. Pamflet ieftin ,de doi bani.Și nimic despre Gârbovaci ( ! )

  11. O masura elementară de igienă socială ar fi CONFISCAREA AVERILOR care nu pot fi justificate cu acte in regula… Atât.

  12. Donald Trump, discurs fulminant împotriva mișcării #RESIST: „Știți la ce rezistă, de fapt? Rezistă la voința poporului american”
    Într-o înregistrare video a transmisiunii Fox News, Donald Trump ia peste picior mișcarea devenită celebră sub numele de #RESIST, preluată, după cum se știe și în România.
    „La Washington există multi lobbiști, birocrați și politicieni care nu vor ca lucrurile să fie schimbate. Au făcut averi! Mai mult, aceste averi se bazează pe spolierea contribuabililor. Zonele din jurul Washingtonului sunt cele mai bogate din țară”, a afirmat Trump.
    Contestat în stradă încă din ziua în care a fost învestit la Casa Albă, atacat de presa americană din toate direcțiile și pentru fiecare decizie, acuzat că a fost ales datorită implicării Rusiei în campania prezidențială, Donald Trump a comentat astfel acțiunile celor care îl contestă sub lozinca „rezistenței”:
    „Ei își spun rezistență. Ați văzut acele semne rezist, rezist”, a spus Trump, gesticulând și imitându-i pe cei din mișcarea rezistenței. „„Eu îi iubesc pe acești tipi, ia uitați-vă la ei: „Negri pentru Trump!” – vă iubesc!”, a spus președintele, referindu-se la câteva persoane aflate în publicul ce asista la discurs și care aveau pancarte cu acest slogan.
    „Acești rezistenți rezistă. Și Hillary a rezistat și știți ce s-a întâmplat? A pierdut alegerile cu brio!”, a spus președintele american, în aplauzele și ovațiile audienței.
    „Dar știți la ce rezistă? Ei sunt cei care rezistă în fața progresului. Ei rezistă în fața schimbării. Pentru că le pasă doar să protejeze ceea ce au reușit ei să facă, și anume să controleze țara și nu în avantajul vostru”, a continuat Trump.
    „Știți la ce rezistă, de fapt? Rezistă la voința poporului american. La asta rezistă, de fapt”, a acuzat președintele american, denunțând sistemul corupt și bolnav din

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.