Primarul Capitalei Gabriela Firea, a susţinut, sâmbătă, în discursul său de candidat pentru un post de vicepreşedinte la Congres, că aceste funcţii nu înseamnă coroniţă, ci înseamnă mai mult risc.
„A apărut înaintea Congresului o discuţie în privinţa BPN, cine e mai îndreptăţit să ne conducă. O funcţie în BPN nu înseamnă o coroniţă, nu înseamnă că ne-am născut cu stea în frunte. Înseamnă mai multă muncă, responsabilitate şi mai mult risc, mai multă presiune şi mai puţină linişte pentru noi şi familiile noastre. Avem exemple concrete, priviţi ce s-a întâmplat până acum, analizaţi şi haideţi să vedem ce putem face ca abuzurile să nu se mai repete. Fac apel la înţelepciune, colegialitate şi prietenie şi la sentimentul acela că a fi devotat partidului nseamnă de multe ori să renunţi în favoarea altui coleg. Asta nu înseamnă că ne scade din valoare”, a afirmat Firea.
Edilul a adăugat că PSD ar putea pierde ca echipă dacă nu este atent, dar membrii partidului ştiu să separe binele de rău.
„Noi, PSD, dacă nu suntem atenţi şi ne dezechilibrăm din cauza mesajelor toxice, este posibil să pierdem ca echipă. Dar noi nu vom pierde nici ca echipă, nici individual pentru că ştim să separăm bobul de neghină, binele de rău şi a reuşit să punem mai presus de orice orgoliu personal viaţa familiei noastre, a partidului”, a subliniat Firea.
pe vremea dinastiei Ming,primarii oraselor chineze isi incepeau discursul in fata gloatei cu ” Ïditotilor si uratilor! Eu primarul am decis …etc”Cred ca Firea trebuia sa citeasca putina istorie,sa stie cum se adreseaza unui congres extra cel mai ordinar!
Securistii si-au implinit visul:PNTCD distrus,PNL sub conducerea lor,PSD ridiculizat datorita securistilor infiltrati in el;USR partidul securistilor la vedere!
Asa ca mai votati romani!
Ca pesedit din „92 sunt foarte trist.
noi ştim să separăm bobul de neghină, pentru că nu prea mai sunt boabe…
Daca a separa bobul de neghina inseamna ca „bobul” e Dragnea, iar „neghina” Andronescu, atunci voi vota cu Tariceanu. Adio si n-am cuvinte, ia aminte Presedinte!
Doamna Firea,
Că votant simplu, nu sunt de acord cu altitudinea dumneavoastră si a domnului Dragnea față de doamna Ecaterina Andronescu și față de toți cei pe care i-ați dat deoparte.
Partidul puteți să-l manevrați cum vreți,dar pe mine,ca votant simplu,nu mă puteți manipula.
Ați câștigat alegerile datorită voturilor celor ca mine și pentru că erați încă o e echipă, dar pe viitor marea masă a votanților PSD nu vă va urma.
Sunteți aroganți și veți duce PSD-ul la sub 20%.
Si ce daca? Dragnea isi va face oricum loc de parlamentar si va scapa si de ce se teme mai mult, dand la schimb ce putea si el.Socoteala e stravezie. Acum, cu atat mai usor fiindca are si „iechipa”, si televiziune : Tele-orman.