Legăturile periculoase ale ginerelui lui Trump

Întâlnirile dintre cetățenii americani și reprezentanții unor companii sau bănci din Rusia care sunt supuse sancțiunilor SUA nu sunt ilegale, atât timp cât nu se încheie vreo tranzacție. Însă când cel care s-a întâlnit cu bancherii ruși este ginerele președintelui SUA și unul dintre cei mai influenți consilieri ai săi, situația poate deveni explozivă.

Acest lucru era știut de conducerea băncii ruse de stat Vneșeconombank (VEB), atunci când a anunțat că președintele Serghei Gorkov s-a întâlnit cu Jared Kushner, chiar în timpul campaniei electorale 2016, în contextul unui turneu al conducerii VEB în America, Asia și Europa. Au avut loc întâlniri „cu mai mulți reprezentanți ai celor mai mari bănci și companii din SUA, inclusiv cu Jared Kushner, șeful Kushner Companies“, se arată în comunicatul emis luni de VEB.

Banca rusă nu a precizat când și unde au avut loc discuțiile, însă oficiali americani au declarat pentru Reuters că președintele VEB, Serghei Gorkov, s-a întâlnit cu Kushner în decembrie 2016, imediat după întrevederea de la Trump Tower dintre generalul Michael Flynn și ambasadorul rus la Washington, Serghei Kislyak. Această din urmă întâlnire l-a aruncat în dizgrație pe Flynn, care ulterior a demisionat din funcția de consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump.

Întâlnire cu șefii băncii, condusă de Putin

Situația lui Jared Kushner, 36 de ani, este la fel de delicată. VEB este o bancă de stat al cărei consiliu de supraveghere este condus de însuși Vladimir Putin. În plus, Serghei Gor­ka este absolvent al Academiei FSB (Serviciul de Informații rus), fiind numit în fruntea VEB cu puțin înainte de întâlnirea sa cu Kushner. O circumstanță agravantă este cazul spionului rus Evgheni Buriakov, care a acționat la New York sub acoperirea de oficial al VEB. El a fost deconspirat, și-a recunoscut faptele și a fost condamnat la 30 de luni de închisoare. După anunțul făcut luni de VEB, Casa Albă a precizat că ginerele președintelui Trump nu a comis o ilegalitate, ci doar și-a îndeplinit sarcinile de șef al companiei sale și de consilier pe probleme externe al echipei de campanie. Încrengătura în care este prinsă VEB și suspiciunile mari legate de relația dintre echipa lui Trump și Rusia fac însă insuficiente asigurările oferite de Casa Albă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.