Legea ambroziei. Primăriile, acces pe terenuri, fără acordul proprietarilor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi completările

Legea ambroziei. Primăriile, acces pe terenuri, fără acordul proprietarilor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi completările

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi completările la Legea privind combaterea ambroziei prin care proprietarii de terenuri sunt obligaţi să distrugă planta în maximum 15 zile de la avertisment.

„În scopul distrugerii buruienii ambrozia şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităţilor publice locale, lucrări de întreţinere a terenurilor prin smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia”, prevede actul normativ.

Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole pot solicita efectuarea acestor lucrări de către autorităţile administraţiei publice locale. Autorităţile administraţiei publice locale vor proceda la efectuarea lucrărilor, pe cheltuiala solicitantului, în măsura în care dispun de mijloacele necesare efectuării acestora sau îl vor informa pe acesta că nu pot da curs solicitării şi că obligaţia legală prevăzută subzistă. Modalitatea de plată a contravalorii prestaţiilor serviciilor de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale.

În situaţia în care autorităţile locale, la expirarea termenului de 15 zile de la transmiterea avertismentului, constată că proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole nu au efectuat lucrări de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, pot interveni pe terenurile infestate pentru a le curăţa. În toate cazurile în care proprietarul notificat nu permite accesul pe terenul supus lucrărilor de intervenţie în vederea executării acestora de către autoritatea administraţiei publice locale, primarul solicită autorizarea instanţei judecătoreşti competente, prin ordonanţă preşedinţială, dată cu citarea părţilor.

Costurile generate de efectuarea lucrărilor de prevenire, combatere şi distrugere a speciei Ambrosia artemisiifolia vor fi suportate de către proprietarii, deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole, stipulează legea.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. virusi?
    -prima mutare e sa te caute cu IT.istu de virusi prin calculator,smarphon,tembelizator,
    AIA URMEAZA DUPA DIGITALIZARE!

  2. S.,
    Să zicem că e adevărată treaba cu astmul; de unde știi că e de la o plantă? Nu-ți dai seama de prosteală? Cum poate o plantă să ducă la astm.
    Dacă e adevărat ceea ce zici, dă-le să citească! Scoate pauza dintre punct și com: learninggnm. com/SBS/documents/larynx.html#Larynx_Muscles_Asthma
    Este și astm bronșic tot pe-acolo.

  3. Ma uimesc „cunostintele vaste” ale unor colegi de forum in privinta ambroziei.

    Domnilor ambrozia este o planta foarte periculoasa pentru sanatatea omului. Vizavi de casa mea erau niste terenuri virane private nu prea ingrijite, unde se jucau copii din casele din jur. Macar in trei familii copii si adulti au facut ASTM datorita acestei plante. Credeti-ma astmul nu e o boala usoara. Daca nu depistezi din timp cauza se poate ajunge la boli pulmonare grave. Sunt tari la frontiera Romaniei in care aceasta planta este de ani buni interzisa si daca iti este depistata cumva in gradina amenzile sunt uriase. Canepa este inofensiva, dar ambrozia nu.

    Citind postarile, ma intreb cat de informati sunt cei care posteaza si in alte domenii in care isi dau cu parerea.

  4. @Maxtor
    Felicitari! A mai spus cineva ca esti perspicace.

    Pe cand o lege pentru intrarea in casa, prin ordonanta „democratica”, sub diverse pretexte:un gaz metan iesit cu zgomot din posterior, daunator incalzirii „clismatice” globaliste, verificarea existentei unui virus, a unei insecte, a urii impotriva propagandei sistemului.

    Voi vedeti ca pe zi ce trece apar legi care reduc din libertate si drepturi?

    Ps.Ultima lege, (pentru supravietuitori !) va fi obligatia de a merge la centrul de eliminare fizica, ca cea mentala a inceput deja.
    Ce mult ne iubeste sistemul „democratic”, cat de mult vrea sa ne „protejeze”
    Mi-au dat lacrimile de …fericire pentru ce urmeaza .

  5. Firea declară război ambroziei. Cere Guvernului măsuri dure pentru …
    11 sept. 2019 · Firea declară război ambroziei. Cere Guvernului măsuri dure pentru cei care nu elimină planta.

    -sa-si faca spalaturi vaginale cu suc de ambrozie
    in scop de rejuvenare.

  6. Păi specialiștii care au salvat planeta cu un vaccin nu pot să facă unul pentru ambrozie ? Fie pentru om fie să anihileze după față pământului ? eu sunt alergic la căpșuni si ceapă …ce facem in cazul ăsta …vai ce penibili …

  7. Ambrozia este atat de raspandita este peste tot. Daca or fi in stare s-o recunoasca ramane de vazut, dintre alte buruieni, cand e de o palma si pana se apropiw de inaltimea unui om. Cucereste teritorii defrisate unde alta data erau alte ierburi cum ar fi pir, care tot la fel nu se mai poate trai cu, trebuie distrus. Vine altceva si mai grav.

    Ambrozia e de neoprit, posibil din cauza modificarilor climei si de la seceta.

  8. mao
    tovarashul Mao de mai sus a inteles:
    -nu e o lege impotriva ambroziei,
    aia creste cu miile de miliarde de tone,
    e o lege impotriva OAMENILOR,IMPOTRIVA FIRII!

    (firea a avut o contributie
    cu partidu ei cu tot)

  9. sint alergici la pisici,la caini ;
    altii sint alergici la P’yzda si si-o trag in cwr:
    -ce e de facut?”

  10. este doar un pretext pentru VIOLAREA DREPTULUI ASUPRA PROPRIETATII!
    (or fi si sensibiloshi la ambrozie:
    -defectii sa se caute!)

  11. De la anul, biata ambrozie va deveni un soi de floare de colț. Victimă a industrializării, a urbanizarii. Un fel de cânepă. La anul, trupele militare vor fi înarmate cu coase, cu teci, gresie și trimere cu una-două mustăți. Marii amatori de ambrozie vor pieri și ei de pesta africană digitală comandată, prunii vor refuza să mai înflorească de teama accizei, într-un cuvânt se vor scutura și calendarele de Sf. Ambrozie și țara va fi fericită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.